29 martie 2024
ActualitateCresa Letea, o poveste nemuritoare, vânduta de Primaria Bacau

Cresa Letea, o poveste nemuritoare, vânduta de Primaria Bacau

Primaria (prin angajatii ei) a amenajat de capul ei spatiul din cladirea fostului Colegiu Letea, acolo unde vrea acum sa deschida o cresa. Pentru ca nu a cerut sprijinul celor care au mai facut astfel de amenajari, acum, niste muncitori au fost trimisi de municipalitate sa faca circuitele cerute de lege si alte remedieri astfel incât spatiul sa fie cu adevarat potrivit micutilor.
420 de mii de lei s-au alocat pentru a face aceasta reamenajare si dotarile aferente, iar firma a fost selectata de Colegiul Mangeron.

Desi se anuntase ca noua cresa se va deschide pe 8 martie, ca un cadou pentru mame, a trecut si aceasta zi, primaria esuând in a mai respecta un termen. „Vom deschide cât de repede putem. M-am chinuit cu angajarile, acum se mai fac mici remedieri in cladire, pentru ca nu era totul asa cum trebuia. Acum, cu noile angajate, doua asistente, doua ingrijitoare, cele trei infirmiere si asistenta sefa o sa mergem sa facem curatenie. Am depus documentele pentru autorizatia sanitara, pentru cei de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta va face documentatia domnul director. Am facut tot ce s-a putut”, a explicat Valentina Dospinescu, sef centru bugetar crese.

 



Desi parea ca sunt cereri mult peste locurile disponibile, de fapt, la deschidere se vor ocupa doar doua grupe din patru. „Intre timp, oamenii au fost nevoiti sa-si gaseasca solutii. Nu am mai centralizat cererile, dar cred ca se vor umple grupele. Din cauza restrictiilor de cubaj de aer, vom avea 17 copii maximum pe grupa”, a mai spus directoarea centrului bugetar.
Restul copiilor care ar putea ramâne pe dinafara ar putea ajunge la o noua cresa care ar urma sa se faca la Gradinita 27. Dar, surpriza, „la un moment dat au zis sa ma duc si eu sa vad spatiul sa spun cum ar trebui facut, de la inceput, ca om care am lucrat o viata in domeniu. Acum, vad ca nu m-au mai chemat. Nu stiu de ce”, a spus Dospinescu. Un lucru este clar, mai spune directoarea, cereri din zona ar exista, deci si sanse ca noua unitate sa fie de folos parintilor. Daca se va face.

Cum s-a inchis gradinita Letea

In anul 2005, la actualizarea inventarului bunurilor care apartin municipiului Bacau, edilii au trecut pe lista si Gradinita Letea, ignorând ca proprietara imobilului in care aceasta a functionat era SC Letea SA, potrivit actului de privatizare din 2003. Societatea a cerut in instanta anularea actului administrativ si recunoasterea proprietatii sale de drept. Edilii au sustinut, timp de mai multi ani, ca imobilul in care a functionat gradinita ar fi, de fapt, al Primariei.

Foto 1

Dupa un proces maraton, incheiat in 2009, instantele au dat câstig de cauza proprietarului de drept, fabrica de hârtie Letea. Reprezentantii societatii au incercat sa negocieze cu municipa­litatea transferarea imobilului in proprietatea Primariei, pentru a evita mutarea copiilor. Grupul social-democrat din Consiliul Local a cerut in 2010 o evaluare a imobilului si gasirea unei solutii prin care acesta sa ramâna in patrimoniul municipiului Bacau. „Ne tot plângem ca in municipiul Bacau nu sunt locuri la gradinite, iar pe de alta parte tergiversam preluarea Gradinitei Letea. Nu stiu daca e neaparat o tergiversare, dar trebuie gasita o solutie care sa multumeasca si Primaria si Letea”, a apreciat Ionel Floroiu, PSD, consilier local la acel moment.

Edilii au refuzat dialogul, preferând sa-i mute, la inceputul lui 2011, pe cei peste 80 de prescolari in alta locatie, pentru amenajarea careia municipalitatea a scos din buzunar peste 700 de milioane lei vechi. Acestia au ajuns in cladirea in care a functionat Colegiul Letea, preluat in 2014, ca structura, de Colegiul Mangeron si desfiintat ulterior in 2015. Pâna acum, in cladirea fostului liceu a functionat doar gradinita, la etaj. De acum si bebelusii pâna in trei ani vor fi ingrijiti in acelasi loc.
Intr-o prima faza, condu­cerea Primariei si-a dat acordul pentru realizarea unui schimb intre municipalitate si Letea, având ca obiect imobilul – gradinita, insa edilii s-au razgândit subit.
La momentul la care cladirea a fost predata proprietarului sau de drept, imobilul a fost vandalizat, din el disparând de la instalatii electrice la cele sanitare. Reprezentantii Colegiului Tehnic Letea au afirmat atunci ca decizia de taiere a caloriferelor si a vaselor sanitare, precum si cea privind distrugerea instalatiei electrice a fost luata de comun acord cu reprezentantii Primariei Bacau. Acestia din urma au negat.

Inchiderea gradinitei a venit in contextul in care ultimele doua unitati pentru prescolari s-au construit in timpul administratiei lui Dumitru Sechelariu. In Bacau functioneaza 38 de gradinite de stat, sutele de copii ramase pe dinafara fiind preluate de gradinitele private care s-au mai inmultit in ultimii ani.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri