18 aprilie 2024
ActualitateDe la Mos Nicolae, mii de bacauani stau in frig

De la Mos Nicolae, mii de bacauani stau in frig

– sarbatoarea a fost una de rau augur pentru mii de familii din municipiul Bacau – lipsa caldurii in apartamente a umbrit bucuria unor consumatori Thermoenergy – sâmbata, au aparut mai multe avarii in oras, pe parte de agent termic

Doua avarii majore, aparute la reteaua primara de furnizare a agentului termic, au lasat in frig mai multe apartamente din Bacau. Una dintre avarii a fost identificata in zona centrala a orasului, iar cea de-a doua, pe strada Stefan cel Mare, in apropiere de sediul E.ON. Opt puncte termice (PT) sunt oprite, iar echipele de interventie lucreaza in teren la remedierea problemelor. Intreruperea apei calde si a caldurii ii afecteaza pe bacauanii racordati la sistemul centralizat de furnizare a agentului termic care sunt arondati la PT-urile: 5, 9, 60, 61, 62 si PT 63, respectiv, cei care locuiesc in zona Stefan cel Mare, 22 Decembrie si pâna in Nord-ul orasului. Pe o alta ramura au fost oprite PT 40, 41 si 43, aici, fiind inclusa zona centrala, inclusiv strada Nufarului.

Consumatori disperati



Consumatorii Thermoenergy de pe strada 22 Decembrie spun ca este a treia oara când trec prin astfel de “tratamente la rece”. Batrânii si copiii sunt cei mai vulnerabili la frig. Familiile care au in grija persoane vârstnice spun ca nu si-au montat pâna acum centrala de apartament pentru ca batrânii nu se descurca cu tehnologia si uita deseori ce fac, riscând astfel sa-i puna in pericol pe ceilalti locatari. O data ramasi la mâna Thermoenergy, singura solutie pentru ei a ramas suplimentarea numarului de paturi, radiatorul electric sau caldura data de aragaz. Copiii sunt si ei la fel de sensibili, iar parintii incearca sa-i incalzeasca cu bauturi calde si cu un rând de haine in plus. Marea nemultumire a consumatorilor este aceea ca Thermoenergy nu asigura permanentizarea la interventii in weekend, sacrificând astfel mare parte dintre consumatori.

“Ne calca pe nervi cei de la Thermoenergy! De o saptamâna i-am anuntat ca sunt pierderi in canalizari si cu greu a venit cineva de la ei sa vada despre ce este vorba. Foarte superficial au tratat problema si uite ca acum am ramas fara caldura si apa calda! Mama mea este netransportabila si sufera de frig! Am mai dat drumul la cuptor, dar aragazul nu face fata sa incalzeasca pâna in dormitor!”, declara Elena Grigore, locatar pe str. 22 Decembrie

“Nu mai cred in promisiunile celor de la Thermoenergy! Este a treia zi de când stam in frig! Este strigator la cer ca o firma atât de mare sa nu aiba echipe de interventie care sa remedieze avariile in cel mai scurt timp! Am stat cu radiatorul in priza pâna au sarit sigurantele!”, spune Marius Barbu, locatar pe str. Zefirului.

“De sâmbata sunt in continuu la dispeceratul Thermoenergy si primesc doar raspunsuri evazive. Furnizorul nu se gândeste ca sacrifica atâtia consumatori? Sunt batrâni si copii mici, raciti, care infunda spitalele, pentru ca stau in frig!”, declara Vasile Spataru, locatar pe str. Stefan cel Mare.

“Noi le-am atras atentia celor de la Thermoenergy ca sunt pierderi pe retea de aproape doua saptamâni. Ieseau aburi prin toate canalizarile de pe strada Nufarului, in conditiile in care magistrala traverseaza strada I.L.Caragiale. Acum a venit o echipa sa remedieze defectiunea, dar se pare ca e groasa treaba!”, spune Dorel Trofin, presedintele Asociatiei de proprietari nr. 106

“Pe weekend nu exista o echipa care sa asigure permanentizarea la interventii! De luni dimineata, echipele au fost trimise in teren, iar sefii de echipa ne tin la curent cu starea avariilor si evolutia lucrarilor. Se pare ca, dupa o prima radiografiere, problemele sunt destul de grave. Pe strada Nufarului, conducta sparta subtraverseaza soseaua si acest lucru complica interventia, iar pe str. Stefan cel Mare sunt sanse ca lucrarile sa evolueze mai repede”, declara Narcisa Antoneac, purtator de cuvânt la Thermoenergy Group SA.

Explicatie foto: Conductele au cedat in doua zone/Foto: Ramona Ionescu

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri