Cu pusca-n cui

0


Asa tineau strabunicii flinta. Dupa usa sau pitita sus la grinda, sa n-ajunga aia mici la ea. Acum legea este stricta in ceea ce priveste depozitarea armelor. Sezonul de vânatoare la cele mai obisnuite vietati salbatice, din padurile si luncile noastre, a luat sfârsit. Un bilant? Exista! AJVPS Bacau are in administrare douazeci si cinci de fonduri cinegetice pe teritoriul judetului si unul in Neamt, Fondul II Poloboc.

Acesta se intinde pe o suprafata cât jumatate din cea a judetului Bacau. Presedintele asociatiei, inginerul Gheorghe Vrinceanu, vine cu precizari: „Am ramas cea mai mare asociatie dintre cele douasprezece existente in judetul Bacau, si una dintre cele mai mari din tara. Bilantul pe anul trecut ne bucura. Avem un numar de noua sute douazeci si cinci de membri vânatori si doua mii doua sute cinzeci de membri pescari unditari.

In crestere fata de anul precedent. Important este ca s-au realizat aproape toate cotele la vânat estimate, si ca pe intreg sezonul, nu s-a produs niciun incident.” Aflasem de Fondul II Poloboc tot de la vânatori. Si denumirea te duce cu gândul la un cântec fredonat de bunici, când la zi de sarbatoare (mai rare atunci), se adunau in batatura toate neamurile. Polobocc, poloboc, polooobocule! Cântec demn de tasca sau tabâsca din piele – culegatoare de folclor, a lui Grigore Lese. E drept ca a lui seamana mai mult cu o lada frigorifica la purtator, in care incap fix trei sticle de un litru cu palinca… Asa ca nu am ratat ocazia unei partide la iepuri, „calarind” brazdele de pe doua-trei tarine, din sutele de tarlalele situate la nord-vest de granita judetului. Mai exact, in zona Blagesti-Dragesti. Cu aparatul de fotografiat, normal, umbra curgatoare pe urmele a doi vânatori cu experienta, Constantin Scripat si Sebastian Sârbulescu.

Cauta-l! Da-i! Lasa-i si vânatului o sansa.

Sebastian Sârbulescu e seful pe ziua de azi. Are autorizatie de vânatoare in grup restrâns, pentru doi iepuri. Gestionarul fondului este Maricel Hazi. Ora de intâlnire, fireasca, inainte de mijitul zorilor. Vine si ma ia dintr-o statie de autobuz. „Mneataaa!” Are o voce calda, molcoama, moldoveneasca, dar cu intervale ardelenesti. Fata numai un zâmbet. E bine sa pleci la drum cu oameni optimisti. Iti ridica moralul. Cu ocazia asta se bucura de miscare si câinele lui, un ciobanesc german, Cora, in vârsta de opt ani. Dupa zece minute i se alatura Dizel, brak german de doi ani, si labradorul Mura. Il recunosc de stapân pe Scripat.

„I-am spus Dizel, ca tot isi baga nasul când era mic, pe la motorul de la masina. Coincidenta sau nu, dupa atentatul din Franta, a aparut in media ca Dizel il chema si pe câinele ucis in misiune.” Sebi e vânator de cinsprezece ani. Costica, mult mai demult. „Nu mai e de acceptat varianta sa stai in fund pe scaun si sa-ti aduca altii vânatul. Du-te, cauta-l, da-i si lui o sansa. Este? Este! Nu? Nu! Mergi zece, cinsprezece kilometri, vii acasa relaxat. Nu sezi pe scaunel si astepti de Pacala prin paduri, la o basica de porc. Si mai stai si cu frica in sân, sa nu se-ntoarca vreo unul cu carabina spre tine.” Luati cu despicarea ultimelor stiri in patru, efectul pesticidelor asupra albinelor si vânatului, nici nu ne-am dat seama când am iesit din Buhusi. Facem stânga, spre Cândesti. Avem un coleg din presa care a copilarit aici. Il alintam Ghighi. Lasam masina lânga un lan de porumb. Cocenii sunt frânti de vântul venit dupa ger. Multi au inca stiuleti. Dupa o scurta sedinta tehnica si luare la cunostinta, este stabilit traseul. „Mergem spre pais! Acolo stau.” Aud soptit un „Doamne-ajuta!”.

Ca un tal cu tava. Vineee!

Pornim pe aratura. Da soarele si ceata se ridica. Labradorul si brakul isi fac datoria. Câinele lup, mai masiv, da ture pe lânga stapân. Eu incerc sa gâfâi cât mai putin. Dupa zece minute sare primul iepure, direct in fata. Distanta? Cam cât lungimea unui teren de fotbal, care stiu ca are o suta de metri. Unitatea mea de masura. Prea departe! Dupa opt minute si treizeci si sapte de secunde, am cronometrat, altul. La fel. Prea departe. Când mergi in spatele unui vânator, lasi gândurile tale. Il studiezi cum merge, ii urmaresti miscarile. Incerci sa afli cum gândeste „omul” vânator. Cum apar reflexele. Când da focul. Dupa o ora de calcat pe urme si fara niciun foc tras, nu stiu daca as vrea sa fiu in pielea vânatorului din fata.

Simt ca nu are nicio dorinta de a vâna. Cauta doar relaxare, dupa prea multele responsabilitati. Schimbam tarlaua. Sebi se distanteaza la trei terenuri. Se incearca o strategie de invaluire. E trecut de ora unsprezece. Pamântul e moale. Portiunile de miriste ne mai usureaza incaltarile. Niciun foc. Mergem alaturi la povesti, intr-o zi de primavara in plina iarna. La distanta laturii dreptunghiului dinspre poarta, Dizel trezeste un iepure. Poc! Poc! Reactia e buna… dar târzie. Asa, luat prin surprindere, Scripat a irosit doua cartuse. Mai sunt sperante. „Vezi ca vineee! Vineee!” Urmaresc prin teleobiectiv cum distanta dintre urechiat si câine se mareste. A sarit de pe aratura pe miriste.

Ii mai zaresc doar coada, ca un licurici prins in borcan. Dizel, urmat de Mura, il fugareste direct spre Sârbulescu. Nu ne aude. E cu spatele. Tine pusca in fata, pe burta, sprijinita pe brat, cu patul in mâna dreapta. Se uita la cer. Facem amândoi galagie si dam din mâni. „Vineee!”. Cora a reactionat. A iesit sa-i taie calea iepurelui. Mai trage Sebi daca poti! Nimerea câinii. A tras… Ca sa nu zicem noi ca nu a incercat. Dus a fost! „Mai, Nelule! De ce-mi distragi atentia? Eu stiu ca iepurii stiu ca tu esti ecologist? Te-am luat cu mine ca esti om serios. Dar trebuie sa mâncam si noi ceva! Sau te-a trimis cineva sa ma combati pe linie de partid…?”

Dupa iepuri si tragi la… peste

„Hai! Mai facem bucata asta si mergem.” Aici intervine orgoliul de vânator a lui Constantin Scripat. S-a uitat sa vada daca mai tin. Cei drept, eram toti trei transpirati. Prea cald pentru vremea asta, la cum eram echipati. Alta aratura. Alti iepuri care ne-au aratat coada. Inca un cartus, asa, ca sa fie de final. Cu tolbele goale si câinii obositi, oprim la o pensiune care serveste crap proaspat la gratar. Gasim o masa libera. Sebi e si vânator si pescar, dar comanda altceva. Nu din probleme de sanatate. La el, ca preferinta culinara, pe primul loc se situeaza: „Iepurele, mâncare rece. Apoi fazanul, lasat o zi – doua in pene.”

Un dres de glas, dupa un tusit scurt: „Bine…! Numai delicatese! Iiii”. Costica intervine sugubat: „La ce foame are… De multe ori manânca fazanul cu tot cu pene, direct de pe câmp.” Imperturbabil, mocaneste, Sebi continua: „Ar merge dupa aia si-o «fazanita», cu un pahar de sampanie, dar…” si arata doar cu degetul, „el zice ca e interzis!” Când cititi, lungiti putin fraza si imaginati-va doi ochi putin lunecosi, care nu se uita la furculita când capul le fuge spre stânga. Localul era plin…

Puzderie de… mistreti

Revenind la bilant, mai aflu de la presedintele asociatiei ca, anul acesta, s-a batut recordul din ultiimii treizeci si cinci de ani, la mistreti. „Sezonul pentru ei se va incheia pe paisprezece mai, dar cota de cinci sute cinzeci de unitati este realizata, in proportie de peste nouazeci la suta. Trebuie specificat! Cotele aprobate dupa evaluari, sunt recoltate cu si pentru membrii asociatiei. Nu valorificam extern niciun vânat. Prin ultima modificare a Legii Vânatorii, s-a revenit la obligativitatea ca, pentru a obtine calitatea de vânator, trebuie sa fii si membru activ al unei asociatii.

Noi trebuie intâi sa protejam fauna existenta si abia apoi sa intervenim, când echilibrul natural se rupe. De aceea s-au suplimentat in acest sezon, cotele la mistreti.” Tragând cu ochiul prin vitrina cu exponate, din spatele biroului presedintelui Gheorghe Vrinceanu, vad ceva nou. O diploma si o placheta, puse la loc de cinste. Aveam sa aflu ca si profesorul Rang a primit una la fel, anul trecut. Nu sunt genul de oameni care sa se laude. De ce? Atâta timp cât breasla din care faci parte iti apreciaza meritele! Nu oricine primeste o medalie de onoare pentru activitatea depusa.

Bilant sec

Incep cu iepurii, 1200. Fazani, 300. Din 2 ursi, unu realizat. Sezonul e in curs, la fel ca la lupi, 4, in curs, si la pisici salbatice, 4, in curs. Au intrat in tolbe 4000 de pasari de balta si pasaj. Nu in tolba, 1400 de câini si pisici hoinare, plus 50 de daunatoare zburatoare: ciori grive, cotofene, gaite. La daunatori intra si vulpile, dihorii, nevastuicile, dar in cotele de vânat aprobate. Problema sacalilor care s-au inmultit in delta, ramâne. Urca la deal. Cotizatia pentru pescari ramâne aceeasi, nouazeci de lei pe an, pentru o persoana in putere. Reducerile sunt stabilite prin lege, pentru cei care se simt sau sunt tineri. Cotizatia integrala la vânatori este acum de o suta douazeci de lei. Despre ideea de a se organiza competitii, concursuri de pescuit, informatiile se amesteca. Imi trebuie mult mai multa documentare pâna sa scriu ceva. Am sanse oare sa mai fac, iarna aceasta, un reportaj la o copca?

[/lock_content]



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ