Într-unul dintre cele mai utilizate dicţionare englezeşti, Shorter Oxford English Dictionary, definiţiile care apar pentru termenul de eutanasie par să fie insuficiente pentru explicarea cazurilor reale. Cele trei definiţii vizează: o moarte uşoară şi liniştită; mijloacele de a obţine o moarte uşoară şi liniştită şi acţiunea de a produce o moarte uşoară şi liniştită.

Obiecţia care este adusă acestor definiţii este că niciunul din cele trei înţelesuri – şi, am putea adăuga, nici cel obţinut prin unificarea acestora – date eutanasiei, nu descrie sensul pe care îl are termenul în utilizarea sa comună. Fiecare surprinde doar un aspect particular al eutanasiei. Există o părere unanimă printre filosofi şi chiar printre medici, că nu există încă o definiţie a eutanasiei, care să fie larg acceptată, ci numai anumite încercări de a impune puncte de vedere, interpretări asupra acestei acţiuni.

Eticienii încearcă să distingă între cazurile de eutanasie veritabilă şi celelalte cazuri, de derapaje morale. Filosoful John Rachels oferă cinci particularităţi ale eutanasiei. Astfel, putem vorbi despre un caz de eutanasie dacă: pacientul a fost omorât în mod deliberat; pacientul era pe patul de moarte (ar fi murit oricum); pacientul avea dureri atroce (terrible pain); pacientul a cerut să fie omorât; omorârea sa să fie un act de compasiune, adică motivul – pentru care pacientul este omorât – să fie acela de a împiedica suportarea unor dureri acute şi inutile de către acesta şi de a-i oferi posibilitatea de a avea parte de o „moarte bună” (good-death) sau, măcar, pe cât de bună se poate obţine în circumstanţele respective.

Ca unul care nu suport nici suferinţa altuia, până zilele trecute înclinam către „beneficiile” eutanasiei. Atunci când existenţa este bântuită de marea vraişte, când derapajul fiinţării este extrem, dilema recursului la eutanasie este mare. Recent, o mărturisire a lui Stephen Hawking m-a pus însă pe gânduri. El povesteşte faptul că în 1985 medicii i-au propus familiei sale să oprească aparatele care îl ţineau în viaţă. Soţia sa de atunci s-a opus însă acestui demers. În serialul Stephen Hawking’s Universe, realizat şi difuzat de Channel 4, savantul spune că în acel moment el scria O scurtă istorie a timpului, carte care l-a facut celebru. În acea perioadă a suferit de o infecţie care s-a transformat în pneumonie.

Hawking, profesor la Universitatea Cambridge, a primit titlul de Comandor al Imperiului Britanic, în 1982, este membru al Academiei de Ştiinte din S.U.A. Scleroza laterală amiotrofică – boala Lou Gehrig – de care suferă savantul ţintuit într-un sofisticat cărucior cu rotile, se caracterizează printr-o pierdere progresivă a anumitor celule nervoase ale creierului şi ale măduvei spinării, denumite neuroni motori, care comandă muşchii voluntari şi fac posibilă mişcarea. Boala este progresivă, vorbitul, mâncatul, înghiţitul şi alte funcţii fundamentale devenind mai dificile cu timpul.

Astrofizicianul britanic a publicat lucrări ştiintifice despre expansiunea Universului, găurile negre şi teoria relativitţii. In cel mai recent volum al său, intitulat The Grand Design, publicat în septembrie 2010, Hawking demontează o teorie a lui Isaac Newton, afirmand că Universul nu a avut nevoie de Dumnezeu pentru a fi creat. Cu Hawking eutanasiat, ştiinţa ar fi fost mult mai săracă. Astăzi, cel pentru care fusese propusă eutanasierea este considerat urmaşul lui Einstein. Putem să ne asumăm eutanasierea?

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ