Bijuteria inainte...Strada Centrala Arhiva foto I. Bisca
Cinematograful Mărăști… și lipovenii universali
Strada Centrala Arhiva foto I. Bisca

Ne-o fi mai ușor acum, după ce am gustat din mustul și pastrama de oaie, șezând la masă de-o șuetă în Grădina Mare, continuare a periplului pe Strada Centrală. Imaginile pe care le propun sunt unice, unele recompuse digital, respectând realitatea.

Vom merge agale pe celălalt trotuar, spre locul luat ca reper când priveam spre gară, având în spate pasajul dintre Telefoane și CEC. De acolo pornește străduța care face legătura cu Strada Mare, părticică furată Lipscanilor din București.

Banca… vizavi de Poștă

Piatra cubică, bătută în semicerc, deschide perspective. N-avem treabă cu descălecătorul care coboară și el noaptea, când nu-l vede nimeni, să se… odihnească. Au făcut românii bancuri și pe chestia asta, după ce s-a chinuit, la propriu, un înalt demnitar să-i dea jos la inaugurare giulgiul, în ziua de 5 octombrie 2007. La coada calului sună exact ca la ceas, la Universitate.

Bine că nu mai avem demonstrații, să pună jandarmii opreliști, cu grilaje mobile. Pe vremea la care mă refer nu existau decât mitinguri pentru dezarmare și pace. Balustradele, cu muchii în acolade blând rotunjite, au apărut odată cu demolările, protecție pentru pietoni. Nu le puteai nici sări, nici ocoli. Nu știu cum au fost gândite, dar aveau o blândă continuitate… care impunea respect. Mai ales că iluminatul stradal, suspendat, nu mai avea puncte de susținere de pe celălalt trotuar. Oazele de lumină de până atunci, atârnate peste mijlocul străzii, bine izolate electric, mai pâlpâiau doar pe alocuri, radiind a neputință. Semnal pentru începutul lipsei de lumină ce a debutat cu bezna anilor ’80, perpetuată apoi cu brio până în 1992.

Când a venit un viitor primar, Dumitru Sechelariu, care a făcut stațiile de autobuz nonstop, pe atunci un concept unicat în țară. Ce repede am uitat cum a fost! Am uitat și cum arăta Bacăul anilor ’70. Imaginea cu centrul vechi, de pe frontispiciul paginii, are la bază mai multe fotograme combinate, imortalizate de pe noul abia construit hotel Decebal. O provocare facilă a photoshopului versus imaginile în alb-negru, scanate de pe negative. M-ar fi invidiat Constantin Bursuc, pentru jongeriile care se pot face acum. Aparent avem o realitate desuetă, potrivită acelor vremuri. O provocare pentru cei care încă nu și-au uitat originile, trăitori aici sau plecați pe alte meleaguri. Orice amintire veridică poate aduce un plus de savoare.

Mână de meseriaș

Hai să ne plimbăm! Mulțumiți erau cei care își aveau reședințele peste drum de parc, dar cu afaceri prin alte părți ale târgului. Se bucurau de liniștea și poziția socială avută. După primii pași, fără a fi din partea locului, sesizai diferența. Treceai pe lângă niște clădiri, toate cu un etaj, care-ți refuzau dialogul. Nu aveau, conform cutumei, o deschidere comercială la stradă. Liniștea dura doar câțiva zeci de metri. Îți reveneai repede la prima intersecție.

Banca de dezvoltare era peste drum de Bijuteria. Tinerii miri își puteau cumpăra de acolo, atunci, legal verighetele. Arătau spre confirmare doar certificatul eliberat de Sfatul Popular. După ’80, punea-i pe degete în biserică, inelele nașilor pasate discret. Te taxa popa că nu se potriveau.

Aurul devenise prohibit pentru muritorul de rând. Între bancă și bijuterie, care și-a păstrat locul, pe stânga cum intri în gangul din fața Luceafărului, era o străduță care te ducea spre partea din mijloc a pieței. Există și acum. Traversa Strada Mare prin dreptul Camerei de Comerț de astăzi, continuând apoi pe lângă fântâna arteziană ridicată din țevi de inox, prin 1981. Ajungem și pe-acolo! Să continuăm pe Strada Centrală, mai la vale!

După bijuterie era Frizeria, care avea să se mute peste drum, la Select. Ursul Polar și-a găsit și el loc la noul Junior. Alimentara și magazinașul de Cafea și dulciuri aveau să dispară, Agenția de Voiaj păstrându-și aproximativ locul, lângă intrarea noului cinematografCentral, finalizat tot în 1981. Între alimentară și cafeaua parfumată, des pomenită, era un gang prin care se intra pe strada Gutenberg. Acolo se mutase, din 1956, vechea tipografie a primăriei. „Plagiind” din volumul Clepsidra cu Robinet – Bacău, instantanee regizate, apărut la Editura Deșteptarea 2014, mica prăvălioară de cafea și dulciuri se mai sprijinea încă de magazinul Universal, devenit Bacăul , apoi Adal, la începutul anilor ’60.

Palatul Mărăști, actualul Teatru Municipal Bacovia (Teatrul da vară poartă numele ilustrului actor Radu Beligan) a fost construit între anii 1927-1929. De ce-i spunea obștimea palat? Pentru că sub streșinile din țiglă găzduia trei stabilimente. Un hotel de fițe – cum i-am spune astăzi – catalogat de prim rang, botezat Hotel Central.

Avea un design ce imita interioarele castelelor franțuzești, cu rafinament și accent pe detalii, asemănătoare celor din vechea Filarmonică, găzduită de Palatului Municipal… Cel din spatele Policlinicii Vechi.

Al doilea punct de atracție era cinematograful Mărăști, și abia al treilea…Teatrul, devenit abia în 1968, de stat.

Inaugurarea, din 1929, a fost făcută în prezența Majestății Sale Regina Maria. Câte filme or fi rulat? Nu se mai știe! Cert este că pe această scenă au urcat marii artiști ai epocii. De amintit doar Constantin Tănase și Lucia Sturdza Bulandra, și este suficient.

Concerte a susținut aici și George Enescu. Incendiul din 1959, avea să modifice ulterior configurația clădirilor adiacente. La restaurare, bolta cupolei sălii teatrului avea să fie pictată de Nicu Enea, cu norișorii care se văd și astăzi.

Grinzile arse au lăsat loc pentru viitorul magazin universal. Temelia s-a săpat manual. Pentru lucrul la fundație au fost aduși muncitori lipoveni. Erau considerați mari meșteri, cu talent și mână de om harnic. Nu s-au folosit excavatoare sau alte utilaje ca acum.

Doar târnacopul, lopata și roaba. Opreau trecătorii și se uitau cum le transpiră fraierilor cămeșile. Așa se uită și cei de la 416, astăzi, la cei care le culeg, veniți din alte județe, viile. Au săpat lipovenii pe lângă fundația teatrului și beciurile megieșilor, ridicând o clădire modernă, cu două etaje, funcțională fără bulină roșie și astăzi. Magazinul a deschis băcăuanilor apetitul pentru cumpărături, doi ani mai târziu, în 1961, când a fost dat în folosință. Clădirea telefoanelor avea să-i preia ceva, arhitectural, din fațadă. Văzut de sus, tot ansamblul… are schepsisul lui.

Macarale râd în soare argintii, ridicând alb peste gri

Doar câțiva ani au mai trecut! Pe același spațiu, dar pe verticală, sute de familii aveau să privească altfel viitorul, abia mutate în casă nouă. Fără utilități vreun an de zile. Meseriașii de atunci încă nu făceau X-uri cu var pe toate geamurile, de ciudă că n-au prins și ei loc. Tot orașul era un șantier. Urbea avea nevoie de forță tânără de muncă, oferind la schimb condiții decente de trai. Până să vină Ceaușescu cu idei, că n-a vrut să continue ocolul pământului spre vest, a mai fost ce-a mai fost. Și la suedezi elanul a traversat drumul oprind mașinăria în el. La noi au rămas în picioare, după ’90, doar câteva clădiri emblematice.

Stau de ani buni în așteptare, într-o perpetuă nevoie de… proptele financiare. Halal Hotel Central! Ferea tencuială căzută de pe Teatru! E de înțeles dacă-l reecranizăm pe Marin Preda. Accesul la cultură trebuie protejat. Nu-i pe furate, n-are valoare! Dacă stai să te gândești, hotelul din centru a fost inițial… cruce de piatră, purtător de lampioane! Și a rezistat, câțiva ani buni, și mai încoace! (Va urma!)


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ