Cu focul nu-i de glumit

Mai sunt doar câteva zile până începe un nou an şcolar şi, ca de fiecare dată, zeci instituţii de învăţământ nu au autorizaţie sanitară şi, mai nou, nici autorizaţie de securitate la incendiu, cu toate că autorităţile locale, primăriile, consiliile locale, conducerile şcolilor, în urma unor controale ale ISU, au fost atenţionate, avertizate, după caz, au acordat asistenţă tehnică, s-au stabilit măsuri concrete pentru a intra în legalitate.

Termenul limită este 30 septembrie şi, afirmă reprezentanţii ISU, în 2017 au fost eliberate doar 40 de asemenea autorizaţii şi numai două în luna iulie. Cu ocazia interviurilor cu primarii din judeţ, toţi ne spuneau că sunt preocupaţi de această problemă, însă nu au fondurile necesare, investiţiile sunt de ordinul milioanelor, deoarece şcolile sunt, unele, de pe timpul lui Spiru Haret, iar altele de la începutul anilor 60.

Nu ştiu cum vor proceda Pompierii, însă normele, legile sunt foarte stricte când este vorba de securitatea elevilor, iar primarii ar trebui să ştie acest lucru, însă s-au învăţat cu indulgenţa Direcţiei Sanitare, care-i păsuieşte an de an, astfel că şcolile funcţionează pe proprie răspundere, cu semnătură din partea primarului, dacă şcoala nu are apă, aici însă este vorba de puşcărie.

Noile reglementări sunt în vigoare din 2015, şi nu cred că într-un an şi jumătate nu se puteau aplica cerinţele de securitate la incendiu, că, vorba unui pompier, o şcoală nu-i Casa Poporului şi nici nu se goleşte vistieria comunei, din moment ce, în vara aceasta, prin sate, s-au organizat tot felul de serbări, pentru care s-au cheltuit mii de lei, iar amenzile şi riscurile pot depăşi costul reparaţiilor. Însă aşa-i la noi, întâi ne distrăm, după care plângem. Doamne fereşte!

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"