Cronica teatrala / O pala de vânt proaspat

3


Asta a adus pe scena Teatrului Bacovia recenta premiera cu Amphitrion 38, piesa dramaturgului francez Jean Giraudoux, în viziunea regizorala a lui Horia Suru (caruia îi apartine si adaptarea textului). O interesanta optiune repertoriala si un spectacol puternic vizual, de o plasticitate pregnanta, gândit într-o maniera estetizanta.

Cu elemente baroce în decor (forme grandioase, opulente), în ilustratia muzicala (încântatoare), cu miscari hieratice sau tumultoase, cu o cromatica expresiva, mergînd de la puritatea albului la dramatismul rosului si negrului, cu tensiune si mister (zgomote de furtuna, ferestre lovite de vânt, care se deschid amenintator, o ploaie care nu conteneste sa cada), reprezentatia te prinde în mrejele ei.

Piesa lui Giraudoux, admirabil tradusa de Doru Mares, este povestea unui faimos episod mitologic legat de aventurile erotice ale insatiabilului Jupiter. Si este cea de-a 38-a versiune a mitului transpusa în literatura, în teatru cele mai cunoscute fiind ale lui Moliere si Kleist.

Pe scurt, stapânul oamenilor si al zeilor râvneste la gratiile celei mai frumoase thebane, regina Alcmena, care este însa patimas îndragostita de sotul ei, Amphitrion, întelegând fidelitatea în iubire ca pe o înalta virtute sufleteasca. Alcmena are o puritate, o noblete si o tarie de caracter (ea lupta eroic pentru dragostea si convingerile ei) care fac din ea un personaj deosebit de puternic, de cald si de atasant.

Dar, folosindu-se de puterile lui divine (si de tertipuri deloc zeesti, ba chiar josnice) Jupiter va pune la cale un razboi, în care va pleca regele Amphitrion, apoi va lua chipul acestuia si se va strecura perfid în patul Alcmenei.

Pat care este o cada în spectacol, regizorul jucându-se mult cu elementul apei, cu bogatul semantism al acestuia. De altfel, întreaga montare este o proba de inteligenta interpretare a unui text clasic, de îndrazneala si modernitate a conceptiei regizorale.

Horia Suru are multe calitati, la cele de mai sus adaugându-se o doza de ironie bine plasata, lucrul atent, minutios cu actorii, modul în care stie sa-si alcatuiasca o buna echipa care functioneaza armonios.

Acum a avut doi colaboratori talentati, scenograful Cristian Marin si coregrafa Sophie Duncan (Marea Britanie), care si-au pus decisiv amprenta pe stilistica unui spectacol complex. Interpretii sunt cu totii bine distribuiti, alcatuind un ansamblu unitar.

În Alcmena, Ana Adelaida Perjoiu e statuara, aratoasa, temperamentala, patetica, dar cu o rostire usor neglijenta, precipitata pe final de fraze. Ingrata partitura a lui Amphitrion este asumata în chip constiincios, corect, de Dumitru Rusu.

Jupiter este Bogdan Matei, sarmant, ludic, subtil, versatil, care face un cuplu savuros cu stefan Alexiu (intrigantul, lunecosul Mercur), foarte inspirat în rol. Cei doi zei berbanti, pusi pe sotii, cinici, fara scrupule morale, si-au gasit interpreti foarte potriviti, scenele lor având mult haz si culoare. Florina Gazdaru (Leda) si Corina Goranda (Eclise) dau contur sigur si credibilitate personajelor încredintate. Un grup vesel, pitoresc capata simpaticele înfatisari ale lui Florin Zancescu (Gornistul), Viorel Baltag (Sosia), Stefan Ionescu (Razboinicul), cu câteva amuzante, amicale deconspirari ale conventiei teatrale. Nela Zare este Ecoul, Vocea cereasca, gasind tonul si atitudinea potrivite.

Gracila, suava, angelica este Daria Cosa, în timp ce Maria Caba si Ana Sandulache (figurând zbuciumatele umbre, una a Alcmenei, cealalta a lui Amphitrion) au fost minunate, întrecându-se pe sine în frumusetea si expresivitatea dramatica a dansului.

si chiar daca nu am plecat de la premiera chiar „înmarmuriti de placere”, asa cum ni se promitea în comunicatul de presa al teatrului, montarea având si câteva usoare neîmpliniri, o anumita repetitivitate, prea multa ploaie, caderi de ritm, un final incert, trebuie sa recunoastem ca „Amphitrion 38” e un spectacol bun si frumos (cu totul remarcabila este si scenotehnica), aducând acea binevenita si îndelung asteptata pala de vânt proaspat de care scena bacauana avea absoluta nevoie.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

3 COMENTARII

  1. După cinci seri de la premieră am rămas doar cu amintirea unui…spectacol cu multă, foarte multă apă a cărei sens mi-a scăpat.Îmi mai amintesc de niște ferestre care se tot închideau și deschideau ca în reclamele cu termopane, de niște „bebelușe” împrumutate de la Cronica cârcotașilor, de un fel de întuneric aproape permanent impregnat bine cu un puternic zgomot de fond făcut de ploaie și trăznete. Da, ..la rampă din când în când apăreau unu, doi sau trei actori ce interpretau un fel de scene sau scenete ce-mi aminteau de brigăzile artistice de agitație de pe vremea colectivizării. Totul arată ca un colaj făcut din frânturi de imagini rămase din spectacole de demult și-n toată această apă actorii care înoată.Titlul de pe afiș ne spune că inundația are și puțin Giraudoux în ea. O, Doamne, era să uit ! Patriarhia [ Română , bine-Înțeles] ar trebui să-i plătească teatrului din Bacău o chirie pentru promovarea crucii. Dar nu luați în seamă amintirile mele, căci eu sunt bătrân, surd și chior și nu mă pricep la teatru așa că murind Lenin… a murit ultimul om care nu se pricepea la teatru. Vorba cântecului : O pală de vânt \ Ne-aduce cu picioarele pe pământ.

    • Cam tot ceea ce dvs. numiţi defecte, mie mi s-au părut calităţi înalte ale spectacolului. Poate nu e genul de spectacol la care să rezonaţi dvs.
      Dincolo de micile minusuri (care sunt enunţate şi în articolul doamnei Carmen Mihalache), spectacolul chiar este unul destul de reuşit şi iese mult din tiparele reprezentaţiilor de la Teatrul Bacovia.

LĂSAȚI UN MESAJ