25 aprilie 2024
ActualitateDebut literar la 16 ani

Debut literar la 16 ani

„Felicitari, Alesule!”. Adica, tu, cititorul. Asa isi incepe cartea Carina Elena Vadavoiu, eleva a Colegiului National „Vasile Alecsandri”, clasa a IX-a B. O invitatie inedita la lectura, o carte cu un titlu special «„Jurnalul calator Vixon” – Suflete neinfricate», in care Kira Xenovon, cea care l-a scris, e departe de Terra si, dupa ce descopera un document misterios in subsolul casei bunicii, fiind atrasa de el, porneste intr-o aventura care ii va schimba destinul. O calatorie care incita, atrage, fascineaza.

O carte scrisa la numai 15 ani si lansata la 16 ani, ieri, chiar in colegiul unde este eleva, intr-un eveniment de suflet, la care au participat profesori, colegi, prieteni, familia, reprezentantii Editurii Rovimed Publishers, unde a fost tiparita cartea, dar si invitatul special Ioan Prajisteanu, membru al Uniunii Scriitorilor din România – filiala Bacau si director al Revistei „Plumb”. „Animata de apartenenta unui mister, aventura si dorinta de cunoastere, Carina propune in aceasta carte o incursiune in spatii noi, SF, cu un discurs dinamic, proaspat, juvenil. Autoarea are o sensibilitate deosebita, cu care observa lumea si o proiecteaza in teme, trairi si gânduri care pâna la urma sunt universale”, a declarat prof. Pompilia Postelnicu, de la Catedra de Limba Româna a colegiului, profesor care a avut-o eleva pe Carina Vadavoiu in cei patru ani de gimnaziu. „Carina este un suflet sensibil, iar aceasta sensibilitate se transpune si in scrierea ei. Am cunoscut-o de curând, in calitate de profesor de Limba si literatura româna. M-a atras sensibilitatea ei, dar si curiozitatea ei permanenta si pretentia de a gasi mereu un raspuns”, a precizat si prof. Ramona Mocanu.

Carina Elena Vaduvoiu este eleva a Colegiului „Alecsandri” din clasa a V-a. De mica a avut inclinatii artistice, a prezentat si emisiuni de televiziune pentru copii, a facut si Scoala Populara de Arte, sub indrumarea prof. Maria Salaru, a cochetat si cu muzica populara, „dar visul ei cei mai mare a fost sa scrie. Iar astazi (ieri, n.r.), acest vis s-a concretizat prin lansarea acestui volum”, a spus la lansare si prof. Loredana Ghelasa, directorul adjunct al unitatii de invatamânt. „Este un moment care cu siguranta va ramâne in istoria liceului, dar si un eveniment in care destinul Carinei a fost deja influentat. O vad ca pe un Avatar al generatiei sale, ca un model pentru tineri. Ii dorim inspiratie, incredere in fortele proprii si abia asteptam sa ii citim si viitoarea carte”, a inchis momentul festiv si prof. Calin Boamba, director. Lansarea cartii a fost moderata de bibliotecarul colegiului, Ana Chiscop, care a ajutat-o pe Carina Vadavoiu sa-si editeze acest volum, pe care il apreciaza ca fiind „captivant, cu o disponibilitate deosebita din partea autoarea de a descrie personajele. Carina primeste astazi girul nostru, pentru ca sunt sigura ca increderea acordata nu a fost in zadar”. Cartea este dedicata de autoare fratelui ei, Daniel.



„In aceasta carte sunt toate emotiile, gândirile si trairile mele. Vorbesc despre sacrificiu, curaj si iubire. Am ales jurnalul, pentru ca imi place sa scriu jurnale. Am ales proza, pentru ca de mica am fost atrasa de povesti. Imi place mult sa scriu. De altfel, aceasta carte a fost scrisa in jumatate de an. Am inceput-o in ianuarie, anul trecut, iar in iulie era gata. Au fost zile când scriam pagini intregi.”
Carina Elena Vaduvoiu

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri