De ce simplu, când se poate complicat…

1


Subiectele date la evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a la disciplina limba şi literatura română au fost caracterizate, pe bună dreptate, ca simple, adică de dificultate medie. Urmarea pentru unii dintre cei ce s-au pregătit serios a fost una defavorabilă lor: lipsind piedicile din natura formulărilor, le-au pus ei pentru a-şi crea adversari… puternici.

În textul A („Pentru moment, cei ce vizitează această pierdută <> sunt trataţi cu privelişti care taie respiraţia, păduri luxuriante, largi câmpii africane, râuri sălbatice şi o bogată cultură locală”), exista o singură capcană: care. Nefiind obişnuiţi cu delimitarea propoziţiilor (chiar şi vizual), unii candidaţi au supus analizei „sintagma” privelişti care, ca şi cum ar exista un substantiv şi un adjectiv pronominal relativ.

De fapt, prima propoziţie se încheie înaintea lui care (pronume relativ, subiect). A mai fost nesocotit un detaliu de topică: adjectivul pronominal relativ nu stă niciodată după substantivul determinat. (Erată C.N.E.E.: chiar dacă autoarea textului a greşit folosind, după „respiraţia”, virgula, experţii care au supervizat subiectul trebuiau să o înlocuiască cu semnul două puncte, pentru că urmează o enumeraţie.)

În textul B („Dacă cineva are nevoie de doctor, de poliţist sau de pădurar în acea zonă, va trebui să aştepte până ce acesta va fi adus în vale cu elicopterul sau până ce va ajunge acolo pe jos”), o pseudocapcană ar fi interpretarea lui ce ca pronume relativ. Consecinţe: propoziţia bizară „să aştepte până” şi falsificarea felului enunţului rămas.

În fapt, avem o locuţiune conjuncţională, „până ce”, în alternanţă cu conjuncţia „până”, pentru subordonate temporale. Subiectiva „să aştepte” nu va fi completivă directă chiar dacă am subînţelege un „el” („el trebuia să aştepte”), de vreme ce subiectul „el” nu e al verbului impersonal „trebuia”, ci al propoziţiei care urmează. Pentru construcţia unei completive directe introduse prin adverbul (pronominal) relativ „unde”, era utilă vechea ecuaţie: se ştie unde… (subiectivă), dar ştie unde… (directă).

În textul C („Salcâmi”, de A. E. Baconski), conjuncţia „căci” este sinonimă nu numai cu „întrucât” sau „fiindcă”, ci şi cu locuţiunea conjuncţională „pentru că”.

Anterior, subiectul dat la sesiunea specială destinată olimpicilor – un fragment din piesa de teatru „Răzbunarea sufleurului”, de Victor Ion Popa – se impunea a fi corectat cu exigenţă înainte de a fi „livrat” beneficiarilor.

Aşadar, erată C.N.E.E.: 1) lipsa blancului în interiorul unui numeral adverbial (de repetare): „Ia-ţi inima în dinţi şi mai dă-i drumul odată.” (în loc de „o dată”); 2) neadaptarea neologismului din titlu, prezentat în glosarul de la finele textului astfel: „sufleur s.m. persoană care suflă actorilor replicile pe care urmează să le spună”.

Lucrările în vigoare (DOOM, IOOP) normează forma sufleor, ca în DEX. Rostirea -flör, din IOOP5 – ediţiile IV, V, din 1995, 1983 –, sau -ör, din IOOP, ediţia a III-a (1971), a devenit inutilă, iar forma sufler propusă de Dicţionarul ortoepic (1956) şi, anterior, de Micul dicţionar ortografic (1955) nu a rezistat.

Încă un argument: în DEX, se află faţă în faţă pluralele sufleuri (de la sufleu „budincă”) şi sufleori.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ