19 aprilie 2024
OpiniiEditorialCine conduce România?

Cine conduce România?

„Impresia mea este ca tara nu mai este condusa de politicieni, ci de procurori, de magistrati”. Tara despre care se face vorbire este România. Autorul zicerii este Traian Basescu, cel ratacit prea mult prin gradinile zburdalnice din Cotroceni. Neastâmparatul fost greseste din nou. Daca ar fi obiectiv, ar constata ca nu este vorba doar despre impresie, ci despre certitudine.

Tara chiar este condusa de procurori, de magistrati. In definitiv, cineva trebuie s-o conduca. Un violonist se conduce singur, dar o orchestra are nevoie de dirijor. Cu asa lideri politici, haosul hârbuitei noastre orchestre nationale ar fi si mai mare decât cel existent daca n-am avea aceasta ocârmuire originala…

Asa lideri politici?… Presedintele Iohannis, un fel de silaba lalaita, dependent de fituica-discurs din buzunar, atins de umbra celor n case la care altii, loviti de ghinion, nu vor putea spera niciodata, incepe sa imprumute chipul unei deziluzii. Victor Ponta, un prim-ministru care e si nu e, devenit o marioneta de partid si de stat, prizonier de anticamera DNA, seamana din ce in ce mai mult cu un firicel dens de fum toxic.

Liviu Dragnea, pesedistul ales cu majoritate ceausista, cu sentinte si citatii la purtator, cu urme neplacute prin cotrobaitele conturi teleormanene si prin cabine de vot, zamisleste cu tacerile sale voit intelepte semne de intrebare mai mari decât acuzatiile care-i sunt aduse. Gabriel Oprea, viceprim-ministrul cu aer de sarjant parca mereu ofuscat din cauza faptului ca nu i-a cremuit bine ordonanta cizmele cu scârt, afisând aiurea-n tramvai o inteligenta de tip superior care-i sta ca nuca-n peretele garnizoanei pe chip, bate un pas de defilare caraghios, care n-are nimic de-a face cu managementul politic. Cuplul politic Blaga-Gorghiu, un fel de Stan si Bran in varianta postmoderna, pluteste peste tot dar nu lasa decât urme comedioase. Si tot asa…

Faptul ca, intr-adevar, tara nu mai este condusa de politicieni, ci de procurori, de magistrati, este o nota proasta de tot pentru democratie, dar mizeriile politicienilor au adus la pupitru acest dirijor nefiresc. Exista insa sperante pentru reabilitarea corpului politic. Aud ca distinsa Oana Zavoranu va prelua destinele partidului lui Vadim, in vreme ce Arsinel va intari o alta trupa politica. Se pare ca si Nicolae Guta, alt reper national, dupa ce-si va clarifica problemele cu A.N.A.F., se va alatura efortului de reabilitare.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri