28 martie 2024
OpiniiSub ochii noștriCum să ai succes la 30 de ani!?

Cum să ai succes la 30 de ani!?

În nebunia mediului online este imposibil să nu dai, măcar o dată pe zi, de una din postările create de Alex! Stând pe rețelele de socializare chiar am devenit curioși cine e cel care ne aduce în atenție toate aceste reclame. În zona noastră, a Bacăului, am descoperit că cea mai intensă activitate o desfășoară Alex Olteanu și oamenii din echipa lui. Alex, un tânăr de 30 de ani, plin de entuziasm, care cam greu te lasă să vorbești și căruia îi place să îți explice, în detaliu, ce, și de ce face ceea ce face!

„Mulți oameni cred că drumul spre succes este greu. Și da, e! Nu este o călătorie pentru toată lumea, este o călătorie numai pentru oamenii care sunt pregătiți pentru asta. Unde există voință, există o cale. Deci, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să-ți dorești să faci un angajament cum că vrei să ai succes. Iar eu nu încetez să vreau!

Am intrat în domeniul marketing-ului încă de acum 8 ani, când lucram pentru Radio Zu, locul în care am cunoscut piața dar și o parte din clienții cu care colaborez și astăzi. A fost o trecere ușoară pentru că eu deja mă ocupam de crearea de spoturi video și fotografie de produs, pe lângă cele de eveniment. Am studiat și studiez în continuare, foarte mult, modul de gândire al oamenilor, dar și metodele prin care să transmit cât mai ușor un mesaj prin intermediul imaginilor.



Când eram mai mic nu mă interesa deloc ce-o să spună lumea. «Hey, porți șosete lungi, vara!…ce-o să spună lumea?» I don’t care! Acum merg pe același principiu, încerc să fiu original și să fac totul în modul meu, astfel încât, la final, să ajung la rezultatul dorit.

Nu mă consider un artist, dar îmi place să creez, dintotdeauna mi-a plăcut. Ce contează ce spune lumea? Drumul meu spre succes a început. Știu că nu sunt total pregătit, dar știu că o să am succes. Poate nu peste un an, nici peste doi ani, dar, cu siguranță peste trei ani. Știu cu toată convingerea că atunci o să fiu pregătit.

În prezent, am alături o echipă de 6 oameni și împreună lucrăm în mod continuu la cele peste 40 de evenimente private, care se desfășoară anual, dar și la peste 30 de contracte de colaborare, cu diverse societăți din țară și străinătate și suntem abia la început. Vrem să ne extindem spre industria filmului și a documentarelor și, încet, încet, să facem cunoscut și orășelul nostru.”

Pentru cei care au nevoie de serviciile lui Alex și ale echipei lui, îi puteți contacta pe www.alexolteanu.eu sau la telefon 0753.529.850.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri