29 martie 2024
ActualitateCeremonii militare si religioase la Târgu Ocna si Comanesti

Ceremonii militare si religioase la Târgu Ocna si Comanesti

Ministerul Apararii Nationale (MAN) organizeaza ceremonii militare si religioase dedicate celor 330 000 eroi care au cazut in lupta in Primul Razboi Mondial, cu prilejul implinirii a 100 de ani de la intrarea României in aceasta conflagratie mondiala.

Dupa ce in zilele trecute au avut loc asemenea ceremonii in judetul Vrancea, la Mausoleul Eroilor de la Marasesti dar si la cimitirele eroilor de la Soveja si Marasti (com. Racoasa), azi 26 august au loc asemenea festivitati de comemorare si in judetul Bacau. Astfel, de la ora 9.00 la Cimitirul Eroilor din cartierul Poieni (Târgu Ocna), are loc ceremonia militara

“Rostire solemna a numelor eroilor cazuti in Primul Razboi Mondial”. Personalitati militare, ale vietii culturale, politice si sociale , urmasi ai eroilor cazuti in Primul Razboi Mondial vor da citire unor liste ce cuprind nume de eroi. Autoritatile locale ale orasului Târgu Ocna s-au preocupat pentru ca la acest ceremonial sa participe un numar cât mai mare de cetateni. La Monumentul Eroilor din cartierul Poieni vor fi instalate garzi militare si se va oficia un ceremonial religios si de pomenire a eroilor. Se va pastra un moment de reculegere iar dupa rostirea numelor de eroi si a altor discursuri va avea loc o festivitate de depunere de flori si de aprindere de lumânari si candele in memoria celor care s-au jertfit pentru tara in Primul Razboi Mondial.



Garnizoana Bacau, respectiv U.M. 01983, împreuna cu Primaria orasului Comanesti organizeaza azi (vineri 26 August), de la orele 9.30, la Cimitirul International al Eroilor din Cartierul Zavoi un ceremonial militar si religios de comemorare a eroilor cazuti în lupta pentru eliberarea neamului, cu depuneri de flori si candele. Vor fi prezenti participanti de la Institutia prefectului Judetului Bacau, Consiliul Judetean Bacau, Primaria orasului Comanesti, Garnizoana Bacau, A.N.V.R. filiala Comanesti, Inspectoratul Judetean de Politie Bacau, Inspectoratul de Jandarmi Judetean Bacau ”Stefan cel Mare”, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta ”Maior Constantin Ene” al judetului Bacau, Gruparea de Jandarmi Mobila ”Alexandru cel Bun” Bacau, de la Inspectoratul scolar Judetean Bacau si de la alte institutii.Ca si la Târgu Ocna, in cadrul festivitatii de la Comanesti va avea loc intonarea Imnului Eroilor si depuneri de flori si aprindere de lumânari si candele.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri