25 aprilie 2024
ActualitateConsiliul Local Horgesti a aprobat demisia primarului

Consiliul Local Horgesti a aprobat demisia primarului

Consilierii locali din comuna Horgesti s-au intrunit intr-o sedinta in cadrul careia au luat act de demisia primarului Ionel Turcan, depusa la finele saptamânii trecute.

Procesul verbal intocmit la sfârsitul acestuia, dar si referatul secretarului, au fost inaintate catre Prefectura Bacau.

„Documentele au ajuns la noi si am semnat ordinul de incetare a mandatului de primar. Atributiile acestuia au fost preluate de catre viceprimar pe perioada vacantarii postului si se vor organiza alegeri anticipate, cel mai probabil in ziua alegerilor prezidentiale”, a declarat Constantin Toma, subprefect al judetului Bacau.



„A fost sedinta dimineata (n.r. – ieri) si am dus actele la Prefectura. Nu s-a ales acum si viceprimarul. Acesta va fi ales intr-o sedinta ce va avea loc in perioada urmatoare”, a declarat Ion Danca, primarul interimar al comunei Horgesti.

Ionel Turcan se afla la al doilea mandat de primar. De anul trecut el are probleme cu legea, fiind si arestat preventiv pentru câteva zile intr-un dosar in care este acuzat de abuz in serviciu, fals intelectual si fals material. Cazul se judeca la Judecatoria Bacau.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri