Suntem in a doua domnie a lui Neculai Mavrocordat in Moldova, adica candva intre 1711 – 1716. Relatiile cu Poarta erau incordate dupa episodul “Cantemir” iar tara plina de soldati polonezi si suedezi. In urma cu cativa ani, Carol al XII-lea al Suediei il pusese in tronul Poloniei pe Stanisław I Leszczyński.
Dupa infrangerea de la Poltava (1709), in fata rusilor, Carol se retrage la Tighina, la granita cu Moldova iar regele Stanislaw e nevoit sa paraseasca tronul dupa ce polonezii se dadura de partea lui August, Electorul de Saxonia, care domnise inainte. Stanisław se retrage in Pomerania.
In acest timp, dupa cum spuneam, Moldova era plina de soldati polonezi si suedezi care mai mult jefuiau. Radu Rosetti povesteste, in “Amintirile” sale, ca, chiar daca il simpatiza pe Carol al XII-lea, “Poarta a sfîrșit prin a trimete poroncă lui Mavrocordat să-i scoată din Moldova și mare parte din acei oșteni au fost dezarmați fără împotrivire de cătră hatmanul Buhuș și agalele turcești”.
Si la Bacau se aflau multi osteni lesi si suedezi care se indeletniceau cu jaful.
Stolnicul Ștefan Ruset, fiul lui Manolache, șădea la porțile Bacăului, în curtea lui de la satul Mărgineni, care atunci era încunjurată de un zid puternic.
Sătenii din Mărgineni, nemaiputînd rabda jafurile și siluirile acelor oșteni, se adăpostise cu ce aveau mai de preț în ograda stolnicului, porțile fusese închise și o zdravănă strajă de pușcași pusă pe zidiuri. Șvezii și leșii au încunjurat ograda, dar nu îndrăzneau să-i deie navală. Stolnicul temîndu-se să nu sfîrșască merindele, căci avea de hrănit o mulțime de guri, s-a folosit de o noapte mai întunecoasă pentru a trimete tătîni-său, la Bogdănești, prin trei oameni deosebiți [diferiti, adica], știre despre nevoia în care se afla. Unul din oamenii trimeși, un țigan, a fost prins de leși și muncit greu; ceilalți doi au ajuns împreună la Bogdănești, a doua zi pe la prînzul cel mare.
Cum a auzit vestea, vornicul a trimes de s-au strîns vro sută de oameni aleși, bine armați și toți călări, din satele Bogdănești, Filipești și Grozești, și a pornit cu ei pe la toacă. În drum ceata
i s-a mai mărit prin oameni din Orășa și din Nadișa. Au ajuns la Mărgineni înainte de ziuă și, fără ca leșii și șvezii sa fi prins de veste, i-au încunjurat, apoi un bucium a dat sămnul năvălirii.Străinii, deși surprinși, s-au aparat cu îndîrjire. Fiind oameni mai bine înarmați și mai deprinși
cu războiul, nu se știe dacă nu ar fi izbutit să puie oamenii vornicului pe fugă, dar deodată porțile curții s-au deschis și stolnicul Ștefan, urmat de slugile lui și de sătenii din Mărgineni, a căzut în spatele străinilor. Luați între două focuri, ei s-au predat și au fost legați burduf sau puși în
butuce.Din acei oșteni străini, șăptesprezece ar fi căzut morți și la o sută ar fi fost prinși vii, cu patru steaguri, iar din oamenii vornicului și ai stolnicului ar fi căzut numai vro zece.
Cand sa plece cu prinsii catre Iasi, la domnitor, vornicul primi de veste ca la Bacau au sosit trei ofiteri suedezi.
Vornicul a trimes vro douăzeci de oameni cu poroncă să li se încuujure gazda și să-i ridice. Șvezii, văzîndu-se încunjurați, s-au pus în aparare, dar vornicul a mai trimes un rînd de oameni asupra lor cu un credincios al său, Filipache Leca, un tînăr răzăș din satul Bucium, cu poroncă ca, în cazul cînd
străinii nu s-ar preda, să aprindă acoperămîntul casei în care se aflau. Filipache și cu oamenii lui pregătindu-se să execute această poroncă, unul din șvezi a ieșit din casă și a cerut să vorbească cu vornicul.Adus înaintea acestuia, i-a spus, jumatate pe leșește și jumatate pe românește, că mai-marele lor este un polcovnic franțuz în slujba craiului șvedez, care venea din Țara Nemțască și voiaj să meargă la stăpînu-său, la Tighina, iar dacă vornicul îi înlesnește mergerea acolo, va primi de la el o mulțămire crăiască. Vornicul a răspuns că el nu are altă volnicie decît de a-i duce la domn, la Ieși. Îi va
duce acolo cu cinste și nu se îndoiește că domnul va înlesni mai-marelui lor mergerea la Tighina. Atunci șvedul s-a dus la tovarăși, și ei, după o scurtă consfătuire, au ieșit din casă și s-au dus la vornic.
Cel care-si zicea polcovnic (colonel) i-a propus vornicului sa-l elibereze si sa-l trimita in Ardeal si, in schimb, va primi cate mii de galbeni va cere. Vornicul, insa, i-a raspuns ca daca ar face asa, ar primi mare pedeapsa si a refuzat targul. In aceeasi noapte, el a trimis un mesaj lui Mavrocordat, la Iasi, prin acelasi Filipache.
În vremea călătoriei dintre Bacău și Ieși, vornicul a avut grijă ca să nu-i lipsască nimica nici polcovnicului, nicitovarășilor acestuia, iar fiecare ceas îi întărea credința, ce o avuse îndată ce dăduse ochi cu dînsul, că acel polcovnic este barbat însamnat, nu franțuz sau șved, ci leah, căci
de cîte ori se credea nebagat în samă de vornic sau de stolnicul Ștefan, care mergea și el la Ieși, sau de oamenii lor, vorbea nu franțuzește, ci leșește cu tovarășii lui.Acel polcovnic era craiul Stanislav Lescinski, și despre recunoașterea și primirea lui la Ieși de cătră domn povestește Axinte Uricariul pe larg.
Înainte de a părăsi Ieșul, el a dăruit vornicului Manolache un frumos ceasornic, iar stolnicului Ștefan o păreche de pistoale îmbracate în argint, cu rafturile lor. Aceste lucruri ar fi fost în curtea de la Mărgineni, în anul 1717, cînd a fost pradată de catanele ramase în țară în urma expedițiunii lui Frență.
Ce s-a intamplat la Iasi ne povesteste Constantin Negruzzi in numarul din 24 decembrie 1839 al Albinei romanesti:
A doua zi seara, sosi vornicul Manolache și cu acei trei ofițeri și, lăsând pre doi cu fiiul său Ștefan la monastire, veni cu cel al treile la curte. Mavrocordat îl primi, deși era aproape de miezul nopții. Vorba între ei urma latinește. Ofițerul se recomendă ca un francez în slujba regelui de Svedia.
— Dar ce rang ai? întrebă Mavrocordat.— Major sum, răspunse acesta.
— Imo maximus es, zise prințul zâmbind și, sculându-se, îl salută cu respect, căci îl cunoscu că era regele Stanislav, pentru că a fost văzut pe tatăl său Leșcinski (cu care acesta semăna foarte) când fusese ambasador lângă Poarta Otomană.
Îndată porunci să-i gătească gazdă la Trisfetitele, unde rândui spre slujba sa din însuși curtenii săi pre cuparul, camarașul al doile, vatavul de copii și pre caminarul Spandonie cu un capitan de ostași.
În următoarea zi, în vreme ce regele polon mergea la biserica catolică ca să se comunice, stafetele lui Nicolai-vodă plecau ca să vestească vezirului, hanului și pașii de Bender venirea acestui oaspet la Iași. Nicolae Costin, Hron.
Așteptând răspuns, Mavrocordat se întâlnea ades serile cu Stanislav care nu ieșea, ascultând liturghia în casă, pe care o zicea în toate diminețile un preot franciscan.
Răspunsul n-a întârziat. El cuprindea că domnul Moldaviei să trimiță îndată sub bună pază pe regele Poloniei la Tighine.
Spun că Stanislav auzind hotărârea aceasta, și-a adus aminte de Franțisc I, regele Franției, care după fatala bătălie de la Pavia, unde căzuse prins, scria maicei sale aceste neuitate cuvinte:
Tout est perdu hors l’honneur!
Sa mai retinem ca Nicolae Mavrocordat a obligat episcopia din Bacău să aibă o școală grecească și slavonească în schimbul veniturilor acordate.
