28 martie 2024
ActualitateDeputatul Valerian Vreme cere public primarului Cosmin Necula să-l demită pe Răzvan...

Deputatul Valerian Vreme cere public primarului Cosmin Necula să-l demită pe Răzvan Găină, directorul CRAB

Deputatul Valerian Vreme, președintele PMP Bacău, a depus în această dimineață un memoriu, prin care i-a solicitat primarului municipiului Bacău, Cosmin Necula, să-l demită pe Răzvan Găină, directorul Companiei Regionale de Apă Bacău, să dizolve Consiliul de Administrație al companiei, și să demareze o anchetă prin care să se stabilească cauzele care au dus la producerea lanțului de avarii din rețeaua de alimentare cu apă a orașului.

”Este inadmisibil ca, în plină vară, peste 150.000 de băcăuani să stea zile la rând fără apă la robinete. Avarii la rețele se produc în toată lumea, dar oamenii nu au de suferit atât de sever, pentru că există și variante de rezervă, dar și pentru că intervențiile de remediere se fac
mult mai rapid. În Bacău se tot produc avarii majore, nu suntem la primul episod de acest fel, când zile la rând locuitorii orașului stau fără apă. În timpul acesta, prețul apei crește, iar salariul domnului director Răzvan Găină de la CRAB s-a dublat, ajungând la 10.000 de lei.

O sumă care ar acoperi salariile a șase-șapte profesori! Consider că primarul Cosmin Necula are datoria să-l demită pe domnul Răzvan Găină, pentru management defectuos și lipsa unei viziuni legate de acest serviciu public, și să dizolve Consiliul de Administrație al CRAB”, a
declarat Valerian Vreme.



Deputatul Vreme susține necesitatea declanșării unei anchete prin care să se stabilească motivele care au dus la producerea avariilor, dacă intervențiile s-au realizat conform, dacă există și au fost respectate procedurile de intervenție. De asemenea, se impune o analiză realistă,
realizată de primarul Necula împreună cu specialiștii, în urma căreia să se elaboreze un plan concret de măsuri și investiții ce trebuie realizate pe termen scurt, mediu și lung, astfel încât băcăuanii să beneficieze de condiții civilizate de trai și de servicii publice de calitate.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri