După ce a tot luat la mişto programul nuclear nord-coreean, Occidentul s-a văzut nevoit să admită că regimul de la Phenian a reuşit să producă atât arme atomice, cât şi – ceea ce e mai grav – rachetele care să le poarte la mii de kilometri distanţă. Teoretic, armele nord-coreene pot atinge teritoriul SUA, ceea ce provoacă un deranj destul de mare la Washington, guvernul american fiind învăţat, până acum, să fie singurul care ameninţă cu represalii militare ţările care nu i se supun.
Demonstraţiile de forţă nord-coreene au pus, deocamdată, batista pe ţambal, administraţia americană stopând, momentan, retorica belicoasă la adresa Phenianului. Echilibrul din regiune s-a modificat şi toate ţările cu interese în zonă se văd puse într-o situaţie nouă şi destul de dificilă pentru că, după ani de zile în care au considerat că deţin pârghiile necesare pentru a ţine regimul nord-coreean în şah, situaţia s-a schimbat radical.
Coreea de Nord este, într-adevăr, o dictatură. Asta nu înseamnă mare lucru, până în 1987 şi Coreea de Sud a avut parte de regimuri dictatoriale şi n-a fost o problemă pentru SUA să o susţină. Coreea de Nord încalcă drepturile omului, ni se spune, dar acelaşi lucru îl face şi Arabia Saudită şi ţara a primit preşedinţia comisiei ONU pentru drepturile omului.
Problema este că nu ştim exact ceea ce se întâmplă în ţară. În parte din cauza cenzurii exercitate de regimul nord-coreean, în parte din cauza propagandei regimului sud-coreean, care are o imaginaţie extrem de bogată când vine vorba de vecinul său, majoritatea „ştirilor” apărute în presa internaţională despre execuţii cu tunul sau generali daţi la câini dovedindu-se false.
Așadar, un regim dictatorial (ca multe altele de pe planetă), care nu se supune regulilor americane în Marea Japoniei, cade sub sancţiuni economice şi este izolat diplomatic timp de decenii, după un război devastator în care asupra ţării s-a aruncat o cantitate de bombe mai mare decât cea folosită de SUA în întreg războiul din Pacific. Phenianul a văzut cum alte ţări sunt invadate sub diferite pretexte: Irakul pentru a se căuta arme de distrugere în masă, Afganistanul pentru atacurile de la 11 septembrie, Libia pentru implementarea democraţiei… N-a aşteptat să i se întâmple şi a ales calea descurajării nucleare.
Dacă dăm la o parte propaganda, manipularea, discuţiile despre drepturi (am văzut că nu contează în politica internaţională din moment ce Arabia Saudită este cel mai bun aliat al SUA în Golf), ce avem? O Coree de Nord care a fost pusă la colţ în permanență şi arătată cu degetul, ameninţată cu represalii, chiar cu schimbarea regimului şi invazia. Nu a existat un dialog real niciodată, ci doar ameninţări. Acum, regulile jocului se schimbă. Occidentul va fi nevoit să poarte un dialog cu Phenianul. Iar dialogul este întotdeauna cea mai bună cale pentru rezolvarea unei probleme.
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
