19 aprilie 2024
ActualitateCinci dintr-o lovitura

Cinci dintr-o lovitura

Un tanar beat a incercat sa fure doua masini, a reusit sa se urce la volanul uneia si, urmarit de politisti, a abandonat vehicolul si a fugit pe camp.

La data de 10 decembrie a.c., în jurul orei 01.30, poliţiştii Postului de Poliţie Sascut au fost sesizați despre faptul că persoane necunoscute au sustras o autoutilitară de pe raza comunei.

Din primele cercetări efectuate de echipa operativă a rezultat că vehiculul în cauză s-ar fi deplasat spre comuna Orbeni.



Polițiștii au depistat autoutilitara în trafic, pe DN 2, în afara comunei Valea Seacă, conducătorul acesteia refuzând să oprească la semnalele oamenilor legii. S-a procedat la urmărirea autoturismului și după aproximativ 3 km cel de la volan a abandonat mașina și a fugit pe câmp.

S-au constituit echipe de căutare și în scurt timp, bănuitul a fost depistat și condus la sediul unității de poliție pentru cercetări.

În fapt, polițiștii au stabilit din investigații, că în aceeași dată în jurul orei 01.00, tânărul de 25 de ani, din comuna Săucești, aflându-se sub influența alcoolului, ar fi încercat să sustragă, fără succes, două autoturisme din Sascut, pentru a se deplasa la domicliul său, sustrăgând un obiect contondent din unul dintre vehicule.

După cele două încercări tânărul ar fi pătruns în autoutilitară, pe care a sustras-o, fiind depistat de către polițiști pe drumul spre casă.

Bănuitul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat şi ulterior, a fost condus la Spitalul Municipal Adjud pentru recoltarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Față de acesta s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, iar la data de 11 decembrie a.c., instanța a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Polițiștii continua cercetările sub apectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, furt în scop de folosință, tentativă la furt în scop de folosință și conducere sub influența alcoolului.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri