Chirii mai mari la ANL din aceasta luna

6


– tinerii care locuiesc in imobile de la Agentia Nationala de Locuinte (ANL) urmeaza sa achite chirii mai mari din aceasta luna – Consiliul Local a promovat noua hotarâre prin care se stabileste cuantumul chiriei pentru fiecare garsoniera si apartament in parte – in medie, chiriile au crescut cu valori de la 20 la 140 de lei

Toamna n-a adus vesti bune pentru tinerii si familiile care stau in locuintele statului. Potrivit hotarârii Consiliului Local din 30 septembrie, cuantumul chiriilor pe care le au de achitat de acum chiriasii a mai crescut, motivat de modificarea legislatiei ANL cu HG 251/2016 care prevede recalcularea in functie de venituri, vârsta si suprafata locuita, la fel ca si o premiera: o cota obligatorie de 0.95 la suta care se aplica la valoarea de inventar a locuintei, care se va constitui intr-un fond pentru constructia de viitoare blocuri.

Potrivit expunerii de motive atasate la proiectul de hotarâre, estimativ, chiriasii cu vârsta de pâna la 35 de ani platesc, la un apartament cu doua camere in loc de 86 de lei lunar, 230 de lei. Mai norocosi sunt chiriasii care au peste 35 de ani, pentru ei cresterea nefiind semnificativa, de 10-20 pe luna.

Pe site-ul primariei s-au afisat listele cu fiecare apartament si garsoniera in parte, astfel ca acestea pot fi consultate de beneficiari ca sa nu fie surprize la semnarea noilor contracte.
„Noi am trecut o valoare maxima de inlocuire de 60 de ani si profit zero pentru ca noile chirii sa nu fie mari. Dupa cum se poate vedea, din cuantumul chiriei, 70 la suta merge catre ANL, restul de 30 la suta ramâne la Primaria Bacau”, a declarat Cristina Bardasu, director Fond Locativ in Primaria Bacau.
Acum, chestiunea este cât din suma virata catre ANL va mai ajunge inapoi in judet, sub forma unor alocari de fonduri pentru inceperea unor noi constructii.

„Va dati seama ca noi, administratia locala, vom face lobby pentru ca sa obtinem fonduri pentru ca avem nevoie de locuinte pentru tineri, mai ales ca in ultimii ani nu s-a mai construit nimic”, a spus viceprimarul Dragos Stefan. Tocmai pentru ca nevoia este atât de mare, viceprimarul este de parere ca nu vor fi renuntari la ANL-uri, chiar daca au mai crescut chiriile, acestea fiind in continuare tot sub media pietei.

Un alt element de noutate a legislatiei este reintroducerea posibilitatii de a face schimburi de ANL, in baza unor conventii intre chiriasi si bineinteles cu indeplinirea unor conditii.

Cât au crescut chiriile in diferite zone

De exemplu, la o garsoniera de pe strada Bucegi de aproximativ 40 mp, chiria a crescut de la 124 la 192 de lei, pe Depoului de la 181 de lei, chiria a ajuns la 210 lei, in timp ce pe Narciselor, la un apartament de trei camere chiria a crescut de la 170 la 230 de lei.

„Fiecare chirias trebuie sa semneze noul contract care are stipulata si noua chirie. Prelungirea contractelor de inchiriere se va face pentru un an de zile. Pâna acum, am eliberat adeverinte valabile trei luni de zile, pentru ca oamenii sa nu fie taiati de la utilitati.”
Cristina Bardasu, sef Fond Locativ Primaria Bacau

„In perioada urmatoare, fiecare ANL va fi verificat pentru a vedea daca toti cei care locuiesc acolo indeplinesc criteriile. In acelasi timp, sunt semnale ca nu toti cei inscrisi la asociatie chiar locuiesc efectiv in apartament, ceea ce nu este normal. 3000 de familii sunt in asteptare in tot acest timp.”
Dragos Stefan, viceprimarul municipiului Bacau

Potrivit listei afisate, la acest moment ar fi libere 34 de ANL-uri. In total, primaria administreaza 740 de locuinte din fondul statului.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

6 COMENTARII

  1. O chirie de 230 pentru 3 camere e pomana,fata de chiria de pe piata imobiliara si nu rezolva nimic ! Nu veti avea bani pentru alte constructii iar in fata ANL-urilor nu vei gasi un loc de parcare !!!!

  2. Controalele ar trebui să se facă inopinat fără să fie anunțați chiriasi, să vedeți surprize, mulți sunt plecați din țară cu familie cu tot, alti au case pe numele soacrei si țin ANL ocupat degeaba.

  3. Stimata doamna Cristina Bardasu, vreți bani pentru construcția a noi blocuri ANL? Soluția e simpla si la îndemâna primăriei: sa respecte HG sa vanda apartamentele chiriasilor care așteapta mai bine de 10 ani sa le cumpere, sa-si facă un împrumut la banca cat mai sunt in puteri. Sau așteptați sa treacă timpul si sa-i scoateți cu picioarele înainte de acolo.

LĂSAȚI UN MESAJ