Centrul International de Cultura si Arte „George Apostu”- 25

5

Democratia esteticului, adevărului si frumosului

Intr-un interviu cu o personalitate din domeniul educatiei, publicat in Desteptarea, la o intrebare “de incalzire”, raspunde, surprinzator pentru mine: ”Nu-mi place sa ma uit in urma! Cel ce se uita prea des peste umar, nu vede bine inainte”. Iti negi trecutul? Nu ai lasat nimic in urma, care sa poarte amprenta, semnatura ta?

Pe ce iti cladesti acel “Inainte”? Aceasta intrebare am adresat-o apoi multor oameni pe care i-am avut invitati la rubrica “Interviurile Desteptarii”, aceleasi interogatii au fost si lait motivul discutiilor purtate de-a lungul anilor cu Geo Popa, cel care, om cu alese lecturi, cu talentul si vocatia discursului in care ideile sunt vedete, cu maiestrie de constructor (i se trage, am retinut, din familie), a transformat trecutul intr-un viitor proiectat cu tenacitate si stiinta pe un prezent mereu naravas.

Tot ce a cladit la Centrul de Cultura si Arta “George Apostu” – trecutul, prezentul si viitorul – va ramâne si va trai peste ani, cum rezista si “Tripticul” lui George Apostu, de la Grenoble. Un sfert de secol pentru o institutie de cultura nu poate fi arhivat, el cere mereu sa se intregeasca – un secol ar fi o perioada de popas, acum, prezentul arde, iar viitorul ramâne mereu o provocare pentru cei indrazneti. Sa nu ne fie frica sa visam – visul a devenit prezent, iar Geo Popa, impreuna cu prietenii, extraordinarii prieteni, cu icoana “Cristilor” si zborul “Fluturilor”, va ciopli din lemn si piatra, din idei, acel mâine izvorât din “Tata si fiu”.

Cu prietenie, La multi ani!

Redactia cotidianului Desteptarea

La început, totul a fost romantic

 Centrul International de Cultura si Arte George  Apostu”  25

Se întâmpla în toamna anului 1990, dupa o vara destul de agitata. Era o perioada confuza, nu stiam exact ce va urma. Dar stiu ca ne doream o multime de lucruri formidabile, aveam idei, planuri de viitor, imaginatia zbura, în fine, traiam o stare de gratie. Cunoscusem un grup admirabil de francezi, care faceau parte din Lions Club, si cu ei am facut un pelerinaj la Stanisesti, locul de nastere al lui George Apostu.

A fost începutul unei prietenii frumoase si durabile, iar în toamna aceluiasi an, în octombrie, la invitatia noilor nostri prieteni, dar si cu o delegatie de la Ministerul Culturii, am mers pe urmele lui George Apostu în Franta. La un moment dat, la fosta casa de oaspeti, când se purtau vii discutii despre ce destinatie va avea acel loc, a poposit Andrei Plesu, ministrul Culturii, însotit de Dan Haulica si de Ovidiu Maitec. Seara aceea, cu domnul Andrei Plesu si cu distinsii sai însotitori, toti niste mari personalitati din lumea culturala, a fost un regal. Am ascultat, total cucerita, sclipitoarea lor conversatie, purtata cu eleganta si inepuizabila verva.

Nu vedeam decât partea frumoasa a lucrurilor, Geo fiind cel care trebuia sa duca tot greul, sa-si descopere, treptat, abilitati administrative si sa le dezvolte, sa le puna în miscare. Sa ma întorc la acel octombrie de neuitat, când am plecat în Franta, unde, la Paris, am cunoscut-o pe Gabriela Ionescu, fosta buna prietena a lui George Apostu. Prezenta calda si atasanta, ea ne-a luat imediat sub aripa ei ocrotitoare, ne-a dat o multime de relatii si, mai presus de toate, ne-a înlesnit alte importante întâlniri.

Ne-a dus, într-o memorabila seara, la Ionel Jianu, care ne-a daruit cartea sa despre Brâncusi, cu o pretioasa dedicatie. Am fost apoi la Paul Barbaneagra împreuna, pentru ca la George Astalos sa ajungem singuri, într-o seara prelungita mult în noapte, la savuroase discutii. Despre George Apostu, despre arta, în general, si în particular despre teatru. Iar peste un timp, în 1992, la noul centru de cultura de la Bacau avea premiera pe tara cu piesa sa „O rugaciune de prisos”, în regia lui Mircea Marin.

Proiectasem un studio teatral la Centru, era unul dintre visurile noastre comune. La doi ani de la primul spectacol teatral produs de Centru, în 1994 avea sa urmeze un altul, cu piesa lui Eugen Ionescu „Victimele datoriei”. Am amintit primele spectacole de teatru productii ale Centrului, dar ma grabesc sa notez si alte manifestari în premiera. De pilda, prima reuniune libera a criticilor de teatru, din 1992, apoi prima editie a „Zilelor I.L. Caragiale”. Manifestari despre care depunea marturie periodicul „Vitraliu”, aparut, initial, ca supliment în cadrul revistei „Ateneu”, unde lucram la acea data. Pentru ca, dupa un timp, „Vitraliu” sa devina o revista independenta, cu o personalitate bine conturata.

Cu secretarul de redactie al revistei, inimosul si talentatul Victor Eugen Mihai – VEM am pus apoi la cale primul Salon de caricatura, sub genericul „Opriti Pamântul, vreau sa cobor!” Au urmat alte si alte manifestari, Simpozionul international de sculptura „George Apostu”, „Simpozionul national de Estetica”, în colaborare cu Academia Româna, primul Salon de primavara al artei naive, prima editie a Premiilor „George Apostu”. Mi-amintesc, din acele frumoase vremuri de început si de un interesant Simpozion de muzicologie, care a însotit Zilele muzicii contemporane, animate de infatigabilul Liviu Danceanu, un vechi si minunat prieten. Si de primul spectacol de dans contemporan, sustinut de Compania Contemp a Adinei Cezar.

În timp, si iata ca au trecut nu mai putin de douazeci si cinci de ani de la înfiintarea sa, Centrul de Cultura „George Apostu” a devenit o institutie de renume, cunoscuta si apreciata pe plan national si international.
Acum, la frumoasa aniversara, îi doresc un trainic si frumos traseu în timp, cu nenumarate împliniri.
Carmen Mihalache,
director al revistei Ateneu

Înapoi, la momentul facerii

 Centrul International de Cultura si Arte George  Apostu”  25

Cu mult timp în urma, pe când treceam, uneori, prin fata Casei de Oaspeti din Bacau, ma întrebam, vazând zidurile înalte, ce fel de oameni lucreaza dincolo de ele. Ma întrebam, aproape simultan, de ce oamenii aceia au nevoie de ziduri asa de înalte.

Apoi, a venit Revolutia (cum cred unii, din alta parte), iar eu am facut prima „vizita” la acea Casa, o vizita politica, pentru ca, pe atunci, se gândea aproape tot timpul în culori politice. Se respira politic. Toata lumea facea politica, toata lumea avea idei si solutii definitive. Însa, în acele momente am cunoscut un om care, desigur, fusese si pâna atunci, dar abia acum începea sa fie: Gheorghe Popa sau, cum îi spun apropiatii, Geo. Omul pe care tocmai l-am numit, actorul Geo Popa, s-a întâmplat ca în primele „clipe” ale Revolutiei din Bacau sa aiba cea mai mare putere politica.

A renuntat, insa, curând la aceasta putere, mai bine zis a fugit de ea ca de o himera si s-a retras pe strada Crângului nr. 18, unde, în „Casa de Oaspeti” a creat si nutrit la cel mai înalt nivel Centrul International de Cultura si Arte „George Apostu”. De atunci, Geo Popa, persoana si institutia s-au confundat, „din dorinta de a crea în Bacau si a întretine un viu dialog între diversele genuri de creatie”, cum afirma el însusi nu de mult. Acest centru cultural a devenit locul cel mai râvnit din Bacau, pentru unii, care au dorit tot timpul sa-l deturneze de la destinul pe care i l-a imaginat Geo Popa. Altfel spus, acest centru a fost conceput ca un spatiu privilegiat, în care mari oameni de cultura, mari artisti (români si straini) sa se întâlneasca, sa comunice în numele frumusetii, al artei, literaturii si muzicii.

De-a lungul acestui sfert de secol, persoane din administratie si din afara ei, zornaindu-si argintii în palmele butucanoase, au râvnit la acest spatiu, pe care si l-ar fi dorit în proprietate privata. Meritul lui Geo Popa este cu atât mai mare cu cât a reusit sa pastreze, sa promoveze si sa sustina la nivelul cel mai înalt demnitatea, prestanta acestei institutii de cultura (singulara, azi, în tara), sa adune la un loc oameni importanti pentru cultura româneasca si a lumii, în fiecare an, într-un buchet de energii creatoare, alaturi de iubitori de cultura de pretutindeni si de toate vârstele. Si toate acestea au fost facute cu credinta în adevar, frumos, dreptate, emotie etc., sub semnul ideii ca doar cultura sustine personalitatea si demnitatea unui popor.

Prof univ. dr. Neculai Lupu,
Universitatea “George Bacovia”

Un raspuns simplu

 Centrul International de Cultura si Arte George  Apostu”  25

Poate cineva sa creada ca activitatea uluitoare a acestui Lacas de cultura si arta este rezultatul muncii unui singur om? Si ca acest om a fost obligat sa abandoneze vocatia lui de mare actor, desi putea sa le faca pe amândoua? Raspunsul e atât de simplu, incât ma mira ca nu se gaseste omul destept care sa-l rezolve.
Radu Beligan

La multe clipe cu miez!

 Centrul International de Cultura si Arte George  Apostu”  25

Cred ca e nedrept sa socotim în ani activitatea unui centru… Centrul, prin definitie, se joaca cu coordonatele ce tin de universalitate, prin urmare, cocheteaza cu infinitul, iar infinitul, în cazul de fata, îl sarbatorim în fiecare clipa de bucurie estetica. La multe clipe cu miez! Asta este ce îi urez unui centru frumos definit, cum este Centrul International de Cultura si Arte „George Apostu”.
Anca Sigartau, manager al Teatrului Municipal “Bacovia”

Gânduri la aniversarea Centrului de Cultura ”George Apostu”

 Centrul International de Cultura si Arte George  Apostu”  25

Prin forta destinului, în urma cu douazeci si cinci de ani, am avut ocazia sa colaborez si sa fiu aproape de cunoscutul si distinsul actor bacauan Gheorge Popa, facând astfel cunostinta cu preocuparile sale privind readucerea în atentia publica a unuia dintre cei mai importanti artisti ai Europei moderne – George Apostu, nascut pe meleagurile bacauane, în comuna Stanisesti. Aceste preocupari s-au concretizat prin înfiintarea în municipiul Bacau a Centrului de Cultura ”George Apostu”, institutie publica de interes national, în subordinea Ministerului Culturii. Astfel s-a realizat cadrul institutional organizat prin care se ofera marelui public conditiile adecvate de creatie si realizare a celor mai atractive lucrari de arta din perioada actuala.

De-a lungul celor douazeci si cinci de ani, Centrul de Cultura ”George Apostu” a realizat un amplu program de atragere si stimulare a celor mai valorosi artisti si intelectuali atât din tara, cât si din strainatate, personalitati de la Academia Româna si Institutul de Filosofie al Academiei Române, elevi, studenti si personal didactic din institutiile de învatamânt preuniversitar si universitar bacauane, personalitati din lumea teatrului, reprezentanti de vaza ai literaturii, picturii, sculpturii si muzicii contemporane. Institutia colaboreaza la organizarea unor programe si proiecte culturale cu autoritatile administratiei din comunitatea locala, judeteana si nationala, iar pentru programele cu caracter international împreuna cu centre culturale si ambasade acreditate în România.

În calitate de beneficiar al productiei culturale, la implinirea a unui sfert de secol de viata si activitate a Centrului de Cultura ”George Apostu” Bacau, aduc un calduros omagiu întregului personal angajat al institutiei si îl felicit pe distinsul director Gheorghe Popa pentru tot ceea ce a realizat în toti acesti ani în scopul afirmarii potentialului cultural valoros din aceasta importanta zona a tarii. Prof.univ.dr.ing.Dumitru Bontas – Universitatea “George Bacovia”

Primul dezghet in cultura bacauana

 Centrul International de Cultura si Arte George  Apostu”  25

Centrul de Cultura „George Apostu“ este primul si cel mai important semn de dezghet în cultura bacauana, dupa revolutia din ’89. Centrul însusi, o revolutie. A primit numele celui mai vrednic urmas al lui Constantin Brâncusi. George Apostu, sculptor român, nascut la Stanisestii Bacaului, în anul 1934 si mort la Paris, în 1986. În cinstea acestuia, cu un numar important de artisti, s-a organizat în fosta popicarie a casei destinate lui Nicolae Ceausescu, prima si una dintre cele mai importante expozitii de sculptura. Prima dintre expozitiile de arta contemporana (dintr-un lung sir de 25 de ani), care
s-a deschis în acest loc.

Parca vad si acum cu câta bucurie s-au adunat sculptorii sa-si omagieze marele înaintas si câte amintiri s-au depanat despre Apostu, pâna târziu a doua zi si câte planuri s-au facut. De atunci si pâna acum, vrednicul director al acestui lacas, actorul Geo Popa, „a semanat, a arat si a cules” pentru cultura româna, cât nu s-a „cules” niciodata dintr-un singur loc. Acum, la ceas de aniversare, aducem un nou omagiu lui George Apostu si o calda multumire centrului de cultura si oamenilor sai.
Gheorghe Zarnescu, sculptor, detinator al Marelui Premiu „George Apostu”, 1992

 Centrul International de Cultura si Arte George  Apostu”  25

Zona Apostu

Poate-ar fi vrut sa ramâna la locul lui, între un asfintit
Sapat cu dalta peste colinele Tutovei
si un rasarit dintr-o lovitura de barda
în stejarul batrân din marginea satului Stanisesti.

Ar fi putut fugi de destin, dar nu putea sa se-ascunda
de viata lui care se dezlantuise deja în alta directie.
Se facuse vremea sa înteleaga cum lemnul da la iveala
forma de infinit a lantului cromozomial.

Dalta lui spirala vegetalul.
Îl separa de respiratia pietrei pagâne si o sfintea
cu un mesaj vertical ce vestea pribegia franceza
desi nu era decât un strain oarecare ratacit prin orasul acela
în care românii nu au de investit altceva decât geniul.

Dar el stia ca, pentru calator, nu destinatia conteaza,
ci drumul pâna la molecula cea pura prin care securea
despoaie copacul pâna la atomul din maduva.
Cu o mie de taieturi rostuia silueta ascunsa în trunchi,
croind alte inele de crestere pentru
lapone si Cristi rastigniti într-o trecere fara petrecere,
fara de moarte ca si cum lumea uitase
ca si toamna sculpteaza copacii prin desfrunzire.

Semnul de întrebare întiparit sub cearcanul ochilor nu-l putea sterge,
si nici insomniile dintre apusuri si rasarituri,
chiar daca ar fi putut fugi de destin.
Dar nu se putea ascunde de tatii si fii si fluturii
roiti pe axa izbucnita din reactorul atomic apostu.

Alte instantanee din zona:
Apostu zâmbind.
Apostu fumând.
Apostu sorbind din pahar.
Apostu lovind cu dornul, sfredelind granitul balcanic.
Apostu muscând brutal din magma si apoi
cicatrizând-o ca pe o dragoste necucerita.

În sfârsit, un prim-plan în alb-negru:
piatra se lasa sedusa. Îndura spargerea pâna-n fibra,
pâna se vede-n cristalul ei miezul pamântului,
praful de stele din care suntem alcatuiti.

Si atunci, tot atâtea aschii devin scântei la atingerea lamei,
câte rasarituri mai sunt de vazut de pe planeta pamânt.

Val Manescu

„Oamenii fac frumusetea acestei lumi si înnobileaza locul”

. interviu cu Gheorghe Geo Popa, director al Centrului International de Cultura si Arta „George Apostu”

 Centrul International de Cultura si Arte George  Apostu”  25

Se implinesc în aceasta toamna 25 de ani de când a fost semnat actul de nastere al uneia dintre cele mai prestigioase institutii de cultura din judetul Bacau si – de ce sa nu o spunem – din tara. Era o perioada inca tulbure, ne aflam intr-un proces de tranzitie, de trecere de la societatea socialista, totalitara, la o alta care inca nu se definise. Toti cautam ceva, dar nu stiam ce, ne bucuram, insa bucuria a luat rapid locul indoielilor: unde mergem?, cu cine?, care-i calea? Suntem in vara anului 1990. Care-i povestea infiintarii Centrului de Cultura “George Apostu”? De ce tocmai Geo Popa a fost desemnat sa-l puna pe picioare, stiind ca, in acea perioada, ocupai o functie de conducere in noile structuri politice si de stat.

– Nu l-a desemnat nimeni pe Geo Popa sa înfiinteze Centrul European de Cultura „George Apostu”, dupa cum apare titulatura în prima adresa înaintata Ministerului Culturii, din primavara anului 1990, semnata de presedintele Consiliului Judetean Provizoriu de Uniune Nationala, Geo Popa. Dupa 25 de ani se pot spune multe. Unii, fara doar si poate neimportanti pentru acele momente de dezechilibru istoric, îsi aroga merite inexistente („am venit sa fac ordine”, zice un oarecine). Nu functia pe care o ocupam a facut posibila transformarea de care vorbeai, ci dorinta de a pune în opera ascunse nazuinte, idei, pe care, pâna atunci, ne feream sa le exprimam cu claritate si voce tare. Cum însa resursa vietii este adevarul (am mai afirmat asta, adevarul care nu trebuie cautat departe de noi, când el este atât de aproape), generozitatea si credinta, ceea ce respinge lauda de sine, cum fiecare experienta este unica si nu se repeta, cum este necesar sa faci posibil accesul celuilalt la arta ta, la universul tau, aceasta fiind bucuria daruirii, nu a interesului tau pentru ceea ce faci, cum nu trebuie neaparat sa vrei sa faci ceea ce nu s-a mai facut, pozitionându-te într-o avangarda rasuflata, cum pentru a gasi punctul culminant înseamna a gasi contrastele, cum lucrul bine facut este acela al contagiunii dintre el si ei, cât timp lumea nu face altceva decât sa cultive mediocritatea, cred ca este de folos a gasi binele în sinceritate, cunoscut fiind faptul ca atunci „când tinzi spre perfectiune nu exista alternative”, cum zice Sergiu Celibidache. Încerc sa spun ca nu este neaparat nevoie sa cautam si sa raspundem tuturor provocarilor vietii si ale existentei cu elemente de natura logica, ca nu exista un mai bine sau un mai rau, exista doar idea sa te apropii mai mult de tine însuti! As putea raspunde si unei întrebari nepuse: „A câta generatie în pantofi sunt”? Nu stiu la ce ar folosi! Stiu doar atât, ca mi-am dorit, fara a face compromisuri, sa construiesc o entitate culturala, în care minciuna sa nu-si afle cuib, în care sa nu regasesc rânjetele, sinistrele „hahaieli” ale celor care au sentimentul ca detin adevarul absolut, ei, numai ei. Ca este asa o dovedeste si faptul ca este singura institutie culturala care a rezistat celor 25 de ani de democratie originala româneasca si administratie de-a-ndoaselea a legii.

 Centrul International de Cultura si Arte George  Apostu”  25

”A fi multumit, inseamna a te limita”

Te astepti, poate, sa urmeze o intrebare de complezenta, de genul cum a fost, te-ai bucurat…O sa te intreb, insa, daca astazi, dupa 25 de ani de când conduci aceasta institutie, esti multumit de acea decizie. Stii clasicul raspuns: sigur, as proceda la fel. Sincer, nu ti-ai fi dorit o cariera politica, sef de partid, deputat, senator, deveneai baron local, ministru?

– Daca ar fi sa o iau de la capat, ceea ce este cu desavârsire imposibil, nu as mai face nimic din ceea ce am facut. As marturisi lumii, ori de câte ori mi s-ar ivi posibilitatea, ca trebuie sa avem înca puterea sa credem în frumusetile ei. Nu mi-am dorit, nu îmi doresc si nu îmi voi dori a ma afla pe tarâmul minciunii, acolo unde se regasesc, la un loc, toate cele pe care le-ai enumerat. Cred ca ma regasesc împreuna cu toti cei cu care împart aceleasi idealuri, pe drumul (aici nu este nevoie de autostrazi) pe care omul „se dumireste”.
A fi multumit înseamna a te limita. A fi fericit înseamna a deschide calea, a te regasi cu suferintele tale cu tot pe drumul slefuirii, a te darui în întregime binelui, a afla sprijinul în credinta (pentru tine si pentru celalalt). Unii m-au numit „revoltatul de serviciu”. Fals, nimic mai fals. Imaginea aceasta nu are nimic a face cu acea conditie a spiritului care îl pune pe om în situatia de a nu fi multumit. Punct.

Fiindca am lamurit aceasta perioada din viata ta, sa trecem la lucruri concrete. Care a fost prima ta impresie, atunci când ai descuiat usile camerei unde a stat Nicolae Ceausescu? S-a vorbit de lux, opulenta, mobilier si dotari scumpe, robinete din aur etc.

– Asta face parte din acea zona a imaginarului colectiv, întretinuta, cum bine stii, de paznici ai „adevarurilor” trecute, care nu are nimic în comun cu realitatea din teren. Nu vazusem pâna atunci un loc mai trist, mai lipsit de viata, un loc fara identitate si istorie. Teoria aceasta a unui spatiu bântuit de fantomele trecutului, care ar fi putut foarte greu sa fie transformat într-o institutie vie, a facut farmecul dialogului pe care l-am avut cu Andrei Plesu (ministrul Culturii la acea data) si cu Dan Haulica. Argumentele mele au pus bazele viitorului centru cultural care avea sa poarte si poarta în continuare numele unui mare român, George Apostu.

 Centrul International de Cultura si Arte George  Apostu”  25

”A trebuit sa renunt la scena”

Cine a fost “nasul” Centrului? Cine a venit cu ideea de a purta numele marelui sculptor, aproape necunoscut pentru bacauani?

– Doi apostoli ai bunului-simt si ai culturii noastre, Constantin Donea si Ilie Boca s-au înfiintat în biroul meu provizoriu (nedorit altfel) de la Consiliul Judetean pentru a-mi trasa greaua împovarare ce aveam sa o duc. Cred ca era prin februarie 1990. Am initiat hotarârea Consiliului Judetean. Am avut, cum era de asteptat, si oponenti. Trecând peste aceasta etapa, restul nu a mai tinut decât de reguli si marafeturi administrative, cu care începusem sa ma obisnuiesc. La vremea aceea, chiar daca multi nu constientizau ca „traiau într-un comunism rezidual”, dupa cum afirma Horia Bernea, exista o euforie a lui, acel altceva care ne punea în situatia de a visa imposibilul vis. Realitatea ce a urmat s-a dovedit a fi un monstru, cum niciun somn al ratiunii nu l-ar fi putut naste.

In cei 25 de ani, la Centrul de Cultura “George Apostu” au avut loc mari evenimente culturale, artistice, literare, teatrale, unele adevarate premiere in tara, daca ar fi sa amintim doar de Simpozionul National de Estetica. Care a fost primul tau program, ce ti-ai dorit sa faci, cui te adresai, Bacaul mai avea un teatru, o filarmonica, o casa de cultura, muzee? Putini stiu ca aici s-a desfasurat o interesanta tabara de creatie, de sculptura, ani la rând, operele artistilor fiind donate Centrului “George Apostu” , astfel a luat fiinta “Gradina cu statui”, unica in tara.

– Privesc înapoi cu mânie. Nu încap în istoria traita toate neîmplinirile pentru a le putea enumera. Am învatat, devreme, ca este bine sa te îngrijesti, în primul rând, de tot ce este negativ, de ceea ce nu îti iese. Primele firave încercari în articularea unui program estetic au facut trimitere la numele lui George Apostu: prima expozitie cu lucrari ale sculptorului si ale celor care l-au cunoscut, apoi simpozionul de sculptura, care peste câtiva ani a devenit international si care a lasat urme culturale de mare forta si frumusete. „Gradina cu statui” de la Centru sta marturie. Era un timp al cautarilor, un timp în care încercam sa ma definesc pe mine însumi în raport cu idealul (ce cuvânt!) pe care, fragmentar, mi-l reprezentam în fiecare dintre actiunile mele. Apoi, important în aceasta faza era sa adun în jurul ideii oameni care urmau sa se înteleaga, sa-si puna energiile în slujba acesteia. Vrând, nevrând, intram în competitie cu spatiul cultural si cu, din nefericire, lipsa de programe estetice ale celorlalte institutii. Sigur, aceasta competitie avea si mai are rost, într-un timp în care si celelalte institutii s-au mai dumirit putin, în care lipsa de interes, de respect, de sustinere pentru institutia de cultura, pentru fenomenul cultural „lipseste cu desavârsire”. A trebuit sa renunt la scena; te asigur ca nu mi-a fost deloc usor. Tocmai de aceea poate am fondat, la Centru, „Studioul de informare, cercetare si practica teatrala”, finantat atunci, la începuturi, direct de Guvernul României. Aici au vazut lumina rampei spectacolele realizate de Mircea Marin, un regizor fabulos, dupa piesele „O rugaciune de prisos”, de George Astalos (îl întâlnisem pentru prima oara la Paris, în toamna lui 1990) si „Victimile datoriei” de Eugen Ionescu, spectacolele realizate de Doina Zotinca sau de mine însumi. Stateam la repetitii pâna în noapte târziu, uneori ne ajungeau zorii zilei. Cum mai trece timpul! A urmat o perioada de consolidare a organizatiei, dar si de noi deschideri catre formele provocatoare care au dat un plus de dinamism si culoare spatiului cultural moldav.

 Centrul International de Cultura si Arte George  Apostu”  25


”Marile ispravi se construiesc cu mari riscuri”

De mai bine de 10 ani, la Centrul de Cultura “George Apostu” se desfasoara mai multe proiecte cu finantare europeana, proiecte-pilot de dans contemporan, devenind un loc apreciat si cautat de amatori si profesionisti ai acestei arte, mai putin cunoscut si practicat in Bacau. Despre ce este vorba?

– Programul de rezidente artistice „ArtistNe(s)t”, pentru ca despre asta este vorba, a avut o dezvoltare pe care nu i-o puteam banui în 2005, când se demara proiectul-pilot (cu finantare din partea ProHelvetia), având-o în calitate de coordonator pe regretata Gabriela Tudor, un om si un profesionist de exceptie. Este unul dintre programele care a adunat, în timp, multi, foarte multi artisti de pe toate meridianele lumii. Întâlnirile culturale din acest program, dupa cum spuneam si cu alt prilej, prezentarile informale, festivalurile, spectacolele, mesele rotunde, dezbaterile sunt exemple ale dialogului profund si puternic dintre artisti si mediul cultural românesc, sunt expresia podului cultural pe care s-au întâlnit oameni si creatori, pe un firesc si necesar câmp al libertatii. Colaborarea cu personalitati ale genului, artisti si organizatii din România si din întreaga lume a lasat amprenta unei experiente fabuloase, Centrul Apostu devenind, prin aceasta, reper fundamental în dezvoltarea artei dansului contemporan. În oricare dintre dimensiunile lui programatice întâlnesti frumosul si urâtul lumii, înaltimile spre care aspira omul modern si abisul în care „pe nesimtite cade”, angoasele, framântarile si aspiratiile spre lumina. Aici, un mare creator, un inspirat manager (nu-mi place cuvântul, dar trebuie sa-l folosesc), un om de exceptie, Cosmin Manolescu, a avut un cuvânt important de spus si a lasat o amprenta inconfundabila. Zece ani s-au scurs de la implementarea programului-pilot, zece ani în care cele doua programe cu finantare europeana „E-Motional”, programele de rezidenta realizate în parteneriat cu Centre de Création Choregraphique Trois CL din Luxemburg, rezidentele pluridisciplinare au adus un plus de culoare, si nu doar atât, spatiului cultural bacauan. În carti, în reviste de specialitate, în cotidiene („Desteptarea” fiind unul dintre ele), la TV, la radiouri s-a facut vorbire despre aceasta experienta a dansului contemporan la Centrul „Apostu”, ceea ce ma face, acum, sa spun ca va fi una dintre directiile programatice culturale, artistice si estetice pe care aceasta institutie va trebui sa o dezvolte în viitor.

Doar la o simpla privire peste cartea de onoare a Centrului observi nume mari ale culturii române care au fost invitate la manifestarile prestigioase organizate in fiecare an, unele devenite de traditie. Te rog sa treci in revista câteva dintre acestea, cu impact major in viata culturala a Bacaului. Si daca tot vorbim despre personalitati, despre nume de referinta din cultura nationala si internationala, te rog sa faci referire la cei care au devenit prieteni apropiati, colaboratori permanenti ai Centrului.

– Marile ispravi se construiesc cu mari riscuri. Oamenii fac frumusetea acestei lumi si înnobileaza locul. Este un adevar de necontestat faptul ca mari personalitati ale vietii culturale artistice si stiintifice au îmbratisat cu caldura si au facut corp comun cu ispravile, aventurile spirituale la care au fost provocati. Am constatat, de-a lungul timpului, o emulatie extraordinara, chiar si atunci când aveam sentimentul ca personalitati puternice nu se pot armoniza. Am învatat ca daca ai ceva de spus, arta este un domeniu fantastic si ca viitorul este incert atunci când cultura este în agonie. Desigur, acestea pot parea cuvinte generale sau de circumstanta, eu însa le exprim cu toata convingerea si sinceritatea. Am mai învatat, de la un vechi proverb, ca daca vrei sa mergi repede, sa mergi singur; daca vrei sa ajungi departe, sa mergi cu mai multi.
În toata aceasta perioada, pentru ca proiectele si programele Centrului au fost îndreptate cu precadere catre tineri, am simtit cum tinerii devin mai educati, dar se îndeparteaza tot mai mult de traditii. Apoi ca instinctul exagerarii alimenteaza arta. Realitatea este ca noua, oamenilor, nu ne place realitatea. Tocmai de aceea, probabil, realitatea este una si aceeasi cu modelele noastre mentale. Dar sa revenim, îmi vei zice…La o discutie cu domnul Eugen Simion, acesta îmi zice : „Domnule Geo Popa, dumneata esti un om aplicat (ceea ce, între noi fie vorba, draga domnule Baltatescu, nu prea)- sunt în situatia de a edita volumele V-VI George Calinescu în editia opere fundamentale a Academiei Române” (cunosteam avatarurile prin care trecea editia si eforturile acestui om – carte a culturii românesti). Îi zic: „Domnule academician, va propun editia a II-a Opere complete, George Bacovia” (stiam ca editia este gata de tipar de la Mircea Colosenco, cel care îngrijise prima editie si care îmi este un bun si nepretuit prieten). Zice : „De acord”. Pe scurt: lansarea celei de a II-a editii revizuite si adaugite a Operelor complete, George Bacovia a fost lansata în mai 2012 in Bacau, la Universitatea „George Bacovia” si apoi la Centrul de Afaceri „Mircea Cancicov”, în prezenta lui Eugen Simion si a altor personalitati academice, fiind finantata de Primaria Municipiului Bacau. Radu Beligan, omul total al teatrului românesc, mentor, prieten si consatean, una dintre personalitatile culturii noastre si-a legat si el numele de spatiul bacauan, în 1993, fiindu-i decernat Marele Premiu „George Apostu”. Multe dintre personalitatile culturii nationale si ale diasporei noastre se regasesc în paginile revistei „Vitraliu”, care a devenit, în timp, nu numai portdrapelul institutiei, în sens spiritual, dar si „cea mai frumoasa revista culturala” din România, cum o numesc multi dintre acestia. Adaugam aici faptul ca aceasta revista a dat numele gruparii literare din jurul ei, „vitralistii”. Gheorghe Iorga, Ioan Mitrea, Constantin Donea, Val Manescu, Dan Petrusca, Victor Eugen Mihai-VEM sunt nucleul dur. Sunt apoi si multe nume sonore din Europa si nu numai, din lumea dansului contemporan, a artelor vizuale sau literaturii care îmbogatesc zestrea de prieteni ai Centrului si ai Bacaului. Dar pentru a-i enumera ne-ar trebui foarte mult spatiu.

“Efortul investit aduce stralucire lucrului bine facut”

In fiecare an, Centrul de Cultura pe care il conduci de 25 de ani, acorda premii unor personalitati din diferite domenii de activitate, precum si Diploma de prieten al institutiei, acordate nu numai unor oameni de cultura, dar si unor persoane sau institutii care au sprijinit si sprijina, moral si material activitatile remarcabile din centru. Ce semnifica aceste premii?

– Podul trainic de legatura între memoria vie a lui George Apostu si urmasi, între oameni care împartasesc aceleasi aspiratii, între creatori si culturi. Horia Bernea, Octavian Paler, Al. Husar, Stefan Niculescu, Constantin Ciopraga, George Astalos, Dumitru Popescu au plecat pe tarâmul cel fara de sfârsit, dar râmân profund prezenti aici, la Centru, in Bacau, vii în memoria noastra colectiva. Lor li se alatura o pleiada de nume sonore care asaza plusul de lumina, de spirit pe acest tarâm bacauan. Prietenii de la Academia Româna, Marin Aiftinca si toti ceilalti, m-au facut sa înteleg ca important nu este unde vrei sa ajungi, ca important este drumul, drumul pe care omul se dumireste !…Într-un timp lipsit de echilibre, a parcurge drumul spiritual apelând la muzica, poezie, natura este esential.

Publicul bacauan, mai ales publicul fidel al Centrului, vine aici, chiar daca nu in numar foarte mare, la sarbatorile muzicii, artei plastice, teatrului, literaturii, serile minunate daruite fiind frumoase si necesare recunoasterii publice a valorilor autohtone, nationale si internationale. Au jucat pe scena Centrului, au cântat sau citit din operele lor, au expus artisti valorosi, care s-au bucurat, mai ales plasticienii, de o excelenta promovare, prin editarea de cataloage de autor, expozitiile de arta plastica, de arta naiva (se desfasoara aici, in colaborare cu Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Bacau, un Salon anual al artei naive), fiind adevarate regale artistice. Cum sunt sustinute financiar, cum este finantat Centrul “George Apostu”?

– Cum adica „nu în numar foarte mare”? Stii foarte bine ca sunt momente în care spatiile de la Centru devin neîncapatoare, iar apoi, arta, în general, sau în formele ei specifice de reprezentare nu cred ca trebuie facuta pe stadioane. Centrul este institutie publica aflata sub autoritatea Ministerului Culturii si finantata din venituri extrabugetare si alocatii de la bugetul de stat. Daca ne uitam la alocatiile din ultimii zece ani, vom constata o diminuare care a pus si pune, în continuare, în pericol existenta institutiei. Sa adaugam aici faptul ca Centrul de Cultura „George Apostu” este singura institutie care mai este în viata, dintre centrele fondate dupa Revolutia din 1989. As putea folosi truisme de tipul „banii nu ajung niciodata”. Eu spun altceva, banii sunt, dar sunt foarte prost gestionati de cei care sunt chemati sa o faca, ca sa nu spun risipiti sau furati, pur si simplu. Cu toate acestea, institutia exista si rezista. Când încerci sa construiesti ceva este normal sa faci eforturi, uneori colosale, acestea însa nu se vad, decât în rezultatele finale. Patrimoniul Centrului arata nu numai ce a însemnat efortul din ultimii 25 de ani, dar si rezultatele acestuia, aici unde lucrurile arata asa cum au fost proiectate. Daca exista lucruri care se repeta, care par a arata identic, trebuie gasit ceva pentru a le diferentia, iar acel ceva este efortul investit, care aduce stralucirea lucrului bine facut.

”Este uluitor sa vezi câta suferinta exista în lume”

Am retinut, dintre multele declaratii, aprecieri, note de suflet, una care apartine marelui actor Radu Beligan. O redau integral, pentru frumusetea ei, dar si ca pretext pentru intrebarea care urmeaza: “Poate cineva sa creada ca activitatea uluitoare a acestui Lacas de cultura si arta este rezultatul muncii unui singur om? Si ca acest om a fost obligat sa abandoneze vocatia lui de mare actor, desi putea sa le faca pe amândoua? Raspunsul e atât de simplu, incât ma mira ca nu se gaseste omul destept care sa-l rezolve”, spune omul care a daruit scenei românesti peste 70 de ani din viata. Incerci tu un raspuns?

– Orice fel de comentariu este de prisos. Dupa ce atât de frumos m-a împovarat, cum îi place lui însusi sa spuna, cu aceste cuvinte mestesugite, generoase si sincere, ar fi pacat sa vin sa stric din profundul lor înteles.

25 de ani par putini la scara istoriei, foarte putini, insa, daca ne uitam in “cartea de istorie” a Centrului de Cultura si Arta “George Apostu”, intorcând fila cu fila, zi dupa zi, an cu an, avem imaginea unei institutii de cultura de prestigiu, remarcabila prin bogatie, valoare, consistenta, devenita emblema a orasului, a judetului, a tarii, remarcabila si prin rezistenta, continuitate, deschiderea spre valorile culturii nationale si universale. Care sunt sentimentele tale acum, care este mesajul catre oameni, catre tineri, prieteni si colaboratori?

– Mozaicul se face bucata cu bucata. La sfârsit vedem întreaga imagine. Cu cât înaintam în lucrare, aceasta devine tot mai complexa si cu atât mai fragila, mai usor de distrus. Greu lucru a pastra echilibrul, iar atunci când încerci sa exprimi adevarul, gândeste ca vei plati pentru asta. Este uluitor sa vezi câta suferinta exista în lume, tocmai de aceea, aventura în lumea imaginarului, în cautarea iubirii, a adevarului pur poate fi salvarea omului si a umanitatii din el. Tinerii trebuie sa îndrazneasca, sa se întareasca în dreapta credinta, sa nu piarda ritmurile traditiei, sa fie aceiasi, daruindu-se lumii cu toata bogatia de frumusete pe care o strâng sub acelasi soare, care îi încalzeste în aceeasi masura pe toti. Sa stie ca cei nefericiti sunt nefericiti pentru ca sunt esentialmente distructivi si ca fiecare drum pe care ne ratacim ne îndreapta spre un altul mai bun. Sa aiba curajul de a fi mereu în competitie, pentru ca orice competitie academica sau din arte nu are a face cu concurenta economica. Asadar sa nu lase cultura si educatia la cheremul „economiei de piata”, pentru ca asta distruge pilonii de rezistenta a unui popor, a unei natiuni.

“Minciuna sta cu regele la masa“

La fel ca Brâncusi, George Apostu si-a definitivat opera departe de tara, in Franta, la Paris. Am vazut ca la Stanisesti, locul de nastere al artistului, de câtiva ani, Dinu Apostu, nepotul de sora, organizeaza o tabara de creatie, idee excelenta, unde se aduna artisti din toata lumea pentru a-i aduce un omagiu, prin creatiile lor, pe care le daruiesc casei memoriale. Stiu ca si aici, in institutia care-i poarta numele, George Apostu este la el acasa. Bacaul insa nu are nicio opera a marelui artist expusa in spatiul public, cum sunt la Braila, Bucuresti, Galati, Magura, Costinesti, dar mai ales în marile capitale ale lumii. Crezi ca mai putem face ceva, pentru a-l aduce mai aproape de noi?

– Noi, oamenii, suntem în stare de multe minuni, daca ne vom pastra inima deschisa si vom încerca sa învatam permanent. În 2012 am reusit sa smulg promisiunea Primariei Bacau, a Consiliului Judetean, a celor care candidau pentru diverse functii, de a instala în spatiul public bacauan câteva copii în bronz dupa operele lui Apostu. A fost, dupa cum ma asteptam, doar o electorala. Minciuna sta cu regele la masa.
Peste câtva timp, am constatat ca bunul nostru simt si dimensiunea estetica a spatiului public erau violentate, nepermis într-o societate normala, de aparitia unor avioane ce nu sunt purtatoare ale vreunui simbol cultural, spiritual sau istoric pentru acest spatiu. Cât de plini de ei sunt unii oameni! Pe cât sunt de plini de ei, pe atât de goi! Porumbescu a spus înainte de a-si lua ramas-bun de la cei de pe acest tarâm: „Sa nu lasati muzica mea sa piara!” Pentru ca „libertatea este dreptul de a le spune oamenilor ceea ce nu vor sa auda”, cum zice George Orwell, voi spune si eu, la rândul meu, într-o buna zi: „Nu lasati sa fie distrus Centrul de Cultura «George Apostu»!!!”

Un spatiu primitor si artistic

 Centrul International de Cultura si Arte George  Apostu”  25

Centrul de Cultura “Apostu” este asa cum l-am lasat: asezat intr-un loc miraculos, bine infipt in peisajul bacovian, talonat de operele unui mare sculptor, in fine, un spatiu primitor si artistic. Este un centru de cultura, de spiritualitate, unde am fost invitat si am raspuns cu mare interes. Bravo, dle Geo Popa.
acad. Eugen Simion


Centru de iradiere a ideilor generoase

Un sfert de veac de existenta, de prezenta culturala vie, un centru de iradiere a ideilor generoase, o tribuna de la care se apara cu patos valorile culturale si spirituale românesti, Centrul de Cultura „George Apostu” este un loc de pe harta culturala româneasca ce vibreaza intens de 25 de ani, impunând un spirit si o atitudine fata de valori pe care le apara cu nobila abnegatie. Sunt deja intrate în patrimoniul de spirit al României simpozioanele de estetica ce se tin aici, revista „Vitraliu” densa de substanta ideatica, expozitiile de arta ale unor artisti de valoare, concertele, conferintele.
Marin Gherasim, pictor

Despre prietenia literara

 Centrul International de Cultura si Arte George  Apostu”  25

În 1990, înfiintarea mai multor centre culturale parea un mijloc firesc de reconstructie identitara, sociala si culturala si de integrare a spiritualitatii românesti în cultura europeana sau, altfel spus, o iesire din labirintul unei istorii opresive si o posibilitate generalizata de concretizare a acelei vita vitalis, pe care o prezinta Cicero în micul sau tratat de filozofie morala, Despre prietenie. În mod inevitabil, reflectia asupra rostului uman este stimulata de limite, praguri si aritmetica; marele orator si-a scris dialogul într-un moment de iminenta prabusire a Republicii, evocând valorile morale si civice care au fondat-o si i-au asigurat dainuirea, iar noi vorbim astazi despre o reusita demna de lauda si usor amara, a unui asezamânt unic la noi, fie si pentru faptul ca, dintre cele 10-11 centre culturale postdecembriste, a ramas în viata doar Centrul International de Cultura si Arte „George Apostu”; prezenta lor în zarea consumismului s-a încheiat înainte de vreme, devorata de însasi nestatornicia si incertitudinea reperelor retorice ale lumii nou-nascute, ca bogatia, puterea sau faima. Caci, dupa filosoful latin, împlinirea naturala a omului tine de relatia intentionala cu celalalt, ale carei radacini, daca sunt hranite de virtute, ratiune si adevar, se concretizeaza într-o forma de comunicare, bazata mai mult pe întelegerea deplina (consensio), decât pe raspuns (do ut des), numita prietenie.

Fara prietenie nu exista viata, spune Cicero si, într-adevar, acest principiu a fundamentat activitatea Centrului. Rareori luciditatea si pragmatismul unei echipe de profesionisti au fost puse în slujba valorilor simbolice cu atâta pricepere, organizând într-o imagine coerenta cele mai diverse limbaje, genuri si directii ale creatiei contemporane sau mostenite. În varietatea de programe pe care le promoveaza, membrii ei impun un mod specific de comunicare cu colaboratorii din tara si din strainatate, care traiesc, de fiecare data, o experienta concreta a dialogului dintre arte, în cadrul unor activitati elaborate cu talent, iubire si respect nu doar pentru dimensiunea departata, ci si pentru cea contingenta a creatiei si creatorilor invitati. Pentru ca acest Centru nu este numai un punct de iradiere culturala, prin revista „Vitraliu” sau prin Simpozionul National de Estetica (ajuns la a XX-a editie!), ci si un loc de întâlnire si de convivialitate, posibile datorita generozitatii, deopotriva, a spatiului de care dispune si a celor care îl administreaza.

Iar aceasta traire sinergica în centru legitimeaza un comportament cultural si pentru comunitatea bacauana, echilibrul si solidaritatea dintre recunoasterea valorilor autentice si promovarea noilor idealuri, croind, în acelasi timp, prin „padurea de simboluri”, un drum deschis excelentei. De aceea, le urez directorului Centrului International de Cultura si Arte „George Apostu”, Gheorghe Popa, tuturor angajatilor lui, prietenilor scriitori din redactia revistei „Vitraliu” (care îi coaguleaza), Dan Petrusca, Val Manescu, Gheorghe Iorga, Georgeta Pistea, Ioan Mitrea, Constantin Donea si colaboratorilor de marca ai acestora un sincer La multi ani!
conf.univ.dr. Sabina Finaru,
Universitatea “Stefan Cel Mare” Suceava

Demnitatea esteticii in cultura româna

 Centrul International de Cultura si Arte George  Apostu”  25

În urma cu un sfert de veac, pe atunci când razele sperantei mijeau în toate plaiurile tarii, in Bacau a fost creata o institutie noua, nemaivazuta, cel putin pe la noi, care a fost botezata împarateste, cu numele „Centrul International de Cultura si Arte «George Apostu»”. A fost o isprava notabila, întrucât a produs si continua sa marcheze efecte de ampla rezonanta spirituala. Desigur ca marile efecte spirituale ale acestei tinere institutii vor putea fi evaluate peste timp.

Deocamdata, în calitatea mea de martor, de invitat, implicat în proiectele culturale ale Centrului „George Apostu”, pot sublinia câteva nuante, care nu pot fi camuflate. Am în vedere, mai întâi, gestul de recunoastere si de cinstire a unei mari personalitati creatoare în domeniul artei, nascuta în judetul Bacau. Multi români si, chiar multi bacauani, au aflat astfel ca un mare sculptor contemporan, George Apostu, nevoit sa se afirme plenar la Paris, ca si înaintasul sau Brâncusi, s-a nascut în localitatea bacauana Stanisesti.

Am în vedere, în al doilea rând, performantele obtinute în cadrul „Simpozionului National de Estetica”, manifestare anuala de referinta în cultura româna. Pentru ca, în cadrul Centrului „George Apostu”, înca din anul 1992, au fost puse bazele unui forum estetic de nivel european. Intentia initiatorilor, animati si acompaniati de actorul Geo Popa, directorul acestei institutii, a fost aceea de a creste demnitatea esteticii în cultura româna. Pentru a avea succes în aceasta dificila misiune, Centrul „George Apostu” si-a atras ca institutii partenere permanente Sectia de Filozofie a Academiei Române si mai multe universitati din întreaga tara. Un rol activ, în organizarea si desfasurarea Simpozionului National de Estetica l-a avut si Universitatea „George Bacovia” din Bacau. Ajuns deja la a XX-a editie, Simpozionul National de Estetica s-a impus ca un model complex de dezbatere teoretica, completata cu o gama de aplicatii practice, în diferite ramuri ale creatiei artistice. Pentru ca, de fiecare data, tema simpozionului reprezinta genericul sub care sunt reunite creatia plastica si literatura, reprezentarile teatrale si concertele simfonice, mese rotunde si lansari de carte etc. Fiecare editie s-a constituit într-o ocazie benefica pentru bacauani, de a putea dialoga cu zeci de academicieni, nenumarati profesori universitari, cercetatori, critici de arta, pictori, sculptori, scriitori, muzicieni, din tara si din strainatate, într-o atmosfera de înalta tinuta spirituala. Un motiv suficient pentru a spera ca toate dificultatile actuale vor fi depasite si Simpozionul National de Estetica va avea o viata lunga si plina de succes.

Prof. univ. dr. Stefan Munteanu,
Universitatea “George Bacovia”

Un sfert de veac de singuratate. Cu „Apostu”

 Centrul International de Cultura si Arte George  Apostu”  25

Nu stiu altii cum sunt, dar mie festivismul cultural mi s-a parut întotdeauna o atitudine care tradeaza o capacitate sporita de autoiluzionare, dar, în egala masura, autosuficienta. Poate de aceea a scrie acum, la 25 de ani de la înfiintare, despre Centrul de Cultura „George Apostu” din Bacau (îmi) impune un ton rezervat, o anume precautie, straina felului meu de a fi.

Am stat si m-am gândit (la) ce-as putea evoca din existenta acestei institutii, cu care am avut oarecari legaturi si de care leaga amintiri placute. Si mi-a venit în minte nu seria de întâlniri si manifestari la care am participat acolo, ci… figura lui Don Quijote. A acelui Don Quijote în decadenta, asa cum îl vede, în „polemicile sale cordiale”, Octavian Paler. Si, da, am avut sentimentul ca destinul acestui spatiu privilegiat pentru cultura româna postdecembrista se suprapune imaginii propuse de eseist. El conserva ceea ce se cheama, cu un cliseu, memoria locului, dar nu în sens pur mimetic, ca simplu mediu de stocare pentru o identitate culturala, ci, asa cum arata o cercetatoare contemporana, Astrid Erll, ca mediu de circulatie, de propagare a unor valori fundamentale. Daca o reiau aici, e pentru ca ea echivaleaza, în opinia mea, cu un avertisment, dar si cu un omagiu pentru tot ceea ce a facut si, sunt convins, va face acest centru unic si cei care cred în singuratatea lui: „Cu iluzii, nu e greu sa fii Don Quijote. Îsi faci iluzii si le urmezi. Dar daca nu le mai ai? Si daca, pe deasupra, nu poti sa fii nici rational? Nu, nu e greu sa fii Don Quijote când nu întelegi prea bine ce risti. Greu, obositor, e sa fii Don Quijote vazând ca morile de vânt sunt mori de vânt si ca drumul nu te duce, probabil, decât într-o singuratate si mai mare.”

Ei bine, directorul centrului, actorul Geo Popa (si echipa sa), si-a asumat acest rol, de a duce mai departe iluzia, constient ca, de fapt, situatia culturii actuale e … situatia culturii actuale. Pentru mine însa îngrijoratoare nu e nici singuratatea (implicita, inerenta), nici disparitia lui Sancho Panza (cum crede acelasi Octavian Paler), ci dezinteresul celorlalti, fara de care personajele nu-si justifica existenta. Luciditatea lui Don Quijote din finalul romanului scris de Cervantes ar trebui sa ne puna pe toti pe gânduri, semn ca „nebunia” eroului n-a fost înteleasa nici astazi cu adevarat… Si poate ca nu întâmplator, singuratatea constituie unul dintre resorturile intime ale sculpturii lui George Apostu…

Adrian Jicu, Lect. univ. dr. – Universitatea “Vasile Alecsandri”

Un reper cultural

 Centrul International de Cultura si Arte George  Apostu”  25

Centrul International de Cultura si Arte „George Apostu” din Bacau se dovedeste a se fi nascut într-un ceas bun, o zi fasta a culturii române. Din capul locului trebuie consemnat ca acest centru de cultura nu a aparut pe un teren gol, samânta sa a fost pusa într-un sol deosebit de fertil. Aceasta izbânda culturala, rara, a fost pregatita de contributiile unei suite de bacauani, înscrisi, la loc de mare vizibilitate, pe firmamentul culturii si stiintei românesti si universale. Sa ne reamintim de Vasile Alecsandri, Vasile Pârvan, George Bacovia, Gheorghe Vrânceanu etc. Si, nu în ultimul rând, de George Emil Palade, primul român laureat al premiului Nobel, cu radacini bacauane, „un descendent al unui Palade din Faghieni–Bacau”, cum preciza marele savant.

Si pentru ca centrul de cultura, nascut cu un sfert de veac în urma, trebuia sa poarte un nume, în concordanta cu menirea sa, i s-a dat numele de „George Apostu”, bacauanul, fiind cel mai remarcabil continuator al lui Constantin Brâncusi.

Se spune însa, pe drept, ca institutiile se formeaza si se dezvolta în jurul unor personalitati. O asemenea personalitate este actorul si omul de larg orizont cultural Geo Popa, fondatorul, conducatorul si sufletul acestei institutii, de la semnarea actului de nastere pâna azi.

În cei 25 de ani de existenta si activitate mereu înnoitoare, Centrul de Cultura “George Apostu” a devenit o autentica si viguroasa institutie culturala, si-a gasit ritmul propriu, modul novator de a functiona si colabora cu alte institutii de cultura si creatori de elita. Este, în fapt, un reper cultural.

Prof.dr.Ioan Mitrea

Un lacas pentru bucuria oamenilor

Centru International de Cultura si Arte “George Apostu” este un lacas care te inspira, intr-un loc minunat, care trebuie mentinut spre bucuria oamenilor carora le daruieste ceea ce au nevoie cel mai mult, arta, cultura, frumos. Le gasesti aici pe toate. Va felicit si va urez sa daruiti cât mai mult, in continuare.
acad. Maya Simionescu

Centrul de la periferie

„Avem prea multa natura în România si putina cultura”, scria Noica într-un text de tinerete. Aflata în staza nealterata, haotica si salbatica, natura se regenereaza de la sine. Cultura, în schimb, este o întreprindere voluntara, clar-vizionara, structurata în functie de proiecte si prioritati. Exista însa decalaje greu de surmontat între „marea cultura” si demersurile amatoriste, „lautaresti”, savârsite „dupa ureche”. Prima ar avea nevoie de oameni compe­tenti si de spatii speciale, „sistematizate” pe criteriile valorii si performantei.

Mai sunt actuale planurile filosofului de la Paltinis? De buna seama. Chiar daca astazi lucrurile par sa se fi împutinat simetric, în dubla directie. Avem si mai putina natura, si mai putina cultura. Iar proiectele de resuscitare sunt ori fragile, ori lipsesc. Subfinantarea, frauda si dezinteresul au ca pandant distrugerea premeditata a naturii si, pe celalalt plan, „manelizarea” culturii – proliferarea surogatelor, a produselor contrafacute, dubioase, de bazar. Asistam, deseori neputinciosi, la triumful imposturii si al prostului-gust.

Într-o Românie pretins europeana, centrele culturale – câte (mai) sunt – au devenit bastioane de rezistenta. Sfidând dictatura banului si hegemonia politicului, unele s-au retras spre periferie. Este si cazul Centrului „George Apostu” din Bacau, loc în care „spiritul de finete” este exersat de ani buni. Pret de un sfert de veac, o efervescenta culturala rarisima l-au transformat într-un veritabil centru cultural de greutate, de atentie si de interes, surclasând frontierele nationale – spre lauda celor care l-au pastorit tot atâta vreme cu pricepere si devotament.

Geografiile conventionale atribuie „centrului” pozitia privilegiata. Centrul este „sâmburele”, „punctul de pornire”, miezul, mijlocul, locul concentrarii de activitati, întretaiere de forte, „inima” a comunitatii. Ax indispensabil, punct de referinta stabil, sediu al reunirii si promovarii valorilor, el atrage si fascineaza în egala masura.
Pentru mine, cel putin, centrul Bacaului este undeva la periferie, pe un mal al Bistritei. Poarta numele unui artist ilustru. Toate drumurile duc într-acolo.
Îi doresc viata lunga!

Prof. univ. dr. Petru Bejan,
Universitatea “Al. I. Cuza” Iasi

 Centrul International de Cultura si Arte George  Apostu”  25

Un gând de pretuire si gratitudine
Am avut de multe ori ocazia sa iau parte la manifestarile organizate de Centrul International de Cultura si Arte „George Apostu”, institutie de înalt prestigiu, care activeaza in Bacau de un sfert de secol, cu ecouri ce configureaza deja un segment de seama al creativitatii românesti. Ca fost angajat (chiar daca fu0gitiv) al Muzeului local de Istorie si colaborator constant la publicatiile de resort sau de cultura, aveam destule motive sa pretuiesc comunitatea intelectuala, multiplu creatoare, din urbea lui Bacovia, motive care au sporit mereu cu timpul. Laureat al premiului instituit de prestigiosul Centru Cultural, am un temei în plus de bucurie si recunostinta la aniversarea de acum. Vivat, crescat, floreat!
acad. Alexandru Zub

Nu când era, ci când n-a mai fost

 Centrul International de Cultura si Arte George  Apostu”  25

Prin toamna anului 1968, când cred ca m-am „trezit”, nu stiam nimic despre George Apostu. De asemenea, nu cred ca întelegeam pe atunci nici cine a fost Vasile Alecsandri, caruia România moderna îi datoreaza atât de mult. Peste vreo doi ani, cu prilejul unui festival de poezie, aveam sa aflu ca George Bacovia este un mare poet. Desigur, este foarte posibil, în pragul adolescentei fiind, sa ma fi intersectat cu George Apostu pe strazile de odinioara ale Bacaului. Desi cred ca marii artisti au viziunea destinului lor, la vremea de care vorbesc nu cred ca Apostu însusi banuia ce avea sa i se întâmple sculptorului care începea sa fie. Câteva expozitii în afara tarii îl facusera deja cunoscut si apreciat.

Astfel se explica faptul – si o spun pentru cei care nu stiu– ca prin 1968, celebrul general De Gaulle îi comanda sculptorului George Apostu, nascut în Stanisestiul Bacaului, un triptic, cu ocazia Olimpiadei de Iarna din acel an, care, de atunci, se afla în piata Mistral din Grenoble. Poate ca acest început de notorietate europeana sa-i fi generat lui Apostu curajul de a cere, în mod public, în timpul unei întâlniri cu mari autoritati comuniste ale vremii, libertate de exprimare pentru artistii români. Devenit dintr-odata indezirabil, singura sansa a sculptorului a fost sa evadeze în Occident. Ceea ce s-a si întâmplat.

Taran în mod esential, asemenea marelui Constantin Brâncusi, în descendenta caruia este asezat de cunoscatori, aproape tot ce a creat Apostu reprezinta o transfigurare superioara, originala a izvoarelor artei populare românesti, un amestec secret de „industrie” taraneasca si forme arhetipale, mitice. Bacaul, din pacate, n-are mai nimic din opera sa. Bucurestiul are o „zona” Apostu în parcul Kiseleff. Multele sale lucrari din lemn sunt în gradina atelier din Baneasa… Apostu a preferat lemnul, material perisabil, asemenea stramosilor sai tarani, deoarece lemnul este viu în felul sau; dar si piatra, care poate vorbi, care poate sa cânte sau sa taca semnificativ. Si, uneori, bronzul…

„Tata si fii”, de exemplu, reprezinta o transfigurare sculpturala a vechiului motiv al „arborelui vietii”, asa cum afirma profesorul si criticul de arta Constantin Prut. „Pagânismul” unor arhetipuri si modele, ca acela amintit mai sus, a evoluat spre semnificatii crestine, prin problematica fiului.

A plecat din lumea aceasta devreme, cam atunci când era pe punctul de a se impune în constiinta europeana si a lumii. Franta, cum a mai facut-o si alta data, l-a primit în pamântul ei. A fost înmormântat în cimitirul Pére Lachaise, mormântul sau fiind „strajuit de unul din fabulosii sai Cristi”, cum spunea George Astalos, nu demult, chiar la Centrul de Cultura „George Apostu”, unul dintre prietenii sculptorului, plecat si el din lumea aceasta. Cel mai important atribut omenesc al lui George Apostu era generozitatea, ne spunea, cu un an în urma, sculptorul Leonard Rachita, bacauan si el, unul dintre cei care a trait exilul împreuna cu Apostu si cu alti artisti români importanti. As spune ca întreaga opera a lui George Apostu este un semn al generozitatii sale, un dar. Urmeaza ca Bacaul si România sa-l cunoasca mai bine pe cel care ne-a facut daruri. Chiar eu am strabatut un astfel de fenomen. Nu l-am cunoscut când era, ci când n-a mai fost. În fapt, Centrul de Cultura si Arte „George Apostu” Bacau sustine deja acest demers de vreun sfert de veac. Sa ne cunoastem, asadar, valorile …

Dan Petrusca, poet

Cel ce cunoaste dorul

 Centrul International de Cultura si Arte George  Apostu”  25

Multe cuvinte sentimentale si chiar poetice se spun la aniversari…! Ce pot spune eu, totusi, este ca Centrul de Cultura si Arte „George Apostu” Bacau si-a împlinit menirea ca institutie responsabila, în mod continuu, mai întâi fata de sculptorul Apostu si apoi, desigur, fata de o societate pe care si-a propus sa o educe în spiritul artelor. Tot acum se împlinesc 45 de ani de la înfiintarea Simpozionului de la Magura Buzaului. Aceasta idee a fost a lui George Apostu. Însa locul unde se aminteste mereu de George Apostu este acest centru de cultura bacauan. Legatura de suflet dintre Simpozionul de la Magura Buzaului si Centrul „George Apostu” Bacau o facem noi, colegii lui. Pentru ca am ajuns cu vorbele si sentimentele în acest loc, as putea sa vorbesc despre dorinta mea perena de a trai numai într-o atmosfera a artei, a artelor. Ca acest lucru se poate întâmpla doar temporar, o dovedeste însasi viata noastra. Asa ca îmi amintesc de ea, pe când înca mai eram în spatiul Bucurestiului, de una dintre sedintele UAP, la care ma aflam alaturi de Apostu, când l-am auzit spunându-mi: „Ridica-te si spune!” De la el am învatat sa spun, sa încerc sa corectez, sa ma corectez… Tot el sugera ca, totusi, chiar daca unuia nu-i place ceea ce faci tu, iar tie nu-ti place ce face el, cei doi pot fi prieteni, pot comunica, pot ajuta pe altii. Un aspect mai rar observabil la el, mai întâi, si apoi la mine, a fost acea posibilitate de a te deschide catre alte moduri de a crea. Acest aspect reprezinta, desigur, trepte ale devenirii artistice, un continuu efort de autodepasire. Acesta era Apostu. Si el era un prieten si un coleg adevarat, un model de artist care trebuie mereu reinventat.
Este momentul sa spun, de asemenea, ca acesta este dorul meu de un timp în care toate chiar asa erau.

Liana Axinte, Deggendorf, Germania,
autor al bustului sculptorului George Apostu (1998), din fata Centrului de Cultura si Arta

Editie realizata de Gheorghe Baltatescu,
in colaborare cu Departamentului Imagine al Centrului de Cultura si Arte “George Apostu” pentru colaborare.
Fotografii: Nelu Bisca, Liviu Maftei, Gheorghe Baltatescu


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

5 COMENTARII

  1. stimate domnule popa,
    si pe mai departe putere odata cu felicitari pentru cele realizate pana acuma. sper ca desenele donate exista in muzeul apostu, muzeu pe care atunci cand voi mai apare prin bacau il voi vizita. si poate chiar sa ne revedem.
    la inca Multi ani!
    cu stima

LĂSAȚI UN MESAJ