Colonesti: Daruri pentru Maria Bilcu, la implinirea a 103 ani

    0


    Maria Bilcu, din Colonesti, al carei nume a fost dat unei strazi din comuna in semn de pretuire, a implinit 103 ani.

    La aniversare, matusa Maria, cum ii spun cei apropiati, nu a fost singura. I-au trecut pragul angajatii Primariei Colonesti si voluntarii Crucii Rosii, care i-au adus daruri si i-au spus vorbe bune.

    “Fiind un exemplu pentru noi toti, matusa Maria isi duce anii cu modestie si isi deapana din amintirile sale fara a se plânge sau a reprosa ceva cuiva”, arata Valentin Mârzac, primarul comunei, adaugând ca intreaga comunitate este mândra ca are in mijlocul ei astfel de oameni:

    “Fapt pentru care vineri, 29 aprilie, preotii celor doua parohii din comuna Colonesti, in prezenta enoriasilor, cu ocazia Zilei Veteranului, vor tine o slujba de pomenire in parcul din jurul Monumentului inchinat celor peste 250 de eroi locali cazuti in Primul si Al Doilea Război Mondial”.



    Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

    LĂSAȚI UN MESAJ