O curte domneasca la Bacau? Pentru ce a ridicat-o Stefan cel Mare aici? Fireste, asezarea Bacaului era absolute strategica, dar si comerciala, localitatea fiind exact la intretaierea unor drumuri importante. Aceste lucruri nu-i puteau scapa marelui domnitor, care da porunca sa se ridice o curte domneasca aici, cu toate cele trebuitoare. Aici va fi asezat chiar “prea iubitul” fiu, Alexandru, care va guverna partea de sud a Moldovei. Lucrarile s-au desfasurat, dupa cum se pare, intre anii 1476 si 1481. Cand lucratorii s-au apucat de treaba, ei au trebuit sa razuiasca locul, deoarece inca se mai aflau acolo urme de la o alta curte, cea a lui Petru al II-lea.

Curtea nu e o constructie mareata. Avea un beci, care se mai pastreaza si astazi, cu doi piloni de piatra si o bolta de caramida. Pe fundatia de piatra de cariera, cu laturile de 12,80 x 10,80, s-au inaltat zidurile, fiind posibil ca aceasta constructie sa fi avut si etaj. Interiorul era, insa, demn de resedinta unui fiu de domnitor. Peretii erau ornamentati cu placi de perete, discuri smaltuite in diverse culori, cu reprezentari vegetale, florale si geometrice, dar si reprezentand cavaleri medievali. Fireste, nu lipsea stema Moldovei. In casa domneasca se foloseau zilnic cani, castroane, pahare si cupe. In oale-borcan era pastrata mancarea. Din toate punctele de vedere, frumusetea si bogatia acestor incaperi nu se deosebeau cu nimic de cele din cetatea de scaun, chiar daca, luata in ansamblul ei, curtea de la Bacau era mai mica decat cea de la Suceava. Din aceste incaperi, Alexandru emitea documente, caligrafiate de gramatici, cum ar fi cel din 18 ianuarie 1482, prin care se intitula “Alexander filius Domini Stephani Dei gracia Waywod regni Moldavie”, sau cel din 26 iunie 1488, in care isi spunea “Sandrinus Dei gracia filius illustrissimi principis Stephani Woiwode Moldavensis”.

Pentru paza, supraveghere si, probabil, locuinta a strajilor, se afla un turn de aparare. La aproape 10 ani de la infiintarea Curtii Domnesti, la 1 ianuarie 1491, era tarnosita si Biserica “Precista”. Tot ansamblul dadea acum aspectul unei adevarate curti domnesti, fiind protejat de o palisada de pamant si barne de lemn. Dar cea mai buna protectie venea de la cele doua ape care inconjurau aceasta curte, transformand-o intr-o adevarata insula: riul Bistrita, vijelios si greu de trecut, a carui albie inca se mai vede si azi, si paraul Negel, care isi avea cursul chiar prin actualul centru al Bacaului.

Mai multe campanii arheologice aveau sa ascoata la iveala marturii ale ale vietii ptrecute la Curtea Domneasca. Prima cercetare a avut loc intre 1967 si 1968, fiind atunci dezvelita o parte a Curtii, urmata de o alta campanie arheologica, intre 1984 si 1986, cand au fost extinse sapaturile si a fost dezvelita si o parte din fostul turn-locuinta. Arheologii au descoperit numeroase fragmente ceramice, o moneda turceasca din 1481, monede unguresti din 1538, 1543, 1556 si un bogat material ceramic de uz casnic, precum si multe obiecte din fier. Documentar, insa, curtile domnesti de aici sunt pomenite intr-un singur act, din 20 aprilie 1491, cand Manastirii Tazlau I se daruieste un sat “ascultator de curtile de la Bacau”.

Din nefericire, insa, existenta Curtilor de la Bacau n-a fost prea indelungata. Arheologii bacauani considera ca distrugerea lor a avut loc fie in timpul domniei lui Stefanita Voievod ((1517 – 1527), fie in timpul domniei lui Petru Rares (1527-1538). Si, totusi, spre deosebire de de suratele ei apropiate (curtile din Tazlau si Neamt), curtile de la Bacau aveau o particularitate distincta. Se stie ca Stefan era o adevarata “vulpe”, nelasand ca dusmanul sa-l ia prin surprindere. De informatiile primate la timp depindea mobilizarea oastei si caile de atac. Adversarii sai faceau totul pentru a-l surprinde si pentru a patra secretele ce priveau propria lor armata. Astfel, Mahomed al II-lea declara ca “daca un fir din barba mea ar cunoaste gandul meu l-as smulge”, iar regele polon Ioan Albert spunea : “Mi-as arde camasa de pe mine daca as sti ca-mi cunoaste planurile mele ascunse”.

Dar Stefan avea peste tot iscoade. Multi hangii erau in slujba domnitorului. Pe Matei Corvin l-au urmarit iscoadele pas cu pas in 1467, comunicandu-i permanent domnitorului pozitia, traseul si fortele inamicului. Regele Cazimir al Poloniei se afla, de asemenea, in atentia iscoadelor, incercarea de a-l prinde pe Stefan fiind dejucata tocmai datorita informatiilor primite la timp de domnul Moldovei. Stefan se afla in raporturi excelente cu brasovenii si, in afara de arme si postavuri, acestia ii transmiteau si pretioase informatii. Mesterul armurier Mihai ii comunica multe informatii despre lucrul turcilor.

Stefan la multumea brasovenilor: “Si ce va spune din partea domniei mele catre Domnia voastra omul vostru Mihai mesterul sa-l credeti in toate, caci sunt vorbele noastre”. La 20 aprilie 1471, Stefan ruga intr-o scrisoare pe prietenii sai brasoveni sa-l instiinteze daca turcii se indreapta impotriva sa (“catati bine, cu iscoade”). Iar la 4 februarie 1481, el le multumea din nou pentru stirile pe care i le trimisesera despre Tepelus. La 5 septembrie 1485, Ali-Bei il cauta cu disperare pe domnul Moldovei. Stefan le trimite turcilor o iscoada falsa, iar Asik-Pasa Zade scria, referitor la aceasta: “Incotro a plecat Stefan, unde se afla? Acel prins a vorbit asa: Stefan a plecat si s-a dus in vilaetul lesesc”. Tratativele din 1494 intre Ioan Albert si fratii sai, “in cel mai mare secret”, au fost cunoscute, de asemenea, de Stefan. Si multe din aceste pretioase informatii soseau, de cle mai multe ori, in primul rand aici, la Curtile de la Bacau.

Grosimea zidurilor de la Curtile din Bacau, peste 1,20 metri, ofera un indiciu important. Cladirea avea, cu siguranta, tainite. Nu erau simple vorbe ca “peretii trag cu urechea”, in zidurile groase ale cladirilor de acest gen erau deobicei amenajate ascunzatori speciale, in care se ascundeau spioni pentru a asculta ce se discuta in camere sau care serveau ca refugiu in cazul unui atac prin surprindere. Cu siguranta ca, din beciurile curtii, prin tunelul subteran care a existat pana in 1960, curtenii se puteau salva. Acest tunel, facut din caramizi asezate “pe muchie”, destul de inalt ca un om sa-l strabata in picioare, avea ca loc de iesire padurea ce se afla atunci pe locul unde este astazi Colegiul Tehnic “Anghel Saligny”. Avem vreo descriere a acestor tainite de la Curtea din Bacau? Deocamdata, nu. Doar un model de comparative ar fi ctitoria lui Duca-Voda, descrisa astfel, in 1842, de Alecu Russo: “… Palatul, in partea mijlocie, cuprinde tainite intunecoase, iar sub acestea vin beciuri sapate in pamant.

O scara de vreo 12 lespezi, stramta si lipita de peretele dinafara al palatului, duce la un balcon de piatra, unde, o alta usa, ingusta si scurta, da pas intr-o tinda boltita… in dreapta si in stanga tindei doua usi dau intrare in doua mici apartamente; cel din stanga cuprinde o sala destul de mare. Aceasta sala servea pentru primiri si sfaturi; ea comunica direct cu o camera luminata prin doua ferestre, tot spre ograda, asemine boltita si pardosita cu lespezi de caramida; in ungherul din fund, in dreapta, se vede o usa mica, ce se crede a fi comunicat, printr-o scaricica sapata in zid, cu tainitele de dedesubt, mai mici. Cea dintai are doua ferestre spre ograda. A doua camera, numita “odaia lui Voda”, primeste lumina din partea orasului Iasi. In ungherul din fund este o usa foarte ingusta si scurta, care se deschide in zidul dinspre ograda. O scaricica sapata in acel zid, si luminata numai printr-o fereastra rotunda, duce intr-o camera numita “ietacul doamnei” si care se gaseste sub “odaia lui Voda”.

Aceasta camera misterioasa, putin ridicata si luminata prin doua metereze, are in fund un soi de scobire in zid, care servea de vatra. Ferestrele ei privesc in partea Prutului. Asadar, randul de sus al palatului se compune din cinci camere, dintre care una tainica si subasezata. Iar intrarea in tainite se gaseste in peretele palatului care priveste spre oras”.

Unde se aflau tainitele Curtii Domnesti de la Bacau? Las raspunsul la aceasta intrebare pe seama experimentatilor si pasionatilor argeologi de la Complexul Muzeal Judetean “Iulian Antonescu”. (Ap. Eugen Sendrea, Istoria pe placul tuturor, Editura Vicovia, 2011).


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.