A oscilat între amurg si rasarit. Între dorinte si bun-simt. Sufletul sau a lasat aprinsa candela cu amintiri. Putem pune vise în ea ca sa lumineze mai departe, sau putem lasa timpul sa o stinga! Respectul de „tine-însuti” da parfumul acestor candele-curcubeu.

Ador locul în care m-am nascut. Mai mult decât atât: sunt semet când vine vorba de Bacaul meu! Sunt un personaj „condamnat la România” si-mi traiesc cu bucurie „pedeapsa”, pentru ca nu m-as simti bine în faldurile altei tari, sau în abisurile altui continent! Ma mândresc mereu cu cei care, la rândul lor sunt mândri de orasul asta. Doru a pus din nou Bacaul pe harta „Oraselor exemplu”. Modernitate… Statui… Cetateni de onoare!

Conducatorii cu har fauresc „Orase istorie”. Traseaza drumuri, înalta coloane, pun temelii! Iar cei ce pasesc în urma lor devin deasemenea biruitori peste pamântul destelenit. Multe personalitati-de-tinichea, se afla de ani buni pe toboganul istoriei, aruncate cu secera-n-sus-si-cu-ciocanu-n-jos, fiindca o fac nebuneste, cu lopeti gaurite si cu târnacoape de carton, terminându-le direct în râpe sau în boscheti. Asta ma doare prea putin, fiindca-mi aduc aminte de povestea tristilor care-si pierd umbra. Dar, de ceea ce Dumitru Sechelariu a lasat în urma cu mintea, cu mâna si cu fapta, îmi pasa! N-am sa scriu despre nebunia de vesnic-copil numita fotbal, ci despre cele 4 cuvinte de baza pe care le-a folosit pentru ambitia unui „Oras inima” care sa pulseze dupa gustul lui: curat, civilizat, clar, cultural. Am redescoperit identitatea puternica a unui om ce a condus 8 ani destinele unei citadele.

Dumitru Sechelariu, un cavaler adevarat, pentru o cetate fara masti! Oameni asemenea lui au crezut în constructia „Orasului demn”! A demonstrat ca speranta „Urbei falnice” se poate ivi si în alta parte decât în Capitala.

Daca scriu lucruri frumoase despre el, o fac nu pentru ca mi-a dat functii, ca nu mi-a dat! Nu pentru ca mi-a dat bani, ca nu mi-a dat! O fac pentru ca merita respectul, curajul si recunostinta unui non-conformist care n-a pupat mâini masculine si nici obraji pomadati cu non-valoare! O declar raspicat pentru chibzuinta si seriozitatea prieteniei lui. Oferita cu generozitate mie si familiei mele! Sunt fapte care nu se uita si nu îsi au calitatea în aur, si nici în diamante, si nici în alte „valori-fara-adevarata-valoare”!

Daca nu marturisesti în fata uitarii toate acestea, risti sa graiesti nu sufletului, ci ghetelor tâmpe, pantalonilor din creier si portofelului cu burta!
Nu i-a fost teama nici sa propuna, nici sa dicteze, nici sa construiasca, nici sa greseasca! A început sa reinventeze „edificiul” de la cap la coada. Cu rigurozitate. Cu valori, cu morala, cu risipa de lucruri frumoase… Face parte din tagma împlinitorilor de vise. Un patriot local ce mi-a impus una dintre cele mai elegante obligatii: sa iubesc de-a pururea locul în care am deschis ochii, acum, când ochii lui s-au închis.

Constiinta pare cuantificabila doar cu infinitul. O creste omul, o consacra Divinitatea. Vopseste-o, pune-i ce culori vrei, îmbraca-o în ce platose doresti; nicio problema! Spiritul tot „duh” ramâne! Nu poti sa-l pipai, nu poti sa-l tii de mâna. Nu poti sa-l tragi de nas, nu poti sa-l scarpini dupa ureche. Cantitatea de Întuneric si Lumina-i doar de Dumnezeu picurata si doar purtatorul ei îi stie taina. Restul e Viata si Destinul fiecaruia. Când s-a stins Doru, probabil ca în cer l-au asteptat suflete de oameni iubiti. Coloanele sufletelor pereche. Parinte… asteptat de parinti!

Parca-i vad si acum zâmbetul. A avut un surâs poznas întotdeauna, iar privirea lui a fost fascinanta: îi râdea cautatura de parca avea doua stele nastrusnice sub pleoape. Si asta pentru ca a stiut sa plânga cu adevarat, atunci când a simtit nevoia sa plânga! Asa a deschis calea catre recunostinta!

Recunoscând calitatile oamenilor de arta ce erau „pastrati la sertar” pe diferite motive: politice; sau din ingratitudine; ori din ignoranta! El i-a luat de acolo, a sters de amintirile grave si le-a umplut memoria cu nobletea lui! Stau si ma întreb, parca de multe vesnicii: oare putem toti, lasa vreun „semn deslusit” al trecerii noastre prin mântuirea aceasta, stravezie ca valurile unui port-de-lacrimi?!?
Ai ramas întotdeauna tânarul cu par negru si uitatura fermecatoare. Un mereu-truditor al cetatii pe care ai imaginat-o!

Radu Bogdan Ghelu

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ