29 martie 2024
ActualitateDe Ziua Eroilor

De Ziua Eroilor

Odată cu marea sărbătoare de Înălțare românii comemorează și Ziua Eroilor. Cu această ocazie, joi, 25 mai, la orele prânzului, Primăria Municipiului Bacău împreună cu Garnizoana Bacău au organizat o activitate de depunere de coroane de flori la mormântul eroilor căzuți în lupta pentru eliberarea neamului din Cimitirul Central.

La eveniment au participat reprezentanți ai Primăriei Municipiului Bacău, ai Consilului Județean, ai Prefecturii, ai Garnizoanei Bacău și Inspectoratului Județean de Poliție, de la Inspectoratul pentru Sitații de Urgență și de la alte instituții, precum și elevi de la Școala Gimnazială „Domnița Maria” și de la Școala Gimnazială „George Bacovia”.

Un sobor de preoți a ținut o slujbă religioasă iar reprezentanții instituțiilor amintite au ținut câte un discurs prezentând importanța acestei zile. După depunerea de coroane de flori, activitatea s-a încheiat cu defilarea militarilor pe muzica fanfarei Garnizoanei Bacău.



„Astăzi am sărbătorit Ziua Eroilor României, Înălțarea Domnului, dar și ziua Asociației noastre, a Cultului Eroilor din România, ce poartă denumirea «Regina Maria». Trebuia să avem asemenea zi, așa cum au avut toți românii în perioada interbelică. După primul Război Mondial trebuia dată o lege în care să se spună de ce sărbătorim noi Ziua Eroilor.

Că până atunci nu exista așa ceva. Doar se pomeneau eroii în prima sâmbătă din an. Județul Bacău a avut foarte mulți morți în Primul Război Mondial, luptele de la Oituz intrând definitiv în cărțile de istorie”, a declarat pentru Deșteptarea colonel (r) Valerian Paul Timofte, președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor «Regina Maria», Bacău.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri