Cum am dat doua ore din viata mea ANAF-ului

10


ANAF-ul a decis sa-si „reorganizeze” activitatea cu contribuabilii si sa creeze ghiseul unic, la care sa se gaseasca raspuns la orice problema.

Inainte de reorganizare, de exemplu, contribuabilii din Bacau erau aranjati pe strazi iar câteva strazi erau arondate unui inspector. Daca aveai o treaba, mergeai la ghiseul de care apartineai si inspectorul iti spunea ce ai de facut. Era destula lume dar nu era aglomeratia prea mare.

Dupa reorganizare, situatia s-a schimbat. Pentru persoanele fizice exista acum doar doua ghisee la care cozile sunt imense. Coada e si la ghiseul unic. Daca vrei sa faci o plata, stai la coada la unul din cele doua ghisee, iei foaia de varsamânt, iesi din cladire, intri in Trezorerie, stai la alta coada sa ti se vizeze foaia si apoi, mergi la alt ghiseu sa faci plata.

Daca vrei sa depui o declaratie, o scoti la imprimanta, copii si fisierul pe un stick de memorie si te inarmezi cu rabdare si tutun la una din cele doua cozi imense de la alte doua ghisee.

Ghiseul pentru persoane juridice e gol, la persoane fizice sunt peste 15 persoane la una dintre cozi. La ora 10 eram al 12-lea. Doua ore mai târziu, eram al saselea. De la ora 11.31 pâna la 12.00 nu a mai intrat nimeni de la coada, in schimb au intrat niste doamne foarte infipte.

La câteva minute dupa ora 12 am abandonat.

Ma intreaba cineva de ce nu am trimis declaratia prin posta. Pentru ca trebuie, din considerente care imi scapa, sa le depun si fisierul in format electronic. De ce nu am depus online? Pentru ca serverul a crapat. Mi se spune ca atât face fata serverul.

Si ca inca e bine, de la toamna va fi un server central, la Bucuresti. Ca la Casa de Sanatate. Va dati seama ce fericire o sa fie când o sa se blocheze serverul si toata tara o sa injure?!

Eu ma pot considera norocos. Am pierdut doar doua ore. Altii nu au norocul acesta.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

10 COMENTARII

  1. , Do mnule Redactor,
    Aceeasi situatie am patit si eu, am stat la ghiseul UNIC pentru informatie,
    apoi am fost trimis la Ghiseul 4 sau 5,
    Am stat la coada vreo ora la ghiseul 5,iar in jurul orei 12,00 ,doamna blonda,pacat
    ca nu i-am luat numele,a anuntat ca si-a terminat programul, efectiv mai eram 2
    {doua} persoane la rand,,asa ca am renuntat,
    Pacat ,mare pacat,eu stiam ca functionarii sant platiti din Banii nostri ca sa ne serveasca???
    Dar s-a schimbat Sistemul!!!!!!!

  2. Daca-i asa, atunci poporul propune ca Anaf-ul sa lucreze si noaptea!!!!! cand ii treaba de incasat. Sa nu execute silit noaptea, ca-i impotriva bioritmului de somn-veghe! Posibil cateodata sa cada serverele centrale. Ce nu s-a mai pomenit sa se dereglereze sisteme, ca cel de vot din Parlament …datorita unei „unde electromagnetice”?! Au cazut, avioane, meteoriti, perseide, ingeri, capete, imperii, civilizatii, obiecte zburatoare neidentificate…un server ar fi acuma problema ca mai pica?!!!

  3. Daca este decenta, disfunctionalitatile se pot corecta din mers. In perioadele de varf/depuneri declaratii cu termen, incasari urg., s-ar impune instituirea unui program de dupa-amiaza, inclusiv sambata 9-13, si-ar ramane duminica libera in toata sfintenia, sa mai cugetam la cele de folos sufletului si la faptul ca suntem unii in slujba altora, iar arogante din acelea ” blonde” eliminate,la fel, din mers si din toate institutiile publice, posibil, chiar daca in jurul nostru totul ,,fierbe”!

  4. in on-line exista riscul defectiunilor tehnice fix cand iti crapa maseaua, cade reteaua, serverul, guvernul, iar cu cardul, papa banca comisioane de administrare ,gestiune, transfer etc si tot la mana ” blondelor” ajungem; asa ca varianta cu programul decent ramane una potrivita, parerea mea, pe care nu o impun neaparat. Tine de bun simt, atata tot.

  5. Doua ore ? Stiti cam cat timp pierde o persoana care are propria firma ? Cu doi-trei angajati cam 100 de zile pe an.Zile care sant efectiv negre din cauza agresiunii comportamentale a agentilor statului.Bafta, ca mai poti fi acuzat si de institutiile de forta a statului sa vezi atunci fericire.In acest moment este incredibil cat de multi patroni de firma doresc sa abandoneze firmele si sa plece.De 100 de ani din tara noastra ne pleaca oamenii cu initiativa,cpara vecinului sa angajat la statul de drept.

  6. Descongestionarea s-ar solutiona si prin luarea unor masuri interne care sa vizeze circuitul documentelor si al contribuabililor pers. f si pers. j prin ograda institutiei. Cand este aglomerat la ghiseul pers f, functionarul public, disponibil , de ex de la ghiseul pers j ar putea f bine coopera cu colegul/a: preluat declaratii, verif. baze de date contribuabil, aplicat stampile/vize, incasari etc si vice-versa. Pt asa ceva nu se cere doctorat !!! Buna vointa, da !!!
    Nu inteleg rostul ghiseului unde se aplica viza pe foaia de varsamant, generator de cozi ?! cand f bine aceasta activ. ar putea fi preluata de ghiseul unde se face plata…alte cozi, alti nervi…A nu se invoca softul, ca nu tine ! Aceste doua activ. ar putea fi comasate cu rezultate privind eficienta,operativitatea si economie la bugetul resurse umane, privind functionarul care nu-si manifesta disponibilitatea.
    Ghiseul unic : normal sa fie aglomerat, daca-i UNIC ?! si daca ai bafta sa mai dai si peste o figura amabila, de bine, da’ ma-ndoiesc, ca, de regula, functionarii nostri publici, ne intampina cu un „zambet ” caustic din cauza de stres de la prima ora si de sculat cu fata la cearsaf, in loc de TREZIT frumos privind la o noua zi splendida din viata.
    Un regim de „Stat in Stat”, ca-n toate institutiile statului care functioneaza pe banii nostri, organizat de asa maniera incat sa se creeze o bulversare permanenta a acivitatii cu impact psihologic negativ asupra populatiei ,implicit si asupra angajatilor statului, ca si ei sunt tot oameni .
    Acu’ sa ne mobilizam cu semnaturi, o tara-ntreaga ca sa reglementam activitatea in curtea Anaf-ului !!! Asa ceva numai la un popor genial ca al nostru mai auzi ! Dar daca n-avem incotro, iata ca solutii EXISTA !

LĂSAȚI UN MESAJ