28 martie 2024
ActualitateCizmarita din pasaj

Cizmarita din pasaj

In 1971 a trecut pentru prima data pragul Cooperativei „Progresul” si de atunci a lucrat numai in acest loc. In toti anii acestia a cunoscut sute de oameni, multi dintre ei fiindu-i clienti fideli si in ziua de azi. Constanta Tantu si-a petrecut aproape toata viata confectionând sau reparând incaltarile si gentile bacauanilor.

In atelierul ei din spatele pasajului de lânga C.E.C.-ul din centru, vin zilnic zeci de oameni sa repare diverse: pantofi, sandale, posete… Mai sunt si zile când nu intra nimeni in cizmarie, dar Constanta Tantu nu-si face probleme. Are destule comenzi care trebuiesc onorate. Când am intrat in atelier am gasit-o pe doamna Tantu in toiul unei operatiuni de coasere la o masina ce mi s-a parut un pic cam veche.

„Când am terminat clasa a VIII-a parintii mi-au dus dosarul la Confectia. Când am vazut câta lume era acolo, nu mi-a placut. Asa ca m-am dus si mi-am luat dosarul si am venit aici la Cooperativa, ca aici era mai liniste. Mi-am dorit un loc mai linistit”, isi incepe povestea Constanta Tantu. Avea numai 15 ani când a venit la Cooperativa.



A fost ucenica doi ani, si nu i s-a parut greu deloc. „Mi-a placut din prima. Prima zi când am venit, chiar am facut ceva. Am luat cutitul de subtiat si am subtiat o bareta la o sanda”, isi aminteste doamna Constanta. Pe vremea aceea nu se faceau reparatii. Se faceau doar incaltari noi, la comanda sau in serie, marfa ce se vindea in magazinele Cooperativei. Nu-si aduce aminte cine isi facea incaltari pe comanda dar erau teancuri, teancuri de comenzi.

DSC02709

„Eram copil pe atunci, dar mi-aduc aminte ca veneau oamenii la magazin, unde se vindea marfa, dadeau comanda, se luau masurile si se aduceau comenzile in atelier si se lucrau”, povesteste Constanta. Numai la sectia de sub pasaj erau peste o suta de oameni, iar in intreaga cooperativa lucrau in jur de 1300 de angajati, iar acum au mai ramas zece oameni, pe numarate.

Cooperativa s-a destramat, cei câtiva actionari preluând din spatii, iar o parte din ei au continuat activitatile specifice cooperativei. Doamna Constanta a ramas cu atelierul din spatele gangului. Dupa Revolutie, totul s-a stricat, totul s-a desfiintat, oamenii au plecat, au mai ramas doi-trei oameni care mai desfasoara activitatile de dinainte de 89. Nu se mai fac comenzi, totul se aduce de afara, piata e plina de incaltaminte…

Astazi se lucreaza prost iar marfa e de proasta calitate. „Am intâlnit de multe ori cazuri in care oamenii au cumparat incaltari si au venit cu ele direct la reparat”, ne dezvaluie doamna Tantu dupa care a spus ca ar putea cu usurinta sa faca o pereche de pantofi pe comanda, dar nu e prea rentabil.

„Daca vrei sa faci un pantof pe comanda trebuie sa ai tot ce-ti trebuie: un calapod la moda, o piele la moda, si nu poti sa bagi bani in asa ceva pentru ca apoi nu poti sa ti-i scoti. Poti sa primesti o comanda la nu stiu cât timp…iar un calapod este peste o suta de lei. Si nu-ti convine sa dai comenzi. Apoi mai pui in calcul si modelele…trebuie sa bagi bani in materiale si apoi nu-i scoti.”

Inca mai sunt oameni care cumpara pantofi tinând cont de calitate si care tin la aspectul asta. Dar, majoritate cumpara tinând cont de pret si de moda. Mai ales tineretul, care nu tine cont de calitate ci sa fie la moda. Un alt aspect, ceva mai trist, este faptul ca sunt bacauani care-si procura incaltarile de la second-hand.

„Vin foarte multi oameni cu astfel de incaltari, dar nu recunosc ca le-au luat de la second-hand. Dar imi dau seama imediat de unde provine marfa”, a mai spus Constanta Tantu. Ca orice meserie, cizmaria are secretele ei. Doamna Constanta nu a vrut sa divulge care sunt secretele ei, rezumându-se doar sa ne spuna asa:

„Daca iti place sa te ocupi de ea, stii sa o faci asa cum trebuie. Trebuie sa faci cu drag meseria asta, daca o faci in dorul lelii…nu iese”. Are clienti multii, unii dintre ei de câteva zeci de ani. Din pacate, multi dintre clientii vechi s-au stins iar unii au plecat din tara. Viitorul pentru aceasta meserie insa se arata sumbru. Nu mai vine nimic din urma iar tineretul nu se arata dispus pentru asa ceva.

„De unde ucenici ? Dar sta vreo unul ? Daca te murdaresti de solutii si trebuie sa te speli de zece ori pe zi, daca vine un tânar si se uita la tine cum te-ai murdarit, pleaca imediat. Am avut ucenicii de Scoala 3, dupa 1990. Au facut câte jumatate de an dar niciunul n-a venit sa spuna ca-i place. Toti au plecat”, a spus cu amaraciune in glas Constanta Tantu.

Treaba e cât se poate de clara. Nu vine nimic din urma, cizmarii sunt din ce in ce mai putini, iar cu timpul, asa dupa cum spune doamna Constanta, aceasta meserie va disparea. Si e mare pacat, ca lumea are nevoie. „De multe ori ne multumeste lumea ca existam”, a spus la finalul intâlnirii noastre Constanta Tantu.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri