19 martie 2024
ActualitateDECRET - Devianta si Criminalitate. Evolutie, Tendinte si Perspective

DECRET – Devianta si Criminalitate. Evolutie, Tendinte si Perspective

– conferinta nationala cu participare internationala la Universitatea „George Bacovia” Bacau

Universitatea „George Bacovia” gazduieste in aceste zile (19 – 20 noiembrie) o Conferinta nationala, cu participare internationala, la care iau parte, pe lânga elevi si studenti, cercetatori, oameni de stiinta, cadre didactice universitare din intreaga tara, dar si din Republica Moldova. Intitulata sugestiv „DECRET – Devianta si Criminalitate. Evolutie, Tendinte si Perspective”, conferinta este prima de acest gen organizata la noi in tara, dupa Revolutie, si singura pâna acum pe zona centrala a Moldovei. „Scopul acestei conferinte este de a incuraja activitatea de cercetare si analiza in vederea identificarii celor mai eficace si eficiente modalitati de prevenire si combatere a multiplelor forme de devianta si delincventa, oferind totodata un cadru academic adecvat explorarii stiintifice proactive si schimbului de idei din aria temelor de interes”, a declarat in deschiderea lucrarilor intregii manifestari prof. univ.dr. Tatiana Puiu, rectorul Universitatii „George Bacovia” Bacau.

Organizata de lector univ.dr. Nelu Nita, de la Facultatea de Stiinte Economice, Juridice si Administrative, impreuna cu alti profesori si studenti de la universitatea gazda, dar si reprezentanti ai partenerilor, printre care Agentia Nationala Antidrog, Inspectoratul Judetean de Politie, Inspectoratul Judetean de Jandarmi, Penitenciarul Bacau, Baroul Bacau, conferinta il are ca presedinte in comitetul stiintific pe prof. univ.dr. Ovidiu Predescu, cercetator stiintific, vicepresedinte al Uniunii Juristilor din România, director al publicatiilor „Dreptul”, cercetator de onoare al Institutului de Cercetari Juridice „Acad.Andrei Radulescu” din cadrul Academiei Române, care a inceput comunicarile in plen cu lucrarea „Globalizare, globalitate si criminalitate.”



Au fost prezenti, la deschiderea oficiala de joi, 19 noiembrie, cu incepere de la ora 10.00, persoane implicate in activitatile specifice de prevenire si combatere a deviantei si delincventei, persoane interesate in efectuarea schimburilor de experienta, in analiza tendintelor si infruntarea provocarilor domeniului: studenti, masteranzi, doctoranzi, elevi (de la colegiile „Petru Rares” si „Mihai Eminescu” Bacau), cadre didactice universitare si din invatamântul preuniversitar, oameni de stiinta si cercetatori, dar si judecatori, procurori, politisti, jandarmi, avocati, consilieri juridici, executori judecatoresti, medici legisti, medici psihiatri, psihologi, experti, reprezentanti ai autoritatilor locale si judetene, parlamentari bacauani (senatorul Dragos Luchian si deputatul Cosmin Necula), alaturi de alte persoane care activeaza in institutii sau organizatii a caror activitate are impact in prevenirea si combaterea delincventei si criminalitatii.

Lucrarile in plen se sustin pe trei sectiuni: sectiunea I – Medii si grupuri criminogene, sectiunea II – Reducerea cererii si ofertei de droguri si sectiunea III – Evolutia si stadiul actual al metodelor si tehnicilor stiintifice de investigare a fenomenelor infractionale si a deviantei. Conferinta a inceput cu intonarea Imnului National, in intepretarea la oboi a elevului Razvan Rotariu, de la Colegiul National de Arta „George Apostu” Bacau, si cu un moment de reculegere in memoria victimelor decedate in urma incendiului din Clubul „Colectiv” Bucuresti, din 30 octombrie, dar si in memoria celor decedati in atentatele teroriste din Paris, de pe 13 noiembrie. Tot cu ocazia acestei manifestari au fost lansate si doua carti: Elemente de tehnica criminalista (autori: lector univ. dr. Nelu Nita, de la Universitatea „George Bacovia” si comisarul sef Eugen Goldan, de la Inspectoratul Judetean de Politie Bacau) si Drept civil. Parte generala. Drept civil. Persoanele (autori: prof.univ.dr. Cristian Jora, de la Universitatea Crestina „Dimitrie Cantemir” Bucuresti si conf. univ. dr. Ioan Ciochina – Barbu, de la Universitatea „George Bacovia”). Toate lucrarile conferintei vor fi reunite intr-un volum ce va fi publicat de „Universul juridic”, o editura academica consacrata.

„Initiativa universitatii bacauane «George Bacovia» de a organiza o astfel de conferinta este una laudabila, mai ales in contextul actual al criminalitatii organizate. In orice ramura este mai bine sa previi decât sa combati. Iar noi vrem sa prevenim acest fenomen tocmai prin intâlnirile academice de acest gen. Ne dorim ca aceasta prima editie sa se transforme intr-o serie de conferinte permanente.”
prof. univ. dr. Ovidiu Predescu, presedintele comitetului stiintific al conferintei

„Vrem ca prin aceasta conferinta sa aducem si noi, mediul academic, alaturi de partenerii din mediul profesional, o contributie in ceea ce priveste reducerea delincventei, criminalitatii si deviantiei. Este foarte importanta prezenta elevilor si studentilor la aceste prezentari, pentru ca prevenirea, componenta principala a conferintei, incepe cu tinerii. Poate ca astfel vom reusi ca România viitorului sa fie o Românie mai buna pentru toata lumea.”
lector univ. dr. Nelu Nita, presedintele comitetului de organizare a conferintei

„Noi suntem parteneri in aceasta conferinta si speram ca prin astfel de intâlniri sa reusim sa tragem un semnal de alarma si sa trasam acele linii directoare in ceea ce priveste realitatea legata de devianta, criminalitate, delincventa si de prevenirea acestor fenomene. E bine ca tinerii sunt receptivi, pentru ca participarea lor la aceste conferinte ii va ajuta foarte mult in comportamentul viitor.”
Radu Nafornita, Agentia Nationala Antidrog, sef al Centrului Regional de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Bacau

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri