Cu mic, cu mare, băcăuanii au spus prezent campaniei CRE de ecologizare și plantare pe Lacul Bacău

    Băcăuani de toate vârstele și profesiile au răspuns în număr mare invitației Centrului Regional de Ecologie Bacău de a participa, în calitate de voluntari și cetățeni cu spirit civic, la prima mare acțiune de ecologizare și plantare de primăvară a ariei naturale protejate Lacul Bacău.

    Începând cu orele 10 și până la amiază, sâmbătă, 25 martie, băcăuanii au reușit, în număr impresionant, să debaraseze zona din coada Lacului Bacău de sute de kilograme de deșeuri – de la pahare și peturi, la materiale de construcții și cabluri – pe care le-au strâns în peste 100 de saci menajeri. De asemenea, au plantat 150 de puieți de arbori.

    ”Cu mănușile și sacii menajeri ne-au ajutat Tiss și Selgros. Au fost plantați 150 de copăcei din speciile plop, plop alb și răchită, specii potrivite zonei. Ne-am bucurat de un număr mare de voluntari, drept pentru care ținem să le mulțumim și să-i invităm și la acțiunile următoare”, a spus Marius Bălan, voluntar CRE Bacău.



    Din păcate, dincolo de bucuria redării curățeniei zonei, numărul mare de saci de gunoi adunați denotă o lipsă acută de educație în rândul unor cetățeni, inclusiv persoane fizice și juridice, care se debarasează de gunoaie în mod necurespunzător.

    ”Este și cazul celor care vând produse la piața de gross, de pe Ștefan cel Mare și care au înțeles să-și arunce gunoaiele pe spațiul verde, necorespunzător. Vom face sesizări în acest sens”, au spus ecologiștii.

    La acțiune și-au făcut simțite prezența, voluntar, echipe ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență Bacău, elevi și profesori de la colegiile ”Vasile Alecsandri”, ”N. V. Karpen” și ”Ion Ghica”, și multe familii cu copii de toate vârstele.

    Acțiunea s-a derulat cu spirjinul Primăriei Municipiului Bacău.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"