interviu cu Tincuta Horonceanu Bernevic, poet, scriitor de literatura pentru copii, referent la Casa Memoriala “George Bacovia” Bacau

– Tincuta Horonceanu Bernevic este cunoscuta in lumea literara ca poeta, scriitoare de literatura pentru copii, membra stagiara a Uniunii Scriitorilor, Filiala Bacau. Care este povestea povestilor vietii si creatiei unui tânar scriitor, a unui poet romantic, ironic uneori, in centrul careia se afla copiii, natura, societatea?

– Ca orice poveste, daca vreti sa incepem cu ea, are un inceput. Am avut norocul sa ma nasc la tara, am fost un copil fericit, m-am nascut intr-un sat frumos, pitoresc – Pârjol, aproape de dealuri, de padure, de râu.

– Lânga Movila lui Stefan…

– Mama este din Hemeieni, satul cu o bogata istorie, acolo unde este Movila de care vorbiti, ridicata de Stefan ca punct de observatie pentru toate vaile, pe unde treceau carele si caravanele din Vest catre Nordul Moldovei. Acolo mi-am dezvoltat imaginatia, acolo am visat si mi-am petrecut copilaria impreuna cu ceilalti copii, rude si vecini. Scoala am inceput-o tot in sat, am avut profesori buni, foarte buni, cu dragoste fata de carte. In scoala era si un cerc de poezie, “Prietenii poeziei”, condus de bunul nostru profesor Nicolae Heisu, Dumnezeu sa-l odihneasca! Era o pepiniera bogata de copii care scriau, participanti la concursuri si olimpiade scolare. Imi amintesc mereu cu emotie si cu drag de scoala, de profesori si mereu le multumesc pentru ca ne-au oferit o copilarie ca in basme, ca in povesti.

Cenaclul octavian Voicu - Madalina Rotaru si Violta Savu

Eu sunt printre copiii care nu au avut o papusa

– Cine povestea, cine va spunea povesti in casa?

– Tata, el avea acest dar. Desi eram o familie modesta, in casa la noi se povestea, se citea foarte mult. Parintii ne indemnau, ne invatau sa citim. Nu aveam prea multe carti in casa, cele mai multe le aveam de la scoala, premii. Noi nu aveam jucarii, nu ne cumpara, deseori ne cumpara jocuri colective, Nu te supara frate!, Piticot, cutii pentru sah, pentru a ne juca impreuna, cu un joc ne multumea pe toti. Eu sunt printre copiii care nu au avut o papusa, si imi doream tare mult. Jocul Piticot avea cinci pioni, jucam cinci copii, asa gândea tata, cu bani putini ne tinea ocupati pe toti. Tata lucra din greu, era mecanic de utilaje grele, dar când venea seara acasa isi facea timp si ne spunea povesti. Mergea pe firul unei povesti adevarate, dupa care inventa, mereu era un personaj Niculaes, care facea si desfacea, el era eroul in toate povestile tatii. Niculaes avea calitatile, se identifica cu fratii mei, cu mine, trecea prin tot ceea ce ni se intâmpla noua. Ne amuzam, dar niciodata nu puteam retine povestile, deoarece intâmplarile erau mereu altele. Eu nu am crescut cu bunici, i-am cunoscut foarte putin, chiar daca am avut sase bunici, tata fusese infiat. Bunicii din povesti sunt de fapt parintii mei, ei au fost cei mai frumosi bunici, ei sunt cei mai iubiti de nepotii lor, copiii fratilor si surorilor mele.

– De la Pârjol in Bacau este o alta poveste, nu?

– Am terminat 10 clase in sat, dupa care am dat diferente si am intrat la Liceul Agroindustrial de la Hemeiusi, vroiam sa devin inginer agronom, imi placea foarte mult horticultura, imi place foarte mult biologia, visam sa lucrez intr-o statiune de cercetare. A venit revolutia, a fost o perioada tulbure, eram debusolata si m-am indreptat catre Facultatea de Drept. M-am intors in sat, am fost profesor suplinitor de româna vreo cinci ani, eram foarte increzatoare, vroiam sa fac ceea ce profesorii nostri s-au straduit sa faca pentru noi, insa timpul a vrut altfel, am luat cu mine amintirile, poeziile, premiile, unele carti si m-am stabilit in Bacau, la Muzeul de Istorie.

– Mi-ai vorbit de Cercul vostru de creatie, de profesorul Heisu, tot pe atunci a avut loc si debutul tau intr-o revista de cultura.

DSC_0105

– La 14 ani am debutat in Revista Ateneu, domnul profersor Nicolae Heisu trimitea poeziile noastre, nu numai ale mele, mai erau Gabriela Manolache, Luminita Lupascu, le trimitea domnului Sergiu Adam, la Ateneu, am trimis si la revista Steaua din Cluj, Aurel Rau mi-a publicat o poezie la 15 ani. Primele mele drepturi de autor au venit tot la 15 ani, prin posta, de la Cluj. Am primit 100 de lei, era in 1985, va dati seama ce fericita am fost: 100 de lei! Eram un copil si visam, visam ca o sa ajung scriitoare, o sa câstig multi bani.

Copilaria este o perioada fragila

– Spunea scriitorul Viorel Savin, la lansarea volumului “Copilul furnica” ca el a fost “nasul” tau literar…

– Profesorul meu Mihai Danila, de la Hemeiusi (si el s-a dus, Dumnezeu sa-l ierte!), mi-a facilitat o intâlnire cu domnul Viorel Savin, apoi tot cu sprijinul lui am ajuns la Cenaclul Artelor, condus de Val Manescu. Asa am invatat, m-am obisnuit ca acolo unde se intâmpla ceva frumos, se citea poezie, era vreun cenaclu, ma duceam si eu. Am petrecut zeci de ore in preajma poeziei, a poetilor din Bacau, de multe ori nu ma intreba nimeni nimic, insa eu continuam sa merg. Scriam poezie moderna, poezie cu rima, imi placeau poeziile cu rima, si acum imi plac, de aceea mi-a fost usor sa scriu poezie pentru copii, stapânesc joaca cu rimele. Am scris prima data pentru nepotii mei, copiii surorilor mele, am inventat personaje pentru ei, ne amintim si acum, toti sunt mari, au terminat o facultate, si plonjam impreuna iar in copilarie, ne amintim de Ciufi, vrabioiul, de Prichindel, de alti eroi. Mai târziu am inceput sa scriu poezii pentru copilul meu. Atunci mi-am verificat calitatile mele de povestitor, daca era atent, daca repeta dupa mine, era curios, astepta finalul, apoi o luam mereu de la capat, stiam ca merg pe drumul cel bun. Uneori imi sugera continuari, unele versuri veneau de la el. Copilaria este o perioada fragila, o perioada a curateniei, a sinceritatii, curiozitatea ii stapâneste, vedeti, mereu intreaba, nici nu asteapta raspunsul si vin cu alte intrebari. Cum sa nu le raspunzi? Nu-i usor astazi pentru bunici. Nici pentru parinti. Nu-i totul pierdut, mergeti la teatru, acolo mai sunt pe scena povestile frumoase, adevarate, cautati cartile de poezie si povesti ale autorilor celebri, Ispirescu, Creanga, Andersen, Fratii Grimm, oferiti copiilor povesti, POVESTEA, pentru cei mici inventati. Este multa literatura de import, iar a noastra a fost uitata. Ati mai vazut prin librarii Capara cu trei iezi, Fat Frumos…

La noua ani doream sa devin scriitoare

– Cum sa iti pastrezi peste ani copilaria, cum poti sa fii la fel de nevinovat, de sincer in relatiile cu copiii?

– Eu mi-am pastrat de-a lungul timpului, de pe dealurile Pârjolului, lucrurile frumoase, amintirile care m-au marcat, am ramas visatoare, pastrez acel sâmbure al copilariei in inima mea, pe care il deschid ori de câte ori vreau sa scriu pentru copii. Sunt norocosi copiii care isi traiesc copilaria alaturi de lumea gâzelor, in padure, traiesc aproape de lumea animalelor, a florilor, sunt norocosi copiii care au bunici, rude la tara. Vorbesc cu multi copii, toti vor sa mearga in vacante la tara, la munte. De ce? Noi trebuie sa le oferim raspunsul. Eu, in poeziile mele pentru copii ma inspir din lucruri marunte, din zborul unui fluture, a unei libelule, din ciripitul pasarilor, din lumea animalelor.

– Poezie moderna, poezie pentru copii, proza scurta, proza pentru copii, epigrama, satira.

– Am cochetat cam cu toate genurile literare. Am vrut sa vad care imi sunt limitele. Am inceput cu poezie, insa eu mi-am dorit sa devin scriitoare de romane. La noua ani eu doream sa scriu romane, insa proza am scris mult, mult mai târziu, dupa 30 de ani. Când am primit confirmari, când au venit primele premii pentru proza, am avut siguranta ca ceea ce fac, fac bine. Scriu proza scurta, proza pentru adulti, dar si pentru copii. Am participat la concursul Povestile de la Bojdeuca, unde am primit Premiul Radio Iasi, am fost premiata la Sibiu, la Concursul “Podul Minciunilor, la Iasi, la Vaslui, la “Constantin Tanase” , “Ion Canavoiu”, la Tg. Jiu, s-au adunat multe premii, ele sunt importante pentru un scriitor, sunt stimulative pentru un tânar scriitor, uneori aduc si bani, ceea ce nu este astazi de neglijat.

Copilul furnica – Harry Potter românesc

– Ultima ta carte, “Copilul furnica”, editata de Centrul pentru Cultura si Educatie Bucuresti, a fost si este un succes. Critica s-a pronuntat favorabil…

– Aproape ca nu ma asteptam, a fost prima carte de proza publicata si am avut mari emotii, eram pregatita pentru critici dure, insa ele n-au venit. Cele mai frumoase confirmari au venit de la copiii care au citit cartea. Este o poveste care se intâmpla intr-un teatru de papusi, si-au luat parintii de mâna si s-au dus la Animatie sa vada daca chiar exista acea colonie de furnici. Poveste…

– Viorel Savin, Calistrat Costin, Violeta Savu, Ioan Danila, la unison, dincolo de cadrul unei lansari, au avut cuvinte de apreciere, Ioan Danila a spus chiar ca este un Harry Potter românesc…

Lansarea cartii  Copilul Furnica

– Ma flateaza. In carte este povestea unui copil de 12 ani, care trece prin numeroase probleme, urmeaza o cale de devenire. El se transforma in timpul devenirii sale, devine un copil mai bun, invata ce inseamna toleranta, rabdarea, iubirea, invata ce inseamna binele pentru aproapele sau. Nu este numai o carte pentru copii, ea se adreseaza si adultilor, parintilor. De fapt, acolo sunt si trairile mele, principiile mele de viata si am vrut sa le transmit, sa le tezaurizez, sa le ofer si copiilor câte ceva din copilaria mea. Copiii au nevoie de modele, nu eu neaparat, chiar personajele mele pot fi modele.

– La Pârjol, in afara de carturarul Nicolae Heisu mai sunt si alti scriitori, Ion Lupu, care scrie romane istorice, Din neamul Lupilor, Teofana, si el membru stagiar al Uniunii Scriitorilor…

– Da, suntem veri, mama si cu tatal lui sunt frati, de altfel, in familia noastra toti fratii au scris poezie, ne luam unii dupa altii, era ca la un cenaclu literar. Am avut veri si din partea tatalui care au scris, insa nu au apucat sa publice. Tata, in afara ca era un bun povestitor, stia multa poezie, recita frumos, mai ales la petreceri.

– De la poezia pentru copii, la poezia lui Bacovia…

– Nu este asa de greu de trecut. Pe Bacovia l-am iubit de mica, tot profesorul de româna ni l-a adus in clasa. Aveam multe concursuri de creatie, mergeam si la alte scoli. La unul dintre ele, tema a fost Bacovia. A trebuit sa citesc poezie de G. Bacovia, am incercat sa-l imit, mi-a placut poezia Rar, pe care am prezentat-o la un concurs, unde clasa mea a câstigat, iar eu m-am dus acasa cu un brat de carti. Le adunam pe toate, si ale fratilor si surorilor, aveam o camera unde le aranjam frumos, ca intr-o biblioteca. De curând am facut ordine, am facut pachete cu acele carti si le-am trimis fiecaruia, am desfiintat biblioteca noastra din casa parinteasca. Sunt amintirile noastre si nu am vrut sa se piarda.

Bacovia este poetul meu de suflet

– Care a fost prima impresie, prima senzatie când ai intrat in Casa lui Bacovia?

– Am intrat cu teama, cu emotie, aproape in vârfurile picioarelor, eu i-am iubit poezia, l-am iubit pe poet, m-am identificat cu poezia lui, uneori tristetea lui era si tristetea mea. Si eu am acele stari, mai ales melancolia lui. A fost si curiozitate, citisem despre el, despre poezia lui, insa sa fii mereu, zilnic, in preajma lui, in casa lui, sa vezi obiectele care i-au apartinut lui, familiei, iti da o stare de neliniste, ai impresia ca este prezent in casa, acum a fost in salon, a trecut prin sufragerie…

– Sa “povestim” pentru cititori despre casa, unde ne gasim acum?

– Suntem in salonul familiei. Este o casa de secol XIX, cumparata de tatal lui Bacovia, in perioada când poetul era student, la Drept, in Bucuresti; nu este casa in care s-a nascut. O constructie de caramida, pe fundatie de piatra, tip vagon, cu doua intrari, una pentru musafiri, alta pentru familie. Aici este pianul, doua tablouri, parintii poetului, dar si un tablou al poetului. Urmatoarea camera a fost un salanos de primire, acum este sala de documentare, unde sunt expuse volumele editie Princeps ale poetului, fotografii de familie, fotografii din Bacau de pe timpul lui Bacovia, acte originale, desene. Urmatoarea camera a fost dormitorul parintilor, care, pentru scurt timp a fost si dormitorul Aghatei si George Bacovia, mobilier de epoca, fotografii de familie. Urmeaza camera de lucru a poetului, cu masa, patul cu tablii de alama, lada care l-a insotit la Iasi si Bucuresti. Urmeaza sufrageria, mobilier din lemn masiv, bustul poetului. La capat era bucataria, o casa simpla.

Ciresul de la Casa Bacovia

– Vorbim tot timpul doar de George Bacovia, insa era o familie numeroasa.

– Au fost opt copii, cinci fete si trei baieti, baietii au terminat toti Dreptul, doi au profesat, Bacovia nu, chiar daca a cotizat la Baroul Bacau. Casa in care s-a nascut, era undeva pe la Podu Palosanu. In 1931, Aghata a construit o casa in Bucuresti, in 1933 au vândut aceasta casa si s-au mutat definitiv in Bucuresti. Si acea casa, prin grija sotiei, in 1958, este donata statului si declarata muzeu. Fiul lui Bacovia, Gabriel, a fost custode al acea casa memoriala. In 1971, Primaria Bacau a cumparat aceasta casa de la fostul proprietar si s-a amenajat, cu sprijinul si sfaturile sotiei, acest muzeu, Aghata a si fost muzeograf aici, in casa. Tot atunci a fost dezvelita si statuia poetului din centrul orasului, devenita simbol al Bacaului, si s-a organizat primul Festival Bacovia, o manifestare culturala, cu participare nationala.

– Sunt manuscrise ale poetului in muzeu?

– Sunt, insa nu pot fi vazute, au un regim special, sunt foarte fragile si sunt pastrate in conditii deosebite. Avem si multe cati cu autografe, carti despre Bacovia, achizitionate sau donate.

– Mai sunt in viata rude ale poetului?

– Da, fiul lui Gabriel Bacovia, Daniel, este medic, a lucrat la Spitalul Bagdasar Arseni, acum este plecat in Suedia, casatorit si are o fetita. A mai venit cu ani in urma Isabela Vasiliu – Scraba, scriitoare, casatorita (din studentie) cu un stranepot al poetului Bacovia (socrul, avocat Maximilian Vasiliu, a fost nepot de sora al lui Bacovia).

– Am putea vorbi multe ore si zile despre poetul nostru, despre viata si opera lui, sunt aici suficiente marturii despre cel care a scris Plumb, Nervi de primavara, Rar. Cei care trec pragul pot afla de la custodele Tincuta Bernevic informatii inedite, pot vedea spatiul unde a creat, pot simti atmosfera bacoviana. Iti multumesc pentru gazduire si te intreb, care este poezia ce defineste cel mai bine atmosfera din casa Bacovia?

– Rar… Va amintiti?

Singur, singur, singur,
Intr-un han, departe –
Doarme si hangiul,
Strazile-s desarte,
Singur, singur, singur…

Ploua, ploua, ploua,
Vreme de betie –
Si s-asculti pustiul,
Ce melancolie!
Ploua, ploua, ploua…

Nimeni, nimeni, nimeni,
Cu atât mai bine –
Si de-atâta vreme,
Nu stie de mine,
Nimeni, nimeni, nimeni…

Tremur, tremur, tremur,
Orice ironie
Va ramâne voua –
Noaptea e târzie,
Tremur, tremur, tremur…

Vesnic, vesnic, vesnic,
Rataciri de-acuma
N-o sa ma mai cheme –
Peste vise bruma,
Vesnic, vesnic, vesnic…

Singur, singur, singur,
Vreme de betie –
I-auzi cum mai ploua,
Ce melancolie!
Singur, singur, singur…

– Care sunt proiectele tale pentru perioada urmatoare?

– Citesc, scriu, ma intâlnesc cu cititorii mei, copiii. Ma pregatesc sa public un nou volum, din care va ofer o poezie de primavara. In perioada urmatoare, Casa Bacovia intra intr-un program de reabilitare, consolidare, finantat de Consiliul Judetean, astfel ca ea va fi inchisa publicului pentru mai multe luni.

Puiul de cires

Aud zvon de primavara!
Înflorit întâia oara,
Un cires, într-o gradina,
Râde singur în lumina!
Asa mic si zapacit,
Florile l-au napadit.
Albinute-ncep sa vina,
De sus, pân’ la radacina!
Nestiind cum sa se poarte,
El mireasma si-o împarte
Vântului ce duce-n vale
O aroma de petale.
Apoi spune fericit:
M-ati vazut? Am înflorit!

Poezie care face parte din urmatorul volum al poetei Tincuta Horonceanu Bernevic


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ