Cornel Galben. Om al cetatii, voce inconfundabila. Scriitor, jurnalist, critic si istoric literar, manager de ziar si de editura. A vietuit pe valurile înspumate ale agorei, propunând ierarhii, promovând valori, dând cu bobârnacul condeiului atunci când a crezut ca unii – în literatura, viata economica sau politica – au luat-o razna. Apoi, surprinzator pentru multi, s-a retras de pe valul patimilor lumii în pacea tulburatoare a manastirii…
Recent, scriitorul-monah a publicat cel de-al nouasprezecea sau volum, Primul prag (Editura Corgal Press, 2014), emotionant jurnal literar al primelor 365 de zile petrecute la Manastirea ,,Sfântul Ioan Casian” din Dobrogea, un an care înseamna ,,mai mult decât scurgerea lenta a 365 de zile”. O tensiune plina de dramatism curge, ca un torent, prin tot volumul, caci spiritul autorului este prada unui permanent zbucium intre dorinta de a se induhovnici si aceea de a continua proiectele literare. Speranta se afla însa într-un orizont optimist:,, ,,Dau slava lui Dumnezeu ca m-a rabdat si ca inca ma ingaduie sa bâjbâi, doar- doar imi voi veni in fire si ma voi apropia de clipa in care, pregatit fiind, sa pot spune: da, Doamne, mi-am luat cu adevarat Crucea!”.
Cornel Galben, monah-scriitor. Studiaza Biblia, citeste Aristotel, Giovanni Papini, Cartea Profetului Isaia, Cartea proorocului Daniel, alti zeci de autori, trudeste la alte volume din cunoscutele proiecte Lecturi aleatorii, Personalitati bacauane si Scriitori bacauani, fabrica lumânari, se ingrijeste de functionarea centralei termice a manastirii, smulge buruienile din gradina, cânta la strana (,,…daca la vocalize ma descurc binisor, fratele Cristian spunându-mi ca am voce de tenor-prim, la cititul notelor sunt la nivelul seminaristului din povestirile lui Ion Creanga…”), rezolva chestiuni birocratice sau slujeste la bucatarie.
Il cultiva tristetile, gândindu-se la cei carora nici nu le-a venit nici macar ideea de a-i nominaliza unele volume pentru diferite premii, traieste infratit cu bucuria izbânzii atunci când unele premii nu-l ocolesc. Rareori, evadeaza in lumea bacauana, rezolva chestiuni care vizeaza proprietatea personala, doneaza carti, o adora pe nepotica Sofia, dar aceste evadari ii amintesc de vorbele Sfântului Efrem Siriul:,,Iesirea deasa si neincetata a a pricinuit de multe ori alunecarea monahului. Ca nu se cade ca monahul sa iasa de multe ori pe afara; de multe ori din aceasta se intâmpla greselile”. Inca dramatic scindata – ,,intre aspiratia de a accede la inaltele trairi duhovnicesti si cea de a nu ma rupe definitiv de lume, intre orgoliul de a-mi pastra statutul de scriitor si ziarist profesionist si increderea ca numai renuntând la el si smerindu-ma ma voi putea elibera de tarele desartaciunii” – constiinta sa incearca marea eliberare. Lucreaza cu incredere pentru a ,,pune baza solida duhului duhovnicesc, fara de care mântuirea este departe”.
Constient de faptul ca ,,Imparatia lui Dumnezeu nu se da fortat, ci cu multa truda”, Cornel Galben, monahul, zice: ,,..nu-mi ramâne decât sa fiu mai râvnitor si mai bine organizat, in aşa fel incat sa ma invrednicesc de increderea ce mi s-a acordat. 63 de ani e, totusi, o vârsta! Cât ma va ingadui Bunul Dumnezeu?”
O sinceritate cruda, apropiata uneori de gustul lacrimilor, o sinceritate dureroasa care face trimiteri la apropiati, prieteni si colegi, un fel de marturisire fara niciun fel de urma de fard este intregul volum. Primul prag nu este doar un document literar, ci si unul cu veleitati psihologice/ sociologice remarcabile, intrucât, printr-un efort dramatic al introspectiei, monahul-scriitor creioneaza admirabil incercarea de a evada dintr-o lume, de a da cu bobârnacul marilor patimi, de a reflecta marile falii care pot zgudui fericit un destin. Primul prag nu este doar o destainuire pentru cei care-l cunosc pe Cornel Galben, ci una pentru istoria interesata de credinta, literatura, psihologie, sociologie si… oameni.
