Cinci ani închisoare, pentru analfabetul provocat să dea mită

2

În urmă cu un an, un poliţist comunal reuşea, printr-un flagrant considerat nelegal, să dea pe mâna procurorilor un presupus mituitor – un tânăr de 20 de ani, analfabet. Din înregistrări rezultă clar că acesta nu mai voia să-i dea bani, dar poliţistul îl convinge până la urmă să-i ofere şpaga.

Cu toate acestea, Tribunalul Bacău a aplicat în cazul lui Ionel R. o condamnare exemplară – 5 ani închisoare, pentru dare de mită, în timp ce numeroşi poliţişti corupţi au scăpat, în general, cu pedepse cu suspendare. Inculpatul poate face apel.

Ionel R. (20 de ani), din comuna Stănişeşti, s-a ales cu dosar penal, anul trecut, după ce a condus un autoturism neînmatriculat şi cu numere false.

Deşi nu deţinea permis de conducere, bărbatul s-a urcat la volan, a pierdut controlul maşinii şi s-a răsturnat, distrugând parţial gardurile de la două case. De cercetările în acest dosar s-a ocupat Ioan V., cel care la scurt timp face denunţ penal la DGA Bacău şi la Parchetul Tribunalului împotriva inculpatului. Acesta a sesizat că, în momentul în care l-a chemat la audieri, Ionel R. a vrut să-i dea şpagă 200 de euro pentru ca poliţistul să oprească cercetările.

Agentul de poliţie spune că a refuzat banii, dar s-a gândit totuşi să-i facă omului şi un flagrant. Planul său a fost, însă, dat peste cap tocmai de către inculpat care nu a mai dorit să-i dea şpagă. Flagrantul, din care vom redăm pasaje, este un adevărat act de provocare, interzis şi nelegal, spun avocaţi care nu au nicio legătură cu această cauză.

Interceptările discuţiei dintre poliţist şi inculpat

Agentul de poliţie: (…) Ieri ce spuneai… spuneai ceva despre o chitanţă (şpaga, n.r.), ce vroiai să spui, ce?
R. Ionel: Nu…nu. Acuma că mi-aţi făcut dosaru’ nu are rost acuma să…
Agent de poliţie: Păi, şi? Ai zis de chitanţă.
R. Ionel: Nu mi-aţi zis… să aduc… nimic.
Agent de poliţie: Mă Ionuţ, e vorba de chitanţa de care ziceai ieri. Ai zis de o chitanţă „dom’le vă las o chitanţă”.
R. Ionel: Da, da’ am uitat-o. Da, deci nu ştiu ce se poate rezolva în cazul ăsta.
Agent de poliţie: Păi ce…ce-i în mintea ta? Ce înseamnă asta? Ce să rezolvi?
R. Ionel: Da’ nu mai aveţi cum.
Agent de poliţie: Cum?
R. Ionel: Nu ştiu dacă mă mai puteţi ajuta.
Agent de poliţie: Pot să te ajut cu ceva? Spune-mi.
R. Ionel: Pai dacă se poate… mă ajutaţi.
Agent de poliţie: Anume?
R. Ionel: Să nu mai am dosar… eu ştiu?
…….
R. Ionel: Păi spuneţi-mi cât mă costă şi…. rezolvăm problema!
Agent de poliţie: Să spun… Ce anume să coste? Eu… am tarif? (…) Spune-mi şi…spune în faţă, dacă ai vreo idee… să zic aşa…

Ionel R., spun procurorii, a aşezat pe masă, în faţa agentului de poliţie suma de bani – 200 de euro. De la inculpat s-a obţinut, ulterior, şi o declaraţie în care omul îşi contrazice propriile afirmaţii din interceptări şi anume că a revenit la poliţist cu intenţia de a-i da mită. Practic, prin această declaraţie de recunoaştere s-au acoperit neregulile din timpul flagrantului.

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

2 COMENTARII

  1. Nemernicii aia de judecători care au dat acest verdict, pot sa doarmă liniștiți noaptea? Nu au nici un fel de remușcări din cauza ca pe unii îi favorizează, iar pe cei care nu au relații sau nu știu sa se apere, îi calcă în picioare. Mă aștept sa și propună o promovare pentru acel polițist

LĂSAȚI UN MESAJ