Centenar dada – etapa estivala

0


Tot anul 2016 este dedicat celebrarii curentului inaugurat de Tristan Tzara (16 apr. 1896, Moinesti – 24 dec. 1963, Paris) în inima Europei. Dupa ce la 8 febr. 1916 a fost lansat termenul-cheie, „dada”, la mijlocul aceluiasi an (14 iulie), are loc tot la Cabaretul „Voltaire” din Zürich (Elvetia) prima serata dada si este facut public manifestul miscarii.

Interesanta este biografia cuvântului care a dat numele unei orientari în artele vizuale, dar îndeosebi în literatura. Dupa marturia parintelui dadaismului, totul a fost regizat ca spectacol al hazardului: un coupe-papier introdus între filele unui Larousse a scos la iveala o silaba repetata devenita emblema a gruparii de creatori nonconformisti: „dada 1. (în limbajul copiilor) cal; 2. (fig.) idee fixa, marota, cal de bataie: c’est son dada a aceasta este ideea lui fixa”.

Nu stim daca a avut vreme suficienta pentru a patrunde sensurile folclorului românesc (Tristan Tzara a urmat scoala primara la Moinesti si liceul la „Mihai Viteazul”, în Bucuresti; în 1915 era deja în Elvetia), dar aureola magica a cuvântului – tema îl avantajeaza. Figurinele din lut descoperite de arheologii nostri sunt fostele jucarii pentru copiii olarilor, iar în riturile funerare apar calul ludic si calul psihopomp (calauza pentru suflet), sicriul se mai numea si calul Sfântului Mihail, pentru ca la crestini acest sfânt este responsabil de funeralii.

(O scena semnificativa este descrisa de M. Sadoveanu în „Baltagul”.) Nu e de neglijat opinia lui Victor Macarie, cercetator literar iesean, care vede în alegerea numelui miscarii un gest de autobiograf: la 28 aprilie (echivalentul, în calendarul gregorian, al lui 16 aprilie — data nasterii lui Tristan Tzara), este sarbatorit, potrivit calendarului crestin-ortodox, Sfântul Mucenic Dada(s): „Sf. Mc. Maxim, Cvintilian si Dadas din Ozovia”.

În limba rromani, dada, cu accent pe prima silaba, articulat, desemneaza barbatul dintr-o familie („tata”), iar continuat cu un calificativ, „al mai mare”, trimite catre capetenia unei cete de tigani (bulibasa). La origine, are o forma mai scurta cu un sunet: dad. Este atestat în „tiganiada”, epopeea lui Ion Budai-Deleanu.

Uneori apare ca nume de batjocura dat cuiva. Omograful partial, dada (din bulgara sau sârba; accentuat tot pe prima silaba), este un termen de adresare catre o femeie mai în vârsta sau catre o sora mai mare. Al doilea sens este de „mama vitrega”.

Este considerat o reductie a sintagmei „l’École dada”, cu o sovaiala ortografica: cele mai multe lucrari folosesc majuscula, pentru a desemna un fenomen ce si-a cladit rapid personalitatea în lumea artelor; doar DEX-ul foloseste minuscula: „Din fr. sl’écolet dada”. Înainte de 1990, definitiile erau în acord cu ideologia vremii: „dadaism a curent decadent în literatura si arta burgheza” (DLRLC, 1956), printre reprezentanti numarându-se „T. Tzara (în Franta)” (DEX, 1964).

Este o „denumire aleatorie data de catre poetul T. Tzara curentului literar-artistic initiat de el” (MDE, 1986; cratima ne apartine). Laitmotivul dadaistilor a fost nihilismul, adica negatia permanenta, ceea ce ne face sa avansam o legenda proprie a etimonului cultural: avem în fata o luare în raspar a lumii, adica o anulare a acesteia, conform principiilor promovate de avangardisti: dada trebuie citit nunu sau si una, si alta. (În 1936 aparea la Bucuresti revista de satira „Da si nu”.) si tot ca reflex al limbii române, dar cu intonatie specifica, poate exprima suspiciunea, vecina buna cu negatia: da-da!… (cu accent pe fiecare silaba, evident).



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ