Am adresat unor scriitori, poeti, dramaturgi, istorici si critici literari, profesori universitari, intrebarea: ,,De ce mai scrieti, într-o vreme în care nici măcar scriitorii nu se (prea) citesc unii pe altii?” Răspunsurile sunt minunate…
,,Nu am avut niciodata senzatia ca scrierile mele nu sunt citite”
Doru Ciucescu (foto), prof. univ. dr., scriitor: ,,Intrebarea pe care mi-ati pus-o si m-ati rugat sa va raspund, in cadrul unei cercetari pe care o faceti, «De ce mai scrieti, intr-o vreme in care nici macar scriitorii nu se (prea) citesc unii pe altii?», este deosebit de pertinenta si am auzit-o rostita de mai multe ori de confrati de la Uniunea Scriitorilor din România. Raspunsul meu la aceasta intrebare nu este complicat si voi încerca sa il dezvolt metodic. In primul rând, imi place sa scriu. In timpul carierei mele universitare de o viata am scris 19 carti tehnice ca unic autor sau prim autor. Timp de sase ani, cât am fost colaborator la «Ziarul de Bacau», nu am stat cu bratele încrucisate, am scris aproape 400 de articole. De asemenea, sunt autorul a peste doua mii de pagini de proza în cele noua carti beletristice. Totodata, mi-am tradus singur în limba franceza doua carti si o carte in engleza, ele fiind publicate sub egida unor edituri din Londra, Paris ori Tel Aviv. In prezent sunt autorul a unui total de 18 carti de proza si poezie.
In al doilea rând, deviza scrierilor mele este dintotdeauna «Instruieste si delecteaza», deviza care s-a dovedit relativ atractiva pentru cititori. Nu am avut niciodata senzatia ca scrierile mele nu sunt citite. De exemplu, articolele mele de presa au avut un numar foarte mare de accesari, au trezit reactii pozitive puternice, dar si negative violente, dar nu au ramas trecute cu vederea. Un alt exemplu il formeaza si primele mele patru carti de beletristica («Mâncatoarele de ruj de buze din Casablanca», «Peste Prut si mai departe…», «Straluciri diamantine in Israel» si «Grecia nabadaiosului înamorat, Zeus»), care au fost gasite atât de interesante, încât au fost tiparite si distribuite pe cheltuiala unei edituri, lucru rar întâlnit în zilele noastre, în speta, a Editurii Didactice si Pedagogice din Bucuresti, iar din tirajul de o mie de exemplare al fiecareia au mai ramas doar câteva zeci de exemplare, lucru dovedit de statele de plata pe care le-am semnat. In al treilea rând, chiar daca am scris romanul anticomunist «Gulagul din umbra palmierilor», de 725 de pagini, cred ca mai am multe de spus, de luat pozitie, de demascat intr-o lume de parca nesfârsita tranzitie de la comunism la capitalism, ca a noastra, condusa, pe de o parte, de politicieni corupti, în marea lor majoritate, si, pe de alta parte, de numerosi fosti activisti de partid. In al patrulea rând, chiar daca am scris cartea antirusta «Scrisorile unui nistro-tisean», situatia mondiala creata după anexarea «manu militari» a Crimeii de catre Federatia Rusa ma obliga la o continuare si mai puternica a militantismului antirus, in ciuda unor opinii politicianiste antiamericane deosebit de vehemente, aparute in tara noastra, de parca aliatii de peste ocean ne-ar fi luat Basarabia si Bucovina de Nord, opinii care ascund, de fapt, dorinta de a scapa de dosarele de coruptie aparute ca urmare a luptei contra coruptiei, lupta sustinută de Washington si de Bruxelles.
Nu stiu daca raspunsul meu va este convingator sau nu, dar ceea ce stiu este ca voi milita in scris cu toata puterea mea pentru a apara valorile democratiei, chiar daca ar fi sa-mi dau si viata pentru acest deziderat al scrierilor mele.”
Ion Fercu
