18 aprilie 2024
ActualitateDe ce a esuat campania de sterilizare a maidanezilor?

De ce a esuat campania de sterilizare a maidanezilor?

O campanie in care ar fi urmat sa fie sterilizati circa 1.000 de câini din Bacau s-a terminat inainte de a incepe, dupa ce voluntarii englezi care o initiasera au acuzat municipalitatea bacauana ca e „lenesa si corupta”. Ca de obicei, insa, lucrurile nu sunt ceea ce par a fi.

Voluntarul englez de la organizatia Sadies Stray Dog Rescue, Lesley Ford a venit la începutul anului în Bacau si a discutat cu reprezentantii municipalitatii, propunându-le ca, in locul eutanasierii, sa adopte solutia unei sterilizari în masa a câinilor maidanezi.

Ea a promis ca organizatia pe care o conduce va strânge si în acest an bani de la straini si îi va aduce aici, pentru hrana animalelor, tratamente, sterilizari si adoptii cât mai multe. Prima campania de sterilizare în masa urma sa aiba loc în intervalul 11-13 martie. Numai ca initiativa s-a transformat într-o disputa deschisa între autoritati si voluntarul englez. Într-o postare pe Facebook, Lesley Ford a anuntat ca actiunea se anuleaza, blamând „o primarie lacoma, lenesa si corupta”, dar si pe medicii de la Directia Sanitar-Veterinara si pe veterinarii care lucreaza în privat care s-ar plânge ca nu câstiga de pe urma unor astfel de campanii.



A acuzat apoi ca Directia Sanitar-Veterinara a interzis sterilizarile în locatiile propuse de voluntari, propunând ca operatiile sa aiba loc la adapostul de câini, descris de Lesley Ford ca o „groapa, unde animalele sunt lasate sa moara de foame si boli.” Aceasta a lasat sa se înteleaga din mesajul sau ca totul ar avea si o cheie electorala, fiind un an cu două rânduri de alegeri în care „nimeni nu vrea sa supere pe nimeni”.

Desi postarea de pe Facebook a infuriat bacauanii iubitori de animale, realitatea pare sa fie alta.

Si o spune unul dintre cei mai aprigi critici ai Primariei, Florin Suciu, presedintele organizatiei „Salvati Natura”, care s-a preocupat indeaproape de soarta animalelor de la adapostul muncipalitatii.

„Povestea asta este exagerata. Singurul lucru pe care îl cer cei de la DSV este ca legea sa fie respectata. Daca medicii nostri s-ar duce în Anglia sa faca sterilizari si acolo ar trebui sa respecte anumite reguli. Exista rulote dotate, daca nu se doreste sala de operatii de la adapost, desi nu vad de ce nu s-ar face acolo”, a explicat el.

Suciu spune ca sterilizarile nu se pot face oriunde, ci numai in locurile autorizate sanitar-veterinar.

„Primaria le-a pus la dispozitie sala de la adapost, unde se fac deja sterilizari, dar voluntarii nu au acceptat”.

În comunicatul remis presei de Primaria Bacau, se arata ca DSVSA solicita ca „locatia unde se desfasoara campania sa îndeplineasca normele minime privind dotarea, utilarea si respectarea conditiilor de igiena. În lipsa unui spatiu conform, DSVSA subliniaza posibilitatea utilizarii clinicilor mobile, sediului Directiei Servicii Publice sau clinicile private, în baza unor colaborari.”
Așadar, ceea ce cere DSVSA este ca locatia aleasa de voluntari sa respecte legislatia româna în vigoare.

Viceprimarul Ilie Bîrzu sustine ca sterilizarile se vor face cu sau fara implicarea voluntarilor straini. „Intentia lor era de a steriliza 1000 de câini anul acesta. La noi s-au înscris pâna acum 30 de persoane. Oricum, noi avem în plan si sa subventionam sterilizarea în cabinetele private pentru cei care nu doresc sa mearga la adapost.”

Ramâne de vazut cum se va rezolva aceasta disputa. Aceasta ar fi a patra campanie de sterilizare în colaborare cu asociatia engleza.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri