28 martie 2024
Top StoryDedeman construieste opt case in cinci zile

Dedeman construieste opt case in cinci zile

– in doar cinci zile, intre 5 si 9 octombrie, in Bacau sunt ridicate opt case pentru familii cu venituri mici – prin evenimentul BIG BUILD se celebreaza Ziua Mondiala a Locuirii – la eveniment participa aproximativ 200 de voluntari din SUA, Irlanda de Nord, Slovacia, din companiile românesti, personalitati si vedete din showbiz

Adresa celor opt case care vor fi ridicate in cinci zile este strada Izvoare. Mini cartierul de locuinte nu are inca atribuit un numar. De la soseaua principala te directioneaza un banner catre zona de locuinte, iar in timp ce te strecori greoi pe drumul pietruit presarat cu gauri, o serie de mici indicatoare te dirijeaza catre santier. Ajuns la destinatie, in fata ti se deschide o alta lume.

Dragos Paval (in mijloc) pe santierul de pe strada Izvoare
Dragos Paval (in mijloc) pe santierul de pe strada Izvoare

O mare de oameni echipati in tricouri albe si casti de protectie portocalii, inscriptionate cu numele asociatiei si ale principalului sponsor, se misca in continuu. Zgomotul sacadat al ciocanelor impune un anumit ritm si indiferent in care parte te uiti, vezi ca fiecare face câte ceva. La ora 11 se lucra la foc continuu. Pe fundatiile celor opt case se ridicau deja structurile de lemn. Unii masurau, altii taiau, altii imbinau bucatile de lemn si scheletul capata imediat contur.



case Habitat Izvoare 13

Cele opt locuinte sunt construite in sistem duplex si au doua dormitoare, o bucatarie, un living si o toaleta. La deschiderea oficiala a proiectului au participat Dragos Paval, presedintele companiei Dedeman, viceprimarul Radu Ababei, Viorel Ilie, primarul orasului Moinesti, Clive Rainey, primul voluntar care s-a alaturat fondatorului asociatiei si alte personalitati implicate direct in proiectele derulate de asociatie. Gazda evenimentului a fost Mario DeMezzo, directorul national Habitat for Humanity România.

Parteneriat pentru normalitate

Dedeman a devenit partener principal al BIG BUILD, cel mai mare eveniment de constructie accelerată, voluntariat si comunicare a conditiilor de locuit din România. Dedeman sprijina misiunea Habitat for Humanity, de a eradica locuirea saracacioasa, inca din anul 2005, prin importante donatii in materiale si bani.

case Habitat Izvoare 9

“Zilnic le oferim clientilor nostri cele mai bune solutii pentru constructia, renovarea sau amenajarea casei. Sunt insa si familii care nu au si nu isi permit sa construiasca un loc al lor, pe care sa il numeasca ‘acasa’. Tocmai de aceea ne-am alaturat celor de la Habitat for Humanity pentru ca opt familii din Bacau sa ajunga sa descopere confortul si siguranta unui camin”, a declarat Dragos Paval, presedintele companiei Dedeman.

case Habitat Izvoare 8

La rândul lui, directorul national Habitat for Humanity România a spus ca cele mai importante lucruri din viata unui om se intâmpla acasa. “Aici primim îngrijirea și dragostea atunci când suntem mici, educația si valorile care ne vor ghida in viata, aici invatam respectul pentru semenii nostri si aici suntem fericiti alaturi de cei dragi. Impreuna cu Dedeman suntem cu un pas mai aproape de visul nostru: ca fiecare familie sa aiba o casa decenta in care sa traiasca”, spune Mario DeMezzo.

Alaturi de Dedeman, au raspuns apelului Habitat for Humanity România Kaufland, Tondach, Kronospan, AdePlast, Teraplast, Politub, MTI – Saint Gobain Group, AkzoNobel, DB Schenker, Fiskars, Epics Photobooth si Aqua Carpatica.

Cine sunt beneficiarii

Familiile care vor beneficia de locuintelele noi din Bacau trebuie sa fie in nevoie de o locuinta decenta, trebuie sa munceasca un numar de ore la propria casa si sa returneze catre Habitat for Humanity România costul casei la pretul materialelor de constructie, pe o perioada de 20 de ani, in rate lunare fara dobânda, fara profit.

case Habitat Izvoare 5

Beneficiarii celor opt case sunt familiile Luca, Manciu, Sandulache, Simion, Araboaie, Mocanu, Coca si Neacsu. Cu totii erau implicati la ridicarea viitoarelor locuinte. Pe Lenuta Neacsu am surprins-o carând o grinda de lemn. Femeia povesteste ca de 25 de ani locuieste numai in chirie si s-a decis sa apeleze la asociatie, cerându-le un sfat.

“Am luat legatura cu Habitat for Humanity prin intermediul internetului. Am tot auzit de lucrurile frumoase pe care le fac si le-am urmarit activitatea. I-am contactat, am fost chemati la un interviu, ni s-a explicat ce obligatii avem daca ne calificam pentru un astfel de proiect si am plecat. Când ne-au sunat din nou sa ne intrebe daca nu cumva nu ne-am razgândit, nu mi-a venit sa cred. Si uite ca visul nostru a devenit realitate, iar astazi lucrez la construirea propriei mele case”, a declarat Lenuta Neacsu, beneficiar.

Vedete pe santier

In aceasta activitate de voluntariat s-au implicat si vedete românesti. Luni, in prima zi a proiectului, in santierul Habitat for Humanity a lucrat cunoscutul artist Speak. El este de fapt Stefan Sprianu, nascut in Bacau, pe 24 octombrie 1986.

Pe Speak l-am descoperit pe santier, amestecat in multimea de voluntari.

case Habitat Izvoare 11 (Speak)

Mânuia un ciocan pentru cuie si era tare mândru ca din mâinile lui iesise cadrul peretelui de la baie. “Am descoperit aici ca imi place ceea ce fac. Mesteream si inainte pe acasa, insa, aici este altceva. M-au inspirat oamenii in tot ceea ce am facut aici si sunt motivat sa particip si la alte actiuni de voluntariat. Azi sunt pe un santier in Bacau unde ajut la construirea unei case, mâine sunt in Bucuresti, la concert.

Dupa experienta traita aici m-am decis sa-mi construiesc o casa din lemn in Bucuresti”, a spus artistul. De marti si pâna vineri, in santierul Habitat for Humanity vor mai veni sa munceasca Ada, Lora, Cabral (se astepta confirmarea), Cârcotasii, Melania Medeleanu, Ioana Moldovan si Traznitii. Vineri, la ora 15.45, beneficiarii vor primi cheile noilor locuinte.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri