Primarul Cosmin Necula s-a întâlnit miercuri cu arhitecții municipiului Bacău, pentru un schimb de idei în privința perspectivelor de dezvoltare a orașului. Principalele repere ale consfătuirii au fost proiectele municipalității pe termen scurt și mediu, pe de o parte, și viziunea și planurile concrete ale arhitecților băcăuani, pe de altă parte.

Pentru a afla detalii asupra discuţiilor purtate, a problemelor analizate cu această ocazie, am solicitat mai multe informaţii de la Constantin Amâiei, membru al Consiliului Teritorial al Filialei Bacău-Neamț a Ordinului Arhitecţilor.

“Iniţiativa acestei întâlniri a aparţinut Filialei noastre, lansată cu ocazia Forumului Internţional de Arhitectură şi Urbanism «Moldova-Reper 2030», Bacău 2016. Ca răspuns, primarul Cozmin Necula ne-a invitat la această discuţie, care s-a axat pe investiţiile aprobate prin Bugetul pe anul 2017 şi perpectivele de dezvoltare urbană. Noi am fost foarte mulţumiţi de cadrul instituit, dar mai ales de faptul că discuţia a fost sinceră şi deschisă.

Primarul municipiului și-a exprimat disponibilitatea să ia în considerare propunerile făcute de arhitecţi, iar cele care au şanse să fie aprobate, vor fi promovate cât de curând posibil”, a fost opinia arhitectului Constantin Amâiei. S-au analizat cu argumente modernizarea Stadionului municipal, a Pieţei Catedralei Ortodoxe, dar şi finalizarea proiectelor Insula de agrement şi Spitalul municipal, cât şi proiecte de perspectivă, printre care, de o importanţă deosebită sunt: restructurarea urbană a zonei centrale, planul de amenajare a zonei de agrement de pe faleza lacului Bistriţa, cu amenajarea unei “delte”, planul urbanistic din viitoarea zonă de dezvoltare economică din jurul Aeroportului, care se va întinde pe 200 de ha.

“Sunt foarte încântat de această discuţie, deoarece administraţia locală, primarul oraşului înţeleg dezvoltarea municipiului integrat. Aceste proiecte cât şi cele care vizează ridicarea nivelului de confort şi servicii din zona centrală, prin definirea unui centru civic, a unei adevărate agore modernă, pe principiul redării oraşului pietonilor, locuitorilor, au suscitat un real interes”, ne-a mai spus Constantin Amâiei.

O altă problemă extrem de importantă discutată de arhitecţi şi administraţie s-a referit la faptul că actualele reglementări din PUG aprobat nu mai corespund realităţii, unele zone fiind rezolvate într-un mod neadecvat, cum sunt zona “sportivă” şi zona fostei fabrici Letea, care a rămas în continuare cu funcţiune de zonă industrială. “Proiectele aprobate, după definitivarea Strategiei integrate de dezvoltare, vor face obiectul unor PUZ-uri, care, în final, vor fi integrate în Planul Urbanistic General, convenind, de asemenea, ca următoarea întâlnire să o avem în luna aprilie”, a încheiat Constantin Amâiiei, patronul Vanel Exim Bacău.

“Bacăul are un mare handicap în ceea ce privește urbanismul și arhitectura – de la Planul Urbanistic General (PUG) care nu corespunde realității din teren, la construcții sau solicitări de autorizații pentru construcții care mai de care mai inestetice și impropriu amplasate și, mai ales, la lipsa unei viziuni și a unei strategii pe termen lung și mediu în acest sens.

Din această primă rundă de consultări, s-au desprins câteva linii directoare de necessitate, printre care resistematizarea cartierelor și a documentațiilor aferente acestora (PUZ-uri), un Plan Urbanistic General (PUG) care să corespundă realității din teren și care să fie realizat în baza PUZ-urilor pe cartiere”, a spus primarul Cosmin Necula.

Gheorghe Bălţătescu
Ovidiu Pauliuc

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

7 COMENTARII

  1. sper ca domnu primar sa nu mai aprobe constructi pe spatile verzi din municipiu aici ma refer la spatile dintre blocuri si din alte locuri daca se demoleaza o constructie sa se construeasca alta cu respectarea planului urbanism pentru acea zona

  2. Or fi discutat oare și despre construcția „înnădită” a lui Rusu dintre Starea Civilă și blocul N.Bălcescu, 1, într-o zonă și așa sufocată? Zic „înnădită” pentru că proiectul inițial a fost pentru două etaje de birouri. Ulterior s-a mai cârpit un etaj, iar acum se demolează finisajele de deasupra pentru a mai cârpi câteva etaje (panoul de șantier nu spune câte). Oare calculele de rezistență a fundației și structura de rezistență sunt valabile pentru orice depășire de proiect? Dar lipsa de ventilație, circulația anevoioasă, lipsa locurilor de parcare, umbrirea luminii naturale a vecinilor și alte efecte ecologice au fost luate în calcul când s-a aprobat asemenea monstruzitate? Dar faptul că s-au folosit inițial fonduri europene și acum proiectul a deviat spre construirea de locuințe o fi legală? Dar ISU și POMPIERII , când au dat avizul, s-au gândit pe unde vor interveni în caz de incendiu sa dezastre?

    • Autorizatia de constructie nr. 7/27.01.2017 – SUPRAETAJARE SI SCHIMBARE DESTINATIE CENTRU DE AFACERI IN IMOBIL LOCUINTE COLECTIVE SI SPATII COMERCIALE regim de inaltime propus S+P+SUPANTA+5E rezulta ca sunt obtinute toate avizele cerute prin CU(mediu, sanatatea populatiei, ISU etc.).

  3. Iulian Stan
    Da, sa se construiasca, dar nu oriunde si oricum. Arhitectii sa respecte, la aprobarea PUZ-urilor, normele care asigura confortul si siguranta tuturor, nu doar interesul unor speculanti imobiliari. Ca tot vorbeati despre schimbarea autorizatiei initiale dupa inceperea executiei, sa fie clar: asta este o smecherie folosita pentru a eluda prevederile legislatiei privind autorizarea constructiilor. Se obtine autorizatia initiala astfel incit sa se respecte (de multe ori fortat) impunerile privind distantele, accesele, lumina, aglomerarea urbana, parcarile necesare, spatiile verzi, simulindu-se dezbaterea publica, si avizele impuse. Se obtine si o aprobare in CL pe baza unui referat mincinos (asta pentru ca arhitectul sef stie si este partas la ce urmeaza: modificarea autorizatiei initiale fara a mai fi nevoie de dezbatere publica, de aprobarea CL, cu alte cuvinte pe nevazute ca hotii noaptea).
    Ce iese? Ce vrea speculantul imobiliar care, intimplator, avea si proiectul si indrumarea pentru rezolvarea dorintei sale dinainte de a incepe ceva . „Urbanismul”primariei si cei care-l conduc sunt complici la excrocherie.
    Un mic exemplu:blocul 8 bis, Iosif Cocea,-intersectia cu 22 Decembrie.Autorizat: „Locuine colective P+5,15 ap. si spatiu birou la parter, imprejmuire , spatiu verde 180 mp si 25 locuri de parcare” ( 1,5 loc/ap *15 ap +2 pt birouri). S-a modificat succesiv in mai multe rinduri autorizatia si a iesit: „Profi” la parter si 35 ap, fara imprejmuire si fara parcarile necesare . Acum era nevoie de 54 de locuri de parcare pentru locatari + cele necesare pentru magazin(cumparatori si personal)- de unde loc?. Aprovizionarea cu marfa se face de pe arterele de circulatie(niste alei-de fapt) blocindu-le , spatii pentru depozitare ambalaje , boxpaleti si pentru gunoi, nu exista-( se ocupa caile de circulatie). Daca acel „spatiu verde civilizat”invocat in referatul de oportunitate este gramada aia de pietricele cu doi arbusti uscati(vreo 20 mp), atunci mai bine lipsa, dar toate astea s-au intimplat si prin ocuparea in interes privat, a unei suprafete egale cu peimetrul terenului *2m latime prin neexecutarea imprejmuirii si montarea de blocanti pe zona amenajata cu inscriptia „parcare privata”- ei lasa!. Asa sa construim, smen Gogu ? De care avize vorbesti Mihai? Veniti fratilor, vedeti cu ochii vostri, si apoi, ar fi de dorit, sa va manifestati civismul in asa fel incit lucrurile sa se faca in interesul comunitatii, dupa reguli clare si corecte, fara ca smecheria interesata sa primeze.

LĂSAȚI UN MESAJ