19 aprilie 2024
ActualitateCosmin Necula face plângere penala vizavi de “Muntele toxic”

Cosmin Necula face plângere penala vizavi de “Muntele toxic”

Candidatul PSD la functia de primar al Bacaului, deputatul Cosmin Necula, va face plângere penala cu privire la modul in care a fost preluata halda de fosfogips de catre municipalitate. “Cu multa vreme in urma, un mare fruntas liberal, Mircea Cancicov, dona municipiului Bacau si cetatenilor sai câteva zeci de hectare de teren pe care s-a construit un parc.

Cuplul toxic Luchian-Stavarache le lasa cadou un munte toxic”, a declarat Necula, in conferinta de presa organizata joi, lânga halda de fosfogips. El acuza autoritatile locale ca au preluat halda de la Ioan Niculae fara conditii: “Proiectul de ecologizare s-a transformat, mai ales sub pixul domnului Luchian, intr-o acceptare fara sarcini, cu toate obligatiile in sarcina exclusiva a Municipiului Bacau. Practic, nu mai exista niciun fel de obligatie de mediu a celui care a detinut-o, desi in contractul de privatizare scria foarte clar ale cui sunt obligatiile de mediu.”

Sa fiti sanatosi!



“Cuplul toxic Luchian-Stavarache nu a fost niciodata preocupat de sanatatea cetatenilor municipiului Bacau desi, sa nu uitam, in campania din 2012, exista un mare slogan liberal ca vor sa ne stie sanatosi”, afirma Cosmin Necula. Deputatul s-a referit si la “faimosul proiect” de extragere a mâlului din jurul Insulei de Agrement si depozitarea acestuia pe halda de fosfogips:

“Exista posibilitatea ca acel proiect de curatare a albiei Bistritiei sa fi fost doar o metoda de inselare a CL Bacau si acoperire a unor chestiuni de natura penala, pentru ca nu se poate justifica de ce vrei sa preiei, fara niciun fel obligatie din partea a celui care a detinut-o, o halda de fosfogips care are componenta toxica certa.”

Dr. Ioana Dinu, medic pneumolog si consilier judetean PSD, a explicat ca oxidul de azot, oxidul de fosfor etc., care intra in compozitia haldei de fosfogips, pot determina aparitia unor afectiuni respiratorii, a alergiilor si astmului. Din pacate, nu exista studii stiintifice care sa arate, in mod clar, ce boli pot provoca acesti compusi anorganici.

Fostii consilieri nu vor fi pe lista PSD

Cosmin Necula a declarat ca in echipa lui nu se va mai regasi niciun consilier local care a luat parte la “acest proiect monstruos” pentru Bacau. “Voi depune plângere penala, eu, personal, cu privire la acest subiect in scopul gasirii celor vinovati de faptul ca municipiul Bacau are in proprietate si in obligatie acest munte toxic.

Voi solicita in fata instantei rezilierea tuturor contractelor de donatie care au avut ca unic scop ramânerea in proprietatea exclusiva a municipiului Bacau, cu obligatia de ecologizare, a acestei monstruozitati toxice din spatele meu”, a anuntat social-democratul. La conferinta de presa s-a autoinvitat si Vasile Neculce, consilier juridic la societatea Amurco, care a afirmat ca muntele de fosfogips “apartine statului român”, nu firmei.

Intrebat despre solutii, deputatul Cosmin Necula a explicat ca pasii sunt aducerea haldei in parametrii juridici legali, gasirea resurselor si ecologizarea zonei: “1. Nu putem discuta despre faptul ca exclusiv municipiul Bacau are aceasta obligatie, de ecologizare. 2. In 14-16 martie voi fi la Bruxelles si, in perspectiva in care obligatia de ecologizare ar ramâne municipiului Bacau, voi discuta cu factorii europeni cu privire la solutiile financiare. 3. Eu consider ca este obligatia domnului Niculae, personal, sa-si asume aceasta ecologizare.” Solutiile tehnice vor fi date de specilistii in problemele de mediu.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri