Ceva mai-mult-decât-viața și bocancul lui Dumnezeu

M-am întrebat mereu de ce Carmen Mihalache n-a cochetat cu Poezia. Scriitura sa este doldora de metafore, de surpriză și de prospețime, are aerul unui zbor zglobiu de fluturi care anunță mereu începutul lumii, niciodată sfârșitul. Scrie de parcă ar vrea să mitralieze viața cu rouă de suflet, s-o reinventeze, s-o facă mereu să ofteze după frumusețea despre care se spune că va fi singurul salvator al lumii. M-am întrebat de ce Carmen Mihalache n-a cochetat cu Poezia, dar, iată, și-n ,,Teatru la filtru” (Junimea, Iași, 2017) decorul scriiturii pare zămislit din poeme.

Cronicar de teatru nonconformist, mărturisește în ,,Cuvânt înainte”: ,,N-am organ pentru teorie și teoretizări, îmi displac metodologiile, sunt subiectivă, și citesc cu mari delicii, dintotdeauna, pe criticii impresioniști, care mi-au deschis ochii și mintea spre marea literatură”(Op. cit. pag. 5). Citind minunatele sale cronici – zămislite în săli de teatru din Bacău, București, Piatra Neamț, Iași, Botoșani sau Buzău –, pricepi că nu ,,asistă” la spectacol, nu-l ,,vede”, ci îl trăiește, și-l lipește de suflet, îl ia de guler, se aruncă uneori la beregata sa sau îl îmbrățișează ca pe un prieten căruia îi spune că ,,în lumea asta rece, pragmatică, vulgară, își mai îngăduie să și simtă”. (Ibidem, pag. 98). Poate că nu întâmplător ne spune Carmen Mihalache că în teatru caută ,,lucidul, și seducția intelectuală, deopotrivă, imaginația, farmecul, metafora, esența realității, acel mai-mult-decât-viața…” (Ibidem, pag. 5). ,,Teatru la filtru” este o carte care poate fi citită în cheie Umberto Eco, întrucât are cel puțin două ,,paliere” ale profunzimii discursului critic. Un palier în care poposesc mai ales dramaturgii, criticii de teatru, actorii/regizorii și spectatorii/cititorii avizați, și un nivel în care accesul este permis oricui. Tocmai de aceea Carmen Mihalache este parte a familiei criticilor de teatru cu har. Până și titlurile cronicilor sunt seducătoare. Ascultați: ,,Aceste ființe stranii care se hrănesc cu priviri”; ,,Iubirea poate fi un răspuns?”; ,,Privirea întoarsă spre sine”; ,,Când granițele dintre vârste se topesc”; ,,Euforia dezastrului”; ,,Infernul din noi”…

La Carmen Mihalache totul este personalizat. Chiar și ironia… ,,Deși nu-i Hollywood, Bacăul are, din această primăvară, <> pe trotuarul din fața teatrului”.(Ibidem, pag. 7). ,,Concurenți puțini, premii multe”.(Ibidem, pag. 26). ,,A fost o gală cu un număr mic de participanți (ori preselecția a fost exigentă, ori nu prea sunt <> la acest gen)”. (Ibidem, pag. 30). Prezent, vitriolul estetic este dozat sublim…,,Chiar de ce-o fi fost așa grăbită Gabi del Pupo? ( o actriță; n.n., I.F.). Că doar gala nu pornea din loc ca trenul!” (Ibidem, pag. 36). ,,A avut de luptat cu acest material dramaturgic telenovelistic, regizoarea Diana Lupescu”. (Ibidem, pag. 174). ,,…N-am plecat de la premieră chiar <<înmărmuriți de plăcere>>, așa cum ni se promitea în comunicatul de presă al teatrului”(Ibidem, pag. 123). ,,… mă gândesc, desigur, la teatrul băcăuan (anul 2015, n.n., I.F.), unul de linia a doua, care are nevoie de un intens tratament de rejuvenare, de reîmprospătare”. (Ibidem, pag. 75).



Discursul autoarei este doldora de categorii estetice și morale care, cu forța unui bisturiu vindecător, valorifică virtuțile unei axiologii elevate și lipsite de patimă, trece evenimentul scenic prin ,,grila” unei culturi literare și filosofice impresionante, zămislește acorduri critice care pot obloji și orizonturi care-aveau de gând s-o ia razna. Citind ,,Teatru la filtru” pricepi că realitatea – viața ta, a mea, a noastră – poate fi cârpită în fel și chip, dar ,,viața de pe scenă”, idealul nostru voluptuos, nu poate suporta orice fel de petice. Aici nu mai poți zice, precum într-un poem de-al dragului meu Ovidiu Genaru că: ,,dacă într-o zi norocoasă/inima ta întâlnește pe stradă bocancul lui/Dumnezeu/să știi că-i doar/din pricina denivelărilor lumii./Nici vorba despre vreo conspirație”. Ce ,,caută” Ovidiu Genaru în aceste însemnări? Caută… Carmen Mihalache și Poetul ,,Terapiei cu îngeri” sunt născuți din același aluat al metaforei care se întreabă cum poate să ajungă ,,abia o lumină de chibrit pentru toată Siberia”. Și din acest motiv îmi este dragă Carmen Mihalache. Nu doar pentru că m-a ajutat să pricep altfel spectacolul de teatru. Într-o bună zi voi scrie o cronică despre opera sa poetică. Chiar și dacă nu va publica niciun volum pe coperta căruia să stea scris ,,Poeme”.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"