Da, pentru net

1


Întrebat fiind, în urma cu ceva ani, daca nu navighez pe net, am raspuns monosilabic: „Net!” Negatia ruseasca, repetata azi, e de-a dreptul ridicola. „Da, navighez pe internet − as spune −, fiindca are multiple beneficii, pe lânga inerentele dezavantaje.”

Au aparut o noua îndeletnicire: bloger (nerecunoscuta, deocamdata, de dictionare: DEX-ul sare de la blocstart la… (a) blodogori „a vorbi neînteles (într-o limba straina), neclar”, din sl. blagodariti; a nu se confunda cu a bodogani „a bombani suparat, spunând ceva nedeslusit”, cu etimologie necunoscuta) si o noua specie literara, în cautarea unui nume. Se afla undeva la frontiera dintre memorialistica, interviu (deci gazetarie), eseu si jurnal.

Ceea ce deruteaza tipologizarea este viteza cosmica cu care se deruleaza conversatiile, fapt ce le cantoneaza în clasa reprezentatiilor tinând de oralitate.

S-au tiparit si carti rezultate din dialogurile protagonistilor, cum este cea de la TIPO MOLDOVA (Iasi), în colectia „Publicistica si eseu contemporan”, semnata de Ion Lazu, Tudor Cicu si Nicolae Ciobanu-Roman. Sunt nu mai putin de 675 de pagini, cu titlul „Prieteni prin carti”, care – important – fac elogiul culturii scrise si nicidecum al conversatiei fara sens ori al internetului ca atare.
Ne-am aratat interesati de al treilea autor, Nicolae Ciobanu-Roman (n. 8 sept. 1946), întrucât comentariile sale se raporteaza si la viata bacauana, de ieri si de azi.

Am citit cu placere despre fostii sai dascali de la Institutul Pedagogic de 3 Ani (azi, Universitatea „Vasile Alecsandri”) – Facultatea de Filologie (azi, de Litere), cum ar fi Gheorghe Hasan – „rectorul fondator”, Dumitru Alistar – „Omul si Decanul”, Traian Cantemir, Ioan Grigoriu, ca si Valerian Ciubotaru – „cel mai iubit dintre Asistenti”, Ana Grama, Elena Bulai, Elena Murariu s.a.

Din rubrica „Scriitorul zilei” (2012) de pe blogul lui Ion Lazu, completata cu „Confesiuni”-le de la Târgu-Jiu (mai 2015), am notat si detalii interesante pentru destinul limbii române, în dinamica ei fara sfârsit. Se întelege ca am decupat doar prestatiile blogerului Nicolae Ciobanu cu aceasta tematica: * ELOGIU. „Soarta ni l-a trimis la timp pe Alexei Mateevici, ca sa ne lase un Imn Limbii”.

Pericolul de a ne pierde identitatea nationala „afecteaza si identitatea individuala”.

* CORIFEII. „scoala Ardeleana – scoala alui meu suflet”.

* ZECELE ÎNTORS. La limba si literatura româna, „Magistrul Traian Cantemir mi-a dat 10. Unicul din acel an II!” La Tazlau, N. Ciobanu a „scos o olimpiadista la româna”, desi era profesor de franceza principal.

* CǍRtAR. Ca un laitmotiv cultural revine biblioteca, locul unde sta „pâna la nefiire”, pastorind „oile negre pe albul celulozei”, începând cu „labirintica-mi bibliotecuta din Traian”-ul lui Spiru Haret (în comuna Sabaoani).

*LEXEME NOI. Blogerii au deplina libertate în a nascoci cuvinte precum „a înorgolia” ori a se juca cu ele: (Haralamb) Zinca e „zi-i, înca!”; „IP3-an” (la un loc, ipetreian) e un absolvent de ceea ce azi e ciclul de licenta etc.

* CUGET LIBER. Scrisul e „o forma de religiozitate”, iar lectura, un test aspru: „Nici un amploiat la stat sa nu fie angajat, nici un politician macar sa nu fie primit într-un partid pâna nu demonstreaza ca poate ceti (deci nu recita!) declamat un text din primele noastre izvodiri populare sau culte”.
Pentru multe altele, merita deschis tomul celor trei autori, blogeri adica.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

  1. Surpriza pricinuită de apariţia acestui … medalion cu avers şi revers,
    nu-şi are egalul nobil, decît în firea Autorului –
    dl Ioan Dănilă. Tîrgu-nemţean la baştină. Însă unul dintre cei mai dedicaţi Oameni, pentru multiplele trude cultural-educative, nu doar la nivel superior, universitar… Şi mai mult chiar, din judeţul, arealul, ca şi Megalopola ce-a ajuns Bacăul anilor mei studenţeşti.
    Oraş considerat de Rectorul-fondator al IPS-3 ani (pînă-n 1971) un… tîrg de negustori, încă… Gemînd de crîşme (Tic-Tac, în coasta Campusului; Parcul Trandafirilor, în buric) pline. Şi de pieţe, alimentare tot mai goale; de Truditori şi Lătrători…
    Ca şi azi, cu decibelii daţi la… manele politik-occidente.
    Pe baricadele culturii, doar Teatrul de Stat, Filarmonica, Şcoala Populară de Arte şi cîteva muzee, expo şi librării… Da, şi Biblioteca orăşănească, Anticariatul şi o revistă cu nume ca de sală… Şi ziarele epocii, desigur, mai degrabă-n cultul unor băşici, decît culturale!

    Am fost şi-n curînd nu voi mai fi!
    Dar, cît voi mai fi, vieţaşii magieşi, Profesorii şi Prietenii mei (precît şi unii adverşi) nu mă vor slăbi, din Amintiri.
    Lor le dedic şantierul memorialistic, parţial „arheo”, pe care – din petice de memorie – îl reconstitui(esc), sub titlul VIAŢA LA CLASA 3-a… Da, e şi un ibrişin la adresa celor carii au făcut şi orice cutezat, numai pentru a călători doar cu&la Clasa de vîrf. Fie-le scurtă pomenirea!

    Mulţumesc dlui Ioan Dănilă!
    Mulţumesc Deşteptării!

LĂSAȚI UN MESAJ