Ceremonie a Ordinului European al Cavalerilor Vinului in Bacau

    1


    Municipiul Bacau a fost, la sfârsitul saptamânii abia incheiate, gazda unei reuniuni a membrilor Ordinului European al Cavalerilor Vinului (OECV) – Ordo Equestris Vini Europae, organizatie care are aici Legatul Moldova al Consulatului România si Republica Moldova si un Scaun Cavaleresc.

    Reuniunea a fost dedicata Ceremoniei anuale de acreditare de noi membri, la care au participat o pleiada de demnitari ai OECV, in frunte cu senatorul titular Josef Jenei, ambasadorul ordinului, Marius Farmazon – proconsul, Alexandru Sapojnic – proconsul pentru Republica Moldova, dar si Cristian Bunea, presedintele Legatului Moldova, si Eugen Burca, presedintele Scaunului Cavaleresc Bacau.

    Evenimentul a fost lipstit de obisnuita parada a cavalerilor prin centrul orasului, ziua de sâmbata, 13 august, fiind una de doliu national.

    Ceremonia a fost condusa de maresalul titular al Ordinului de România, Dan Preda, iar cuvâtul de deschidere al adunarii a fost rostit de Marius Farmazon, care a anuntat asistenta cu noile decizii ale Forumului Consulatului. Astfel, s-a aflat ca noul proconsul 2 pentru România este, acum, Bogdan Nicolae (fost paharnic), iar noul paharnic si presedinte al Comisiei oenologice a Consulatului este maestrul somelier Sergiu Nedelea, in grad de Iudex. De asemenea, s-a a nuntat ca din 2017 OECV va avea o perioada de stagnare a efectivului, cu mai putine noi acreditari de membri, dar cu accent pe o dezvoltare calitativa.

    Salutul Senatului Ordo Equestris Vini Europae a fost rostit de ambasadorul Josef Jenei. „Ordo Equestris Vini Europae – a spus ambasadorul – este o organizatie pentru prietenie si pace la nivel cultural si diplomatic. Drept baza serveste cultura vinului, veche de milenii, care a facut ca Europa sa fie ceea ce este astazi. Noi, in calitate de Cavaleri ai Vinului, trebuie sa materializam cererea paneuropeana pentru libertate, prietenie, pace si bucurie.”



    Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ