In ziua votului, unii se duc la biserica, altii la crâsma, si nu putini sunt cei care ramân in casa. Eram curios sa vad ce face, in aceasta zi, un pescar adevarat. Cerul era putin innorat si vântul batea ponderat.

Cel mai apropiat loc unde sa verific – Insula de Agrement. Nu aveam un termometru la mine, dar dupa cum ma imbracasem … simteam vreo sapte-opt grade. Ajung la jumatatea insulei, nici tipenie. Nu ma dau batut. Imi zic sa ajung macar pâna la podul de la insula mica. Dupa nici cinzeci de metri, vad in stuf, ceva rosiatic in miscare.

O lanseta se ridica in aer, gata de aruncare. Al meu e! si grabesc pasul. Cel mai firesc mod de a intra in vorba cu un pescar, dupa ce-i dai «buna ziua», este sa-l intrebi la ce da. Asa ca ma fac ca nu vad ditamai mamaliga, intinsa pe un servet, in iarba. Pescarul meu tocmai agata bobitele galbene, bine framântate, in cârligele monturii pentru crap. Imi dau seama ca nada e facuta dupa o reteta proprie, pentru ca nu se lipea de degete.

Cu cine au votat pestii?

Majoritatea au votat cu mamaliga

Il intreb care-i reteta si ce ingrediente a pus in ea. „Apa si malai”, imi raspunde, simtind capcana. Fiecare pescar tine la secretul trucurilor lui. Il mai incerc. „Si cât ai fiert-o?” – „Ehee… o ora!” – „Ceva faina alba?” Da din cap in semn ca nu. O, nu. Atunci mai ce, ce? O fi batut-o de pragul usii, infasurata in tifon? Nu! Nu ma lasa totusi fara raspuns. „I-am mai pus niste zeama de usturoi, pisat.”

Bun atractant! Imi trecea prin minte ca, mamaliguta si usturoiul, se plimba prin cerul gurii, la brat cu bucati din peste, abia dupa ce acesta din urma este prins. Nu ca arunci in apa, mamaliga si usturoiul, sa le manânce el! Interlocutorul meu are simtul umorului, asa ca facem cunostinta. Adrian Podaru a implinit treizeci si cinci de ani la douazeci si opt mai. Este nascut in zodia gemenilor. Intrebarile curg de la sine.

„Am fost dimineata la vot, si ca sa nu pierd ziua, am venit la peste. Pescuiesc de când aveam sase ani, aici, la insula. Veneam cu prietenii din cartier. Stau aproape. Cu timpul, a devenit o pasiune. Pot sa spun ca e un sport, o placere, dar si un viciu, care mi-a intrat in sânge. Asta nu mai trece. Când vad ca mai apare ceva nou, cumpar.” Ma uit cu ce da si ce montura foloseste. Una simpla, pentru crap. In cârlige, numai mamaliga. E adeptul pescuitului stationar, dar nu-i plac boilessurile si momelile artificiale.

Cu cine au votat pestii?

„Totdeauna dau la doua lansete si tin la rezerva, o varga. Ca sa am activitate când nu trage. Am scule, dar nu folosesc mai multe. Si apoi, ce farmec ar mai avea? Te incurci in ele. Am luat crap, si de douazeci si patru de kilograme, aici, alaturi la placi, in lac. Dar asta când aveam douazeci de ani. Acum se prinde mai putin. Sunt suparat ca se braconeaza mult. Dar anul asta n-a fost anul pestelui. Niciun crap. Am prins o zi buna in vara, la Racaciuni, când am scos sapte kile de platica, la bat, intr-o ora si jumatate. La râma. Atât.”

Platica si somnul au stampilat râma

Cel mai mare peste nu l-a prins aici. Ci undeva, in Italia. A fost plecat sapte ani. S-a intors acasa. Sotia si cei patru copii nu-i impartasesc aceasta pasiune, dar i-o accepta tacit. „Cea mai mare captura a mea a fost un sturion de douazeci si opt de kilograme. Cel mai frumos peste. Eram mai multi. Dupa ce terminam munca, in timpul liber, mergeam la pescuit. Aveam unde. Dadeam la viermisor, la râma, la coada de peste. Au fost partide frumoase. Dar a trecut ceva timp de atunci. Sturionul l-am prins lânga Torino. Mai mergeam, pentru ca aveam prieteni acolo, si la Milano.” Cu râma am aflat ca este o alta, intreaga poveste.

Cu cine au votat pestii?

Adica nu orice râma care zboara, agatata in cârlig, se manânca… de o anumita categorie de peste. „Montura pentru râma difera, de la apa curgatoare la apa stationara. Si râma la fel. Nu le cumpar. Ori le gasesc eu si le aleg, ori mai bine nu. Am eu un loc… Aici merge râma de balegar. Cea de pamânt, de brazda cum se zice, merge pe Siret. La fel si aia de nisip. Important este sa simti ce vrea pestele. Sa tii cont si de vreme, de anotimp. Crapul poate sa nu manânce o saptamâna nimic. Apoi sa vina la boaba de porumb, apoi la mamaliga. Si daca vrea râma…? tre’ s-o ai. Si nu orice fel de râma!” Nu l-au tentat concursurile de pescuit. E drept ca nici nu s-au mai organizat in ultima vreme. Prefera linistea inteleapta a pescarului sportiv anonim si traieste cu nostalgia ca, in acelasi loc, in urma cu ani, mai prindea si peste. Dar Adrian pescuieste si iarna. „Merg la copca dar nu ma hazardez. Iarna trecuta a fost gheata subtire. N-am cazut niciodata in apa. Este bine sa fii precaut. Doamne fereste!

Au fost cazuri când unul a cazut si cel care s-a dus sa-l salveze, a cazut si el. S-au s-a rupt placa cu mai multi pescari odata. Trebuie sa fii oleaca mai dezghetat si fara alcool la bord.” Asteapta decolmatarea Insulei si repopularea ei cu peste. Sa fie intr-adevar de agrement si sa nu mai vada plasele braconierilor. „Acum câtiva ani, când a mai fost desecat lacul, a fost o nebunie. Sa vezi cum cautau oamenii pestii prin namol. Parca erau la razboi. Asa tipau si se agitau. Unul, mai lacom, a si murit.

Cu cine au votat pestii?

A vazut un crap mare care se zbatea si a strigat la toti ca-i al lui. S-a aruncat ca fraierul peste el. L-a eviscerat pestele. Are crapul dorsala, când se apara, mai ascutita ca briciul.” Tocmai când vorbeam, clopotelul din vârful lansetei a inceput sa se tânguie. Adrian n-a schitat nicio miscare. Ma si pregateam sa fotografiez un dril in direct, dar n-a fost sa fie. Vântul, care se intetise intre timp, se juca cu un pet pe jumatate plin, plimbându-l pe apa. L-am intrebat cum se vede peste zece ani. Mi-a raspuns simplu. „Bunic. Si sa vin tot aici la pescuit.” Vazându-i optimismul celor treizeci si cinci de ani, am uitat de frigul care intrase prin tinuta mea de votant. I-am urat sa aiba firul intins si… macar nepotii sa-i mosteneasca pasiunea.

Bilant

Facând numaratoarea voturilor, am mai aflat ca: pastravii au optat pentru muste, obletii pentru viermisori si cleanul prevazator, pentru cireasa. Nu mai specific procentajul speciilor de rapitori (indiferent de arealul acvatic in care traiesc si culoarea cameleolica a crestei dorsale), care, programati genetic, s-au mancat intre ei. Totusi, cel care a iesit in evidenta prin lacomie, a fost … bibanul.

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ