M-a intrebat un “stranier” venit in concediu din Italia ce naiba se intâmpla in Bacau. De ce am distrus toate fabricile ca sa construim in locul lor numai magazine si marketuri, aspiratoare de bani si nicidecum producatoare de venit?
Problema este ca acest lucru nu s-a intâmplat doar in Bacau, ci in toata tara. Industria româneasca a disparut. Agricultura este aproape inexistenta. Sistemul bancar este instrainat, rezervele naturale nu ne mai apartin, energia este in mâna companiilor straine, legislatia ne este impusa de la Bruxelles si de la Washington.
Nici macar Armata nu mai avem, ci doar câteva detasamente numai bune sa lupte pentru altii, la mii de kilometri distanta.
Practic, nu mai exista niciun control românesc asupra tarii. Dar noi ne iluzionam, in continuare, ca suntem stapâni pe destinul nostru, defilam la parade si o facem pe patriotii de duminica. Ne facem ca nu vedem gratiile custilor in care suntem inchisi, lanturile care ne leaga.
Românii au ajuns un popor numai bun sa traga la jugul altora, multumiti când li se da o mâna de fân la sfârsitul zilei si sa linga o bucata de sare.
Si sunt fericiti cu aceasta stare de lucruri. Unii, pentru ca s-au resemnat, altii, pentru ca asa au fost invatati ca e normal. Prea putini reusesc sa gândeasca dincolo de zabrelele coliviei. Iar aceia sunt considerati nebuni de catre ceilalti.
Politicienii nu mai sunt o parte a solutiei, sunt o parte a problemei, de vreme ce se intrec in delatiuni pe la ambasadele straine. Societatea civila este toata politizata si ahtiata dupa firimiturile cazute de la masa politicienilor.
Societatea este incremenita, incapabila sa gândeasca, intepenita in tiparele impuse de o mass-media tot mai decrepita, care, in loc sa educe, spala creiere. Momentan suntem condamnati sa ratacim prin desert.
