Cercetat de poliţişti după ce a efectuat reparaţii neautorizate la un autoturism implicat într-un eveniment rutier

0


Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Bacău au efectuat verificări cu privire la un eveniment rutier cu pagube materiale, produs la data de 27 august a.c., pe strada Mărăşeşti din municipiul Bacău.

Din verificări a rezultat că unul dintre conducătorii auto implicaţi în eveniment nu s-a prezentat în termenul prevăzut de lege la unitatea de poliţie.

De asemenea, poliţiştii au stabilit că bărbatul de 42 de ani, din comuna Filipeşti a efectuat reparţii ale vehiculuilui în cauză, fără a poseda autorizaţie în acest sens.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de reparare a autovehiculelor având urme de accident, fără a fi îndeplinite condiţiile legii.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ