Defilarea absolvenților Colegiului Național „Ferdinand I”

4

Cei 201 de absolvenți din acest an de la Colegiul Național „Ferdinand I” au sărbătorit și ei, azi, finalul anilor de liceu. S-au bucurat, au cântat, au defilat prin oraș, pentru ca apoi să participe la cursul festiv, organizat la sala Ateneu. A fost o zi cu voie bună, cu bucurie, dar și emoția specifică acestui moment. Fiecare a trăit intens aceste clipe unice din viața lor de liceeni și s-au declarat încrezători în ceea ce va urma.

Șefa de promoție 2017 a Colegiului Național „Ferdinand I” este Ștefania Ioana Mărăndici, de la clasa a XII-a B, Știinte sociale, cu media 10 (zece) pe linie din clasa a V-a până, în prezent.

„Colegiul Național «Ferdinand I» a fost pentru mine cadrul optim de cunoaștere, autocunoaștere și autodepășire. Pentru că aici am învățat care îmi sunt limitele și cum pot să le depășesc și, bineînțeles, vorbesc despre limitele intelectului, gândirii, căci în liceu provocările minții sunt la tot pasul începând cu tipicele teste până la olimpiadele naționale. Dar am și cunoscut oameni diferiți, cu mentalități diferite, reușind să mă mulez după fiecare caracter în parte. Din această cauză am ales să fiu și vicepreședinte al Consiliului Elevilor, deoarece voiam să fiu vocea care să-și reprezinte colectivul. «Ferdinand» a fost pentru mine și un test al răbdării, al perseverenței și al ambiției, pentru că fiecare an care trecea reprezenta o treaptă către un alt necunoscut, dar cu suficientă răbdare am putut aduna cunoștințele necesare descoperirii lui. Deși au fost momente când trebuia să depun o muncă sisifică, am învățat, pentru că am știut că numai prin efort pur pot ajunge acolo unde îmi doresc, iar asta a meritat totul.”
Ștefania Ioana Mărăndici

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

4 COMENTARII

  1. Defilarile absolventilor au inceput sa semene cu alaiurile nuntilor cu lautari.
    Prea mult zgomot pentru nimic! Ce le ofera Romania? Ce le ofera Bacaul?

  2. Colegiul National Ferdinand, este o platforma foarte bine modernizata si actualizata, pentru lansarea unor tineri, in viata si in domeniul cunoasterii.

LĂSAȚI UN MESAJ