In materie de axiologie politica, lucrurile nu sunt niciodata batute in cuie. Ce este “dictator” pentru unii, poate sa fie “lider legitim” pentru altii. In general, denumirile se dau in functie de interesele politice; de exemplu, pentru Aliati, maquisarzii francezi erau “luptatori pentru libertate”, in vreme ce pentru germani, erau doar “teroristi”.
De doi ani ni se spune ca poporul sirian s-a revoltat impotriva dictaturii presedintelui Bashar al Assad si ca lupta “opozitiei moderate” este legitima. Pe de alta parte, autoritatile siriene ii considera pe opozanti drept “teroristi”.
Totusi, daca ar fi sa lucram cu etichete, in mod teoretic, dupa cum sustine Occidentul, Assad ar trebui sa plece deoarece asa sustine poporul. Insa nu ni se prea spune cine este acest “popor”. Includem in acesta categorie si luptatorii Daesh (ISIS)? Pe cei ai Jamal al Nusra (Al Qaeda, adica)? Pe turkmenii sprijiniti de Turcia? Pe luptatorii kurzi care isi vor propriul stat? Situatia e si mai complicata când vorbim de “dictatura” lui Assad. Pentru ca suntem obligati sa facem o comparatie cu Arabia Saudita, tara in care femeile abia au primit drept de vot, dar inca nu au voie sa conduca singure o masina, in care nu exista partide politice si in care oamenii sunt executati pentru… “vrajitorie”. Daca ar fi sa comparam, Arabia Saudita este o dictatura mai dura decât a fost Siria.
Revenind la discutie, intrebarea care trebuie pusa este de ce, dupa doi ani de razboi, timp in care numai cine n-a vrut arme nu a primit, sirienii lupta in continuare pentru Assad? De ce nu s-au revoltat si nu au pornit sa-l dea jos? Ca arme au primit. Raspunsul este ca, oricât de dura ar fi fost dictatura lui Assad, ceea ce se intâmpla acum in Siria este perceput de populatie ca o agresiune externa. Ca al Qaeda nu e, in nici un caz, “opozitie moderata”, cum incearca sa ne convinga SUA.
Sa ne imaginam ce s-ar fi intâmplat in 1989, daca Ungaria ne-ar fi atacat – asa cum se povesteste ca ar fi avut in intentie…
