29 martie 2024
CulturăCioran si Eliade. Nuantari subiective

Cioran si Eliade. Nuantari subiective

Emil Cioran scria (vezi ,,Crima batrânilor”, ,,Vremea”, nr. 492., 1937, pag. 9) despre ,,gradul de imbecilitate al unei generatii, de la care n-am invatat decât cum nu trebuie sa fim. Orice am face, ne izbim de indiferenta, de ura sau de neincrederea dicaturii reumatismului. Câta vreme generatia veche va mai respira, intoleranta ei fiind alimentata de pasivitatea noastra, vom fi condamnati la o ratare continua (…) O noapte a Sfântului Bartolomeu printre anumiti batrâni este singura salvare”… Mircea Eliade (vezi ,,Despre tinerete si batrânete”, in ,,Oceanografie”, Editura Humanitas, 2003, pag. 127-130) nuanteaza: ,,Nu incepi sa traiesti real decât in jurul vârstei de 40 de ani. Pâna atunci nu traiesti decât in gesturi, in intentii, in nostalgia viitorului si amintirea trecutului”. Dar tinerii sunt originali, purtatori de progres, de revolutii autentice, nu? ,,Originalitatea lor, ne replica Eliade, consta in faptul ca nu inteleg anumite lucruri pe care mai târziu le vor intelege precis, si atunci nu le vor mai spune, pentru ca nu-i vor mai interesa. Tinerii sunt un soi de lautari, care trag cu urechea, si apoi reproduc «adevarurile» dupa ureche, dând impresia de originalitate”. Chiar asa sa fie? Nu exagerezi? Nu exagerez, mi-ar raspunde Eliade, pentru ca, iata, ,,cereti unui tânar sa scrie o carte asupra vietii si va va aduce un manuscris de o mie de pagini, intr-atât stie de multe si atât de importante, de noi, de semnificative i se par toate. Un om matur va scrie o suta de pagini; un batrân, cel mult douazeci. Este in aceasta anecdota intreg destinul tineretii; acela de a fi imbatata prea mult de spatiu si de timp”. Dar tinerii sunt, prin excelenta, inventivi. Creativitatea locuieste in spiritul lor. Oare (?), zice Eliade: ,,Adevaratii creatori sunt maturii si batrânii, desigur, si adevaratii impotenti sunt tinerii. Totusi, cei dintâi nu ne intereseaza, iar cei din urma trebuie intotdeauna sa ne intereseze”. Cred ca esti putin intolerant, Eliade. De pilda, i-as mai spune eu, zici: ,,Nu pot suferi un tânar prea intelept, sau un batrân zurbagiu, «baiat de viata», afemeiat, nebunatec sau tandru”. Voiam sa-l mai intreb pe Eliade, ce facem cu Goethe, cel care, in marele apus al vietii era indragostit lulea de o juna blonda de optsprezece ani. Am renuntat. Dar de Cioran, îndrăgostit, la 70 de ani, de nemţoaica Fried­gard Thoma (35 de ani), stia Eliade? Cioran, batrânul, scrie Dan C. Mihăilescu, ,,iubeste napraznic, fara ezitare si fara speranta, iubeste în genunchi, dar si cu pieptul în bataia sagetii, iubeste patimas, bolnav de gelozie, biciuit, exasperat, zeieste si copilareste totodata”… Mi-am adus apoi aminte de ceea ce scria inconsecventul Eliade in 1927, in ,,Itinerariu spiritual” (vezi si ,,Cuvântul in exil”, nr. 40-41, septembrie – octombrie, 1965): ,,…detasarea tot mai agresiva fata de idealurile inaintasilor mei constituie – sau va trebui sa constituie – o experienta decisiva pentru orice tânar de vârsta mea”. Parca seamana cu discursul lui Emil Cioran, nu? Cioran, subiectivul, Cioran cel cu mâinile tintite mereu spre beregata ,,dictaturii reumatismului”, pare ceva mai consecvent, cel putin atunci când, facând trimitere si la discursul lui Eliade (vezi ,,Incotro merg tinerii?”, in ,,Singuratate si destin”, Editura Humanitas, 1991, pag. 130-132), scrie: ,,Ceasul tinerilor a batut. Dar nu intr-un ritm clasic si normal, ci intr-unul prevestitor si apocaliptic”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri