Voleibalistii Stiintei nu au reusit sa revina cu vreun punct din Capitala, acolo unde au pierdut sâmbata cu 3-1 confruntarea cu bucurestenii de la CSM, din etapa a saptea a Diviziei A1.

Bacauanii au inceput bine jocul, adjudecându-si actul de debut cu 25-22, insa CSM Bucuresti si-a revenit si, chiar daca Stiinta s-a tinut tare in urmatoarele seturi, a preluat conducerea la general cu 2-1. Partialul al patrulea s-a dovedit si ultimul, inregistrând cea mai mare diferenta de scor a partidei: 25-15 in favoarea gazdelor. Stiinta ramâne prizoniera penultimului loc, urmând ca runda viitoare sa primeasca vizita Caransebesului, autoarea unui 3-0 in fata „lanternei” Unic.

La Bucuresti, Cornel Paduraru si Eusebiu Turcanu au inceput cu urmatorul sextet: Ivkovic, Vitelaru, Somesan, Cimili, Marinca, Csoma, Ghimes- libero. Au mai jucat: Cazacu, Purice, Voinea si Târcavu.
Celelalte rezultate ale etapei a saptea:Tricolorul Ploiesti- SCMU Craiova 3-1, Arcada Galati- Steaua 3-1, Unirea Dej- VM Zalau 2-3, U Cluj- Stiinta Explorari Baia Mare 2-3, CS Volei Caransebes- VCM Piatra Neamt 3-0.

Clasament: 1) Tricolorul Ploiesti 17p., 2) Steaua 16p. (18-8), 3) VM Zalau 16p. (20-9), 4) Arcada Galati 16p. (18-9), 5) CSM Bucuresti 14p., 6) SCM U Craiova 12p., 7)VC Caransebes 9p., 8) U Cluj 7p. (10-15), 9) Unirea Dej 7p. (11-18), 10) Stiinta Explorari Baia Mare 6p., 11) Stiinta Bacau 4p., 12) Unic Piatra Neamt 2p.

Programul etapei viitoare (19 noiembrie): SCM U Craiova- VCM Piatra Neamt, Stiinta Bacau- VC Caransebes, Stiinta Explorari Baia Mare- CSM Bucuresti, VM Zalau- U Cluj, Steaua- Unirea Dej, Tricolorul Ploiesti- Arcada Galati.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ