interviu cu Gheorghe Oprea, profesor, dirijor de peste 50 de ani al Corului Mixt Taranesc din Oituz
– Vin la Oituz dupa mai multi ani de amânari, de nepermise amânari, in conditiile in care despre profesorul Oprea, despre corul din Oituz si mai ales despre traditiile si obiceiurile din aceasta zona am auzit si stiu de ani buni. Prima data v-am cunoscut prin 1978, la un festival din Bacau, când Corul Taranesc din Oituz, acum cea mai longeviva formatie corala de amatori din Moldova, dirijata de prof. Gheorghe Oprea, a primit un mare premiu si a fost aplaudat minute in sir la scena deschisa. V-as propune pentru inceput sa intram in biografia, in viata si activitatea dumeavoastra, a corului pe care il conduceti de peste 50 de ani.
– Va multumesc. Ce sa va spun despre mine? Sunt un om pasionat de muzica, de activitatea de la catedra, care se implica de peste 60 de ani in viata comunitatii locale. Sunt nascut aici, in Oituz, in anul 1937, am urmat scoala generala tot aici, iar intre 1952-1956 am urmat cursurile Scolii Pedagogice de Invatatori din Bacau. Am inceput sa dirijez corul scolii inca din anii trei si patru de studii. Patru ani am fost militar in termen la Marina Militara din Constanta, impreuna cu aproape toata clasa noastra de invatatori din Bacau. Dupa perioada de instructie, am fost repartizat la Comandament si in timpul liber, am inceput sa dirijez corul unitatii. Atunci, la noi, era destula cizma ruseasca si, la depunerea juramântului, au participat si câtiva gradati rusi de la unitatea ruseasca. Dupa ce au vazut corul nostru, m-au cerut sa le fac si lor un cor. Stiam ceva rusa din scoala, si m-am dus trei luni zi de zi pentru a le organiza corul. Nu stiau muzica, erau tineri ca si noi, unii de prin Vladivostok, insa daca era ordin, trebuiau sa cânte.
– Cum se purtau rusii cu militarii români?
– Nu am avut probleme, se purtau frumos, insa marele avantaj al nostru, ca eram doi, a fost mâncarea, la ei se mânca exact ca la restaurant, fata de unitatea noastra unde, stiti cum era, hrana la cazan, cu fasole, varza si cartofi.
In decembrie 1959 am revenit in civilie, in Oituz, ca invatator la scoala unde invatasem. Am intrat in formatia corala din sat, dirijata atunci de invatatorul Constantin Pâslaru, pentru ca in 1963 sa preiau eu Corul Taranesc al Caminului Cultural din Oituz.
Concomitent, din 1965 am urmat Institutul Pedagogic, Facultatea de Filologie, din Bacau, la fara frecventa, si tot atunci mergeam la Scoala Populara de Arta, Sectia Dirijat Coral. Eram necasatorit, aveam atunci mai mult timp si nu-mi placea sa-l pierd degeaba.
– Când a luat fiinta corul, deoarece, sigur, exista cu multi ani inainte de a-l prelua dumneavoastra?
– A fost infiintat inca din 1903, ca un cor bisericesc si popular, de preotul doctorand Ion Tudorache, bunicul marii actrite Olga Tudorache, cu sprijinul domnisoarei Elena Negropontes, viitoarea sotie a generalului Eremia Grigorescu. Dupa mai multi ani, corul a fost dirijat de fiul lui, preotul Valeriu Tudorache, iar dupa decesul prematur al acestuia, a urmat, 17 ani, invatatorul Constantin Radu, caruia ii datorez, Dumnezeu sa-l ierte, dirijatul. Eram prin clasa a VI-a, el preda Muzica, si m-a vazut ca tot dau din mâini, tineam ritmul si mi-a spus intr-o zi: i-a treci, tu, si dirijeaza. Imi amintesc si acum primul cântec pe care l-am dirijat, era despre vânatori: Sus, vânatori, e dimineata,/ Pe cer apare mândrul soare,/ Se- aude-n departare/ Cum suna clopotul duios…Pe urma a venit la pupitrul corului invatatorul Constantin Pâslaru, urmat de Gheorghe Oprea. Subsemnatul. Aveam 25 de ani. Au trecut peste 50 de ani de când dirijez, organizez, promovez mereu tineri, il pregatesc zilnic pentru a-l tine in viata, pentru a fi la inaltimea celor care l-au infiintat.
“Privesc o fotografie: Cânta-voi Domnului in viata mea!- 1903-1915. Nu i-am cunoscut pe coristii din fotografie, nici pe fondatorii corului. Nepotii si stranepotii lor, membrii actuali ai corului mixt taranesc oituzean, imi dau detalii. Da! Sunt inaintasii corului care si-a continuat activitatea, fiind prezent in spiritualitatea comunei, a judetului, a tarii de 110 ani. Sunt inaintasii corului actual care activeaza pe lânga Caminul Cultural Oituz sub directa-mi indrumare de cinci decenii. Iti multumesc,Doamne, ca mi-ai dat putere de munca si sanatate!”
Gheorghe Oprea
In 2003 am aniversat, am sarbatorit 100 de ani de activitate, priliej cu care o invatatoarea Constanta Caitar Ghioldum a scris o carte, Corul – traditie culturala a Oituzului, iar eu, in doar un singur exemplar, am tiparit o carte numai cu imagini din activitatea corului de-a lungul anilor. Cu acea ocazie, am primit Diploma de Excelenta a Ministerului Culturii, inmânata de academicianul Razvan Teodorescu, ministru pe atunci, Diploma de Excelenta din partea Primariei Oituz. Anul trecut, la 110 ani de activitate corala, am editat o alta carte: “Cânta-voi Domnului in viata mea” – Memoria Oituzului 1903-2013, tiparita la Magic Print din Onesti. Textele si imaginile, Gheorghe Oprea, cu sprijinul binevoitor, va rog sa-mi premiteti sa metionez, al Primariei si Consiliului Local Oituz, firmelor Pa&Co, Croco Onesti, Condorul, Eco Mix Oituz, dar si a altor institutii si firme, cât si a numerosi cetateni din Oituz, care ne-au pus la dispozitie imagini, informatii si chiar bani.
– Se numeste Cor taranesc. Cine cânta, care sunt membrii lui?
– Sunt oameni din sat. De când a pornit, a fost format din tarani din sat, fara studii muzicale. Si acum, majoritatea coristilor sunt tarani, multi in vârsta, dar si mai tineri. Sunt si familii, sot, sotie, copii, care cânta de multi ani, cum sunt sotii Balint, Aluiz si Maria, dar si fiul lor Marcel, un bas foarte bun, Aglaia si Vasile Lazar, Aglaia si Ion Todirita, alta familie Balint, Corneliu, un om in vârsta, un foarte bun tenor, care vine cu feciorul lui Eugen – bas. Au fost si alte familii, insa anii au trecut si au fost nevoiti sa paraseasca corul.
– Domnule profesor, sunt 110 ani de activitate, zeci si sute de localnici au venit la cor, au sustinut sute de spectacole, si-au rupt din timpul lor, din viata lor pentru veni la Caminul cultural. Care este secretul longevitatii acestui cor, liantul care i-a unit?
– Nu vreau sa spun vorbe mari. Pur si simplu le-a placut, le place, un rol important, foarte important l-a avut cred dirijorii, acei minunati oameni cu dragoste de muzica, care au reusit sa-i adune, sa-i stimuleze, sa le insufle dragostea pentru cântat. Si, mai cred, ca a fost si este vorba de pasiune. In cor sunt si ortodocsi si catolici, multi dintre ei fiind si membri in corurile bisercilor. Gânditi-va apoi si la aspectul patriotic, de ani buni noi participam la toate manifestarile organizate in comuna, cu ocazia aniversarii sau comemorarii eroilor si a luptelor de la Oituz si Poiana Sarata. Manifestarea noastra de suflet este “Memoria Oituzului”, care se desfasoara in fiecare an pe 15 august, din 1973. Vin oituzeni stabiliti in toata tara, dar si din strainatate. Este una dintre cele mai mari manifestari de acest gen din judet, la care sunt invitati eroi, veterani, militari activi, fanfare, formatii artisitce din alte localitati, oficialitati de la nivelul judetului. Ce poate fi mai frumos, mai inaltator, decât sa evoluezi, sa cânti pe scena, in satul tau, aceleasi melodii, tineri si oameni in vârsta, copii.
“Se cuvine sa exprimam recunostinta noastra fata de cei care au trudit de-a lungul anilor in mentinerea acestei formatii, fata de cei care au cântat in acest cor. Cel mai mare succes este acela ca formatia a fost mereu prezenta in spiritualitatea comunei, daca se vorbea despre activitatea culturala in Oituz, prima referinta a fost totdeauna corul.”
Ion Osolos, primarul comunei Oituz
Dupa aceea, organizam si alte serbari, spectacole, cu ocazia altor evenimente, cum sunt Ziua Eroilor, Ziua Armatei, 1 Decembrie, 8 Martie, 1 Iunie, de Craciun, Inviere, cu mici spectacole in toate bisericile din comuna, unde se reunesc Corul Tararnesc, Corul de copii “Ciripel”, pe care l-am infiintat si il conduc din 1996, Ansamblul artisitc de dansuri si cântece “Alunelul”, de la Scoala nr. 1 Oituz, cât si formatia de copii de la Scoala Poiana Sarata, condus de educatoarea Maria Petrescu. Mai avem, anul acesta este a opta editie, o manifestare care se bucura de un real interes, care se numeste “Nunta de Aur”, la care participa perechile de sateni care au ramas impreuna 50 de ani. Este o sarbatoare a satului, a comunei, vin bunicii, parintii, fii si nepotii. Este, poate, cea mai emotionanta intâlnire din an, de la care nu poate lipsi Corul Taranesc, corul lor, multi dintre ei fiind ani lungi membri ai acestuia. Vedeti, asadar, care este linatul, care este secretul longevitatii acestui cor?
– Ati fost profesor, dirijor a doua formatii, sunteti si directorul Caminului Cultural.
– Am fost director si inainte de 1989, eram salariat al Consiliului Popular, pe urma am cumulat cele doua functii, am fost si primar al comunei, secretar adjunct cu propaganda, consilier local, insa indiferent ce post am ocupat, am continuat sa dirijez corul Caminului Cultural, fara sa fiu remunerat vreodata pentru aceasta activitate. Sunt fericit si mândru ca, acum patru ani, am fost desemnat Cetatean de Onoare al comunei Oituz. Ma bucura faptul ca, lucrând in acest domeniu am reusit sa fac Cartea de Onoare a comunei Oituz, localitate care a implinit 700 de ani de la prima atestare documentara din 1410, printr-un document semnat de Alexandru cel Bun, editând si Monografia localitatii Oituz, cu sprijinul domnului Anton Cosa de la Muzeul de Istorie Bacau, la care a contribuit si fiica mea, Mihaela Oprea, profesoara de Geografie la Onesti, care are pe una dintre pagini un citat din Nicolae Iorga. Istoricul a fost de doua ori in Oituz, in 1923, când s-a infiintat Sectiunea Oituz a Ligii Culturale si in 1926, când s-a sfintit Drapelul Sectiunii si s-a inaugurat prima biblioteca sateasca. Exista in carte o fotografie a istoricului cu satenii. Daca tot vorbim de trecutul istoric, aceste meleaguri au cunoscut pasii lui Stefan cel Mare, Petru Rares, dar si a lui Mihai Viteazul, care a trecut cu oastea spre Iasi, la prima mare unire. Orice palma de pamânt de aici este sfânta, de aceea consider ca Oituzul are ce spune, are ce arata vizitatorilor, copiilor in special.
“Nu pot spune ca am vazut aiurea in satele noastre atâta tragere de inima, atâta rânduiala, atâta buna cuviinta si atâta intelegere pentru frumos. (…) Biserica era plina in acea Duminica si in camasile lor albe, infasurate, care lega in dungi simple rosu, negru, firul de argint si cel de aur, femeile de la babusca indoita de sale, pâna la copilita incurcata in vesmântu-i curat de sarbatoare, se urmau in buna rânduiala ca sa sarute icoana si sa adauge maldarul mirositor de flori de gradina. (…) Ca sa intelegem ce putem face pentru binele satelor noastre, nu e nevoie sa tecem granitele. Ajunge un drum pâna la un sat fericit in ostenelile lui, ca Grozestii”.
Nicolae Iorga, “Neamul românesc”, 1926
– Corul din Oituz il gasim si la alte mari manifestari din tara, de unde s-a intors, cum spuneam, cu medalii si diplome.
– Sa le amintim pe cele din 1937, din 1951, când a participat la finala pe tara a formatiilor corale, avem o placheta de atunci, pe care am descoperit-o prin podul caminului, era aruncata. In 1971 am fost la finala pe tara a corurilor, care s-a tinut la Iasi, am fost la televiziunea Româna de mai multe ori, la Dialog la distanta, apoi la mai multe editii ale “Cântarii României”. Tot in acea perioada am reusit sa facem si sa inregistram Imnul Oituzului, “Strabuna Vatra”, putine comune au un imn al lor. La orice manifestare, oriunde ne-am duce, spectacolul nostru incepe cu “Imnul Oituzului”, l-am inregistrat pe o singura voce, este compus pentru o singura voce. Sa mai spunem ca, dupa revolutie, cele doua coruri au mai participat la emisiunea “Primarul favorit”, la televiziune. Nu pot sa inchei fara a va spune ca am realizat un film despre Corul din Oituz, impreuna cu TV Iasi, care a fost prezentat de mai multe ori la televiziune. Sunt micile noastre realizari, micile noastre bucurii.
Corul are acum 45 de membri, cu ani in urma, când lumea statea in sat, corul era mult mai mare. Drept multumire, va rog sa-mi dati voie sa spun numele tuturor celor care la implinirea a 110 ani erau in activitate. Ei au fost multi de-a lungul anilor, altii nu mai sunt, dar le pastram o vie recunostinta si le multumim pentru daruirea lor, pentru pasiunea pentru muzica corala: Maria Mihai, Aglaia Lazar, Angelica Lazar, Aritina Draganoiu, Georgeta Danila, Ileana Balint, Silvica Butnaru, Veronica Covaci, Paraschiva Avram, Ingrid Sterpu, Emilia Marasteanu, Marina Ghitiu, Elean Gurin, Andrada Barote, Adina Balint, Matilda Ioja, Aluiz Balint, Corneliu Balint, Ion Todirita, Vasile Lazar, Jenica Fichios, Ion Catarama, Traian Ionescu, Constantin Margineanu, Valeru Butnaru, Gheorghe Covaci, Gheorghe Butucaru, Ciprina Balint, Raimund Balint, Chiriac Apostu, Costica Floroiu, Eugen Balint, Gabriel Niculaies, Aurel Boaca, Maricel Balint, Ion Lazar, Sofica Balint, Ioana Luca, Tereza Covaci, Matilda Barote, Ana Sarca, Catrina Eghet, Elena Boaca, Maria Balint, Petrolina Domocos, Bianca Domocos, Stefania Domocos, Nela Butucaru, Tatiana Vacaru. Sa stiti ca si primarul comunei, Ion Osolos, cânta in cor, este un foarte bun bas, este membru al corului de pe timpul când era flacau. Este un exemplu si un catalizator, cum sunt si cei câtiva profesori din Oituz, care cânta in corul nostru.
“Va asigur de pretuirea noastra, de binecuvâtarea Domnului pentru tot ce ati facut si faceti pentru promovarea valorilor culturale traditionale, precum si pentru lunga perioada de lauda adusa Domnului si de cântare a trecutului acestei zone si comunitati.”
Petru Gherghel, Episcop de Iasi
– Au trecut cinzeci si ceva de ani de când conduceti corul din Oituz, care a rezistat prin ani, ati inceput de la cinci ani sa dirijati, aveti inlocuitor, ati pregatit un urmas?
– Cu tristete o spun ca nu am, nu se inhama nimeni la o asemenea treaba. Sunt profesori de muzica in scoli, insa au alte preocupari dupa orele din program, cânta prin alte formatii, se ocupa de lucruri din care pot câstiga un ban, viata nu-i usoara, nu mai lucreaza astazi nimeni pe gratis. Vom mai vedea ce va fi.
– Parintii dumneavoastra au cântat in cor?
– Tatal meu a cazut pe front printre primii, la 32 de ani, era la graniceri. A fost dat disparut. Am ramas trei copii, mama nu s-a mai recasatorit, ne-a crescut pe toti cu truda, cu munca si dragoste. A cântat insa sotia mea, cât a activat in Oituz, in invatamânt. Trag sperante ca acest cor va merge inainte, chiar si când eu nu voi mai fi, are o traditie, are o memorie, un repertoriu extraordinar, este emblema comunei, face parte din patromoiul satului, din fiecare casa unul a cântat in aceasta formatie corala. Cum ar putea sa dispara?
