Fostul nostru primar, Dumitru Sechelariu, a fost, toata viata sa – din pacate, atât de scurta – de partea celor necajiti, vulnerabili la schimbarile, în rau, din societatea noastra. Afirmam acest lucru în cunostinta de cauza, caci, ocupând munci de conducere în Organizatia Pensionarilor, am resimtit, permanent cât a condus Primaria si municipiul, ajutorul sau. La primarie, usa primarului a fost întotdeauna deschisa pentru noi. Si, de câte ori am mers, cu diverse probleme, la el, ne-a ascultat cu rabdare si atentie si ne-a rezolvat problemele în folosul nostru. Putem da multe exemple care atesta faptul acesta. Va amintiti ca una dintre propunerile noastre a fost înfiintarea unor economate pentru pensionari, în care marfurile, de prima trebuinta, erau vândute la pretul de producator. Cu sprijinul direct al primarului au fost înfiintate, la Bacau, doua astfel de magazine, care au functionat o perioada destul de semnificativa, ajutând, astfel, sute de pensionari sa-si amelioreze viata.
Domnul Sechelariu – desi tânar, nu cu o exerienta îndelungata – a înteles ca noi, pensionarii, avem nevoie sa fim protejati, încurajati, a înteles tâlcurile proverbului potrivit caruia “cine nu are batrâni, sa si-i cumpere”.
A fost si a ramas singurul primar care ne-a asigurat gratuitatea transportului în comun în municipiu. De aceasta gratuitate au beneficit toti pensionarii bacauani, indiferent de cuantumul pensiilor primite. Lucru extraordinar care, din pacate, a fost mai apoi intrerupt…
Acum, când scriem aceste rânduri, si când evocam perso-nalitatea domnului Dumitru Sechelariu, constatam ca, la rându-ne, nu l-am ajutat cât trebuia, cât am fi putut, de fapt, sa-l sprijinim. L-am ales, dar n-am stiut sa-l ajutam atunci când a fost nevoie. În schimb, n-au fost putini lingaii, excrocii, invidiosii, rautaciosii care au stiut sa traga foloase de pe urmele primarului si Omului Dumitru Sechelariu. Si care, atunci când ar fi putut sa-l ajute, l-au parasit precum Iuda pe Hristos. El a fost un om simplu, un barbat tânar care s-a tras din lumea celor obiditi si sarmani. De asta i-a înteles pe oameni, de asta i-a crezut pe toti, fara exceptie, chiar si pe farisei. N-a avut prea multa experienta politica, mai ales, asta si datorita vârstei. Fiind un om muncitor, din popor, n-a avut veleitati de “boier”, ca sa folosim acest termen, de aceia multi au profitat de pe urmele lui, l-au “împins în fata” – cum se spune -, dupa care l-au abandonat. Afirmam acest lucru cu mâna pe inima, cunoscându-l foarte bine si apreciindu-l în tot ce a facut. Oricum, în memoria covârsitoarei majoritati a oamenilor din Bacau, mai ales în memoria noastra, a pensionarilor, a ramas una dintre acele personalitati pe care timpul n-o va sterge, ci, din contra, o va impune drept exemplu de generozitate, omenie, onestitate si curaj.
Ion IOSUB
Mihai ENACHE
