19 martie 2024
ActualitateConferinţa „Didactică şi metodică în învăţământul primar”

Conferinţa „Didactică şi metodică în învăţământul primar”

În cadrul întâlnirilor lunare ale cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar, Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” (C.C.D.) Bacău a organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, a doua conferinţă, cu tema „Didactică şi metodică în învăţământul primar”.

În Aula Universităţii „Vasile Alecsandri”, circa 200 de învăţători/institutori/profesori pentru învăţământul primar au audiat, în prima parte, expunerile centrate pe elementul de actualitate directă – „Limba română în învăţământul primar, azi” (conf. univ. dr. Ioan Dănilă), „Inteligenţa emoţională în lecţia de azi” (prof. Măndiţa Ciotloş, inspector de specialitate la Inspectoratul Şcolar al judeţului Bacău) şi „Lecţia nouă, potrivită elevului de azi”(conf. univ. dr. Vasile Molan, de la Universitatea din Bucureşti).

S-a discutat, după întrebările puse de cursanţi, despre noile generaţii de manuale – cu plusurile şi minusurile înregistrate la o primă lectură –, despre absenţa nejustificată a disciplinei limba română din programa pentru liceele (colegiile) pedagogice, despre distincţia dintre competenţe (fostele obiective de referinţă) şi obiective operaţionale ş.a.



Moderatorul – prof. univ. dr. Gabriel Leahu, directorul C.C.D. Bacău – s-a declarat extrem de mulţumit de cele petrecute în interval de patru ore şi a lansat tema lunii februarie: managementul educaţional.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri