De ce ne da cu tifla sistemul birocratic?

0


Un ministru al guvernului Iohannis-Ciolos a sintetizat remarcabil mentalitatea bugetarului român. O treime dintre salariatii ministerului pe care-l conduce fraternizeaza cu gândul de a infaptui ceva; chiar munceste. O alta treime are statutul spectatorului care nu aplauda, nu huiduie. Cealalta treime pune voinicos crosa la patina.

Tipurile acestea de mentalitati sunt regasite peste tot, in toate institutiile noastre bugetare, nu doar in ministere.

O legislatie aiurea, care nu are respect pentru meritocratie, asociata cu o paguboasa implicare a politicului in stabilirea valorilor sunt cauzele principale ale acestui derapaj. Grav este faptul ca, de-a valma, cei care trudesc responsabil si cu folos sunt platiti la fel ca „spectatorii” si profesionistii „ambuscadelor”. Ce le poți face, atunci când legislatia este jenat de socialist-uniformizatoare, unor oameni care care nu-si respecta fisa postului decât mimând truda? NIMIC! Ii apara pâna si instantele, cele care nu evalueaza munca sau competentele, ci procedurile, chichitele avocatesti…

Povestea nu este, asa cum s-ar putea crede, noua. Ea este specifica tuturor societatilor aflate in criza, lovite de anomie si intoxicate grav de virusul unei politici care este locuita doar de gândul ticalos de a acumula voturi/putere.

Pe la vremea in care noi eram acaparati de idealul minunat al Unirii Principatelor, englezul J. Stuart Mill sintetiza, in „Eseu despre libertate”, tabloul unei societati totalitare in care sistemul birocratic dadea vârtos cu tifla:

„Tarul insusi este neputincios in fata birocratiei; el poate trimite pe oricare dintre membrii acestei birocratii in Siberia, dar nu poate guverna fara ei ori impotriva vointei lor. Asupra fiecarui decret ei pot exercita un veto tacit, prin simpla abtinere de la indeplinire”.

Daca intr-un sistem totalitar putem aplauda opozitia sistemului birocratic, aceasta atitudine nu mai este fireasca intr-o civilizatie care-si revendica fiintarea din virtutile democratiei. Prin libertate autentica se intelege nu doar protectia impotriva tiraniei conducatorilor politici, ci si impotriva tiraniei birocratiei din administratie.

Zice J.Stuart Mill, referindu-se la birocratii care promoveaza lipsa de respect fata de cetatean: „Anumite reguli de conduita trebuie impuse, in primul rând cu ajutorul legii, iar in cazul nenumaratelor lucruri care nu pot face obiectul actiunii unor legi, cu ajutorul opiniei publice”. Legi, opinie publica, salarizare umana, responsabilitate, truda, competenta, respect fata de cetatean…
 



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ